Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Posibil abuz de poziţie dominantă al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa. Consiliul Concurenței face verificări

ro

26 Sep, 2017 13:38 2511 Marime text
Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele formulate de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa (CN APM) în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al acestei companii, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței. 

Prin angajamentele propuse, compania urmăreşte înlăturarea îngrijorărilor concurenţiale ce au condus, în 2016, la declanşarea investigaţiei. Astfel, angajamentele propuse de CN APM se referă la elaborarea unor metodologii transparente, nediscriminatorii şi obiective în ceea ce priveşte modul de stabilire a valorii chiriei şi a clauzei de trafic de marfă, respectiv impunerea unui anumit volum de marfă, anual.

De asemenea, CN APM nu va mai condiţiona eliberarea documentelor necesare desfăşurării activităţii în zona portuară de încheierea contractelor de închiriere a terenului, decât în cazul în care nu sunt îndeplinite anumite cerinţele tehnice.

În acelaşi timp, CN APM se angajează să transparentizeze procedurile de eliberare a avizelor şi a licenţelor de lucru, prin publicarea acestora pe pagina oficială de internet a CN APM, şi să elaboreze rapoarte periodice în care să se precizeze care sunt solicitările de avize, stadiul avizării, eventuale motive de respingere şi/sau solicitari de completare.
 
Lucrările de dragaj de întreţinere (asigurarea adâncimii apei) vor fi efectuate de CN APM, din fonduri proprii, după ce se consultă cu operatorii economici interesaţi.
 
Compania se angajează să se consulte cu operatorii economici din zona portuară pentru actualizarea şi revizuirea Master Planului Port Constanţa, precum şi pentru elaborarea studiilor de fezabilitate ce se vor implementa în baza strategiei de dezvoltare aferentă acestui document.

UPDATE: Consiliul Concurenței, la propunerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, va pune în dezbatere publică angajamentele formulate de companie, pentru a preîntâmpina situații cu potențial anticoncurențial.
 
Potrivit comunicatului oficial, CN APM dorește ca prin dezbaterea publică a angajamentelor propuse, procedura să se realizeze transparent și cu consultarea tutoror celor interesați.

Angajamentele sunt referitoare la elaborarea unei metodologii privind modul de stabilire a valorii chiriei și a clauzei de trafic de marfă, respectiv impunerea unui anumit volum de marfă anual.

Metodologia se bazează pe un dialog cu operatorii portuari pentru orice actualizare a Master Planului Portului Constanța, la elaborarea studiilor de fezabilitate, pe simplificarea și transparentizarea procedurilor de eliberare a avizelor și licențelor de lucru, de încheiere a contractelor și a rapoartelor periodice.

Documentul, conţinând angajamentele formulate de CN APM, poate fi consultat pe pagina web a autorităţii de concurenţă: www.consiliulconcurenţei.ro.
Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de CN APM până la data de 27 octombrie 2017, prin fax la nr. 021.405.45.12, prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la adresa Consiliului Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii