Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reprezentanții Sindicatului Navalistul din DMHI Mangalia s-au întâlnit cu ministrul Economiei. Despre ce gigant se vorbește că ar prelua șantierul

ro

10 Mar, 2018 03:37 5289 Marime text
Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă și reprezentanții Sindicatului Liber “Navalistul” s-au întâlnit, ieri, la sediul Ministerului Economiei, potrivit unui comunicat postat pe pagina oficială de internet a ministerului.

Întâlnirea a avut loc la invitația ministrului pentru a schimba informații referitoare la stadiul negocierilor privind transferul pachetului majoritar de acțiuni al societății DMHI către un potențial investitor.

Este cea de-a doua întâlnire dintre reprezentanții  Sindicatului Liber “Navalistul” și Ministrul Economiei în decursul ultimelor 30 de zile pe această temă, se mai arată în comunicat.

Totodată, Ministrul Economiei i-a anunțat, vineri, pe liderii Sindicatului Liber „Navalistul” că discută cu un „potențial investitor strategic” interesat de Șantierul Naval Mangalia, iar pe surse s-a aflat că ar fi vorba despre grupul italian Fincantieri.

Acesta se numără printre cei mai mari constructori de nave din lume.

Reprezentanții săi ar fi venit în această săptămână la minister, împreună cu ambasadorul Italiei.

Muncitorii i-au transmis ministrului că 700 de salariați nu mai au front de lucru din 7 februarie, atunci când a fost livrată ultima navă construită pe șantier.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ar fi bine 11 Mar, 2018 09:12 Fincantieri nu face fata la cate comenzi are, se munceste non-stop in toate santierele lor (inclusiv in cele de la Tulcea si Braila), pratic productia fiind stabilita deja pe aproape 10 ani! Ar fi o victorie uriasa preluarea santierului Mangalia, iar contractele ar fi fara numar. Problemele cele mai mari de care s-au lovit pana acum in Romania este lipsa acuta a personalului (in Tulcea au fost adusi sudori din Vietnam) si calitatea slaba a lucrarilor. Trebuie remarcat ca Fincantieri nu construiteste orice fel de vase, ci cele mai luxoase si dotate pasagere pt cei mai mari operatori, de aceea pretentiile sunt absolut maxime, ceea pt Romani este de multe ori f. dificil sa inteleaga...ei nu vor sa respecte procedurile de sudura si de multe ori lucreaza dupa ureche, ceea ce numai este posibil pt astfel de constructii deosebit de pretentioase.