Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou dosar „Mafia de la Rutieră“? 26 de poliţişti, „călcaţi“ de procurorii Parchetului General

ro

12 May, 2015 00:00 2668 Marime text

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lansat, ieri, bomba!
 
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor fapte de corupţie de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Rutier, Biroul de ordine publică şi Serviciul Rutier. Parcă îmi sună cunoscut! Nu a avut şi Constanţa un astfel de caz? Efectele lui se simt şi acum.

Revenind, poliţiştii brăileni sunt acuzaţi că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în schimbul primirii de bani sau alte foloase, nu au luat măsurile legale cu ocazia depistării şi sancţionării contravenţionale a unor persoane care au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier. Mai mult decât atât, ieri, pe baza autorizaţiei emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Mihai Viteazu“ a Jandarmeriei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au efectuat aproape 20 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Brăila, dintre care trei la sediul unor unităţi de poliţie, fiind vizate 35 de persoane (26 de angajaţi MAI). Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii, în documentarea presupusei activităţi infracţionale. Recent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a pus punct cercetărilor specifice în ultima parte a mega-dosarului presupusei corupţii din Serviciul Rutier Constanţa, cauza fiind denumită generic „Mafia de la Rutieră“. Ancheta a început oficial în 2009, iar în colimatorul magistraţilor au ajuns aproape 40 de poliţişti. Ultima cauză se află pe rolul Tribunalului Constanţa. De-a lungul anilor, mai mulţi poliţişti din Constanţa trimişi în judecată în diverse dosare desprinse din dosarul mai sus precizat au fost condamnaţi, dar şi achitaţi.
 
În contextul celor mai sus precizate, aşteptăm cu interes rezultatele percheziţiilor de ieri, luarea unor măsuri preventive, acolo unde este cazul, cu menţiunea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acestei acţiuni penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii