Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu uriaş. S-au emis mandate de aducere

ro

08 Aug, 2019 00:36 4906 Marime text

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară şi 11 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Din datele şi probele administrate în cauză în perioada aprilie 2019 - până în prezent de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii, reprezentanţii a şapte societăţi comerciale, cu sediile în Bucureşti şi judeţul Ilfov, ar fi înregistrat în documentele de evidenţă contabilă şi ar fi declarat achiziţii fictive în domeniul prestărilor de servicii, prin aceste operaţiuni urmărindu-se sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale precum şi scoaterea nelegală din patrimoniul societăţilor a unor lichidităţi în cuantum semnificativ, sub aparenţa achitării contravalorii bunurilor/serviciilor "achiziţionate/prestate".

Astfel, la data menţionată au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate şi indisponibilizate mai multe sume de bani, persoanele implicate fiind conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 450.000 de lei, iar suma supusă procesului de spălare a banilor este estimată la 3.000.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat, faţă de două persoane fiind dispusă măsura controlului judiciar, alte patru persoane fiind în stare de reţinere, urmând a fi prezentate magistraţilor.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii