Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Transporturilor a aprobat un ajutor de exploatare uriaș pentru Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce sumă i s-a repartizat și în ce condiții

ro

12 Apr, 2018 06:55 2661 Marime text
Acum două zile, în Monitorul Oficial al României numărul 315 din 10 aprilie a fost publicat Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 379/2018 privind acordarea unui ajutor de exploatare, exceptat de la obligaţia notificării, Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa” - S.A., pentru anii 2018 -2020
 
Ordinul, semnat de ministrul de resort Lucian Șova, arată ” Bugetul total estimat al măsurii de ajutor de stat este de 62.118.000 lei.”

Bugetul este defalcat pe ani astfel:

An         Defalcare pe ani (lei)
2018      20.457.000
2019      20.766.000
2020      20.895.000.

Totodată valoarea anuală a ajutorului de exploatare nu va depăşi ceea ce este necesar pentru acoperirea deficitului de finanţare a costurilor de exploatare, iar ajutorul de exploatare se acordă sub formă de alocaţii bugetare.

Sumele necesare pentru acoperirea deficitului de exploatare a SN AIMKC se alocă anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, la capitolul 84.01 „Transporturi", titlul 40 „Subvenţii", şi se includ în bugetul de venituri şi cheltuieli al SN AIMKC, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

SN AIMKC reflectă în mod separat în evidenţele contabile interne ale societăţii veniturile aeroportului şi costurile de exploatare pe baza cărora se determină valoarea ajutorului de exploatare.

În cazul în care SN AIMKC desfăşoară şi alte activităţi, pe lângă prestarea de servicii aeroportuare, trebuie să dovedească fie separarea activităţilor, fie o distincţie între costuri, astfel încât să se demonstreze că activităţile excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 651/2014 nu beneficiază de ajutorul de exploatare acordat în temeiul prezentului ordin. De asemenea, SN AIMKC va evidenţia distinct în contabilitate activităţile care intră în sfera sectoarelor de competenţă publică considerate activităţi noneconomice.

Ajutorul de exploatare nu este condiţionat de încheierea unor acorduri cu anumite companii aeriene cu privire la tarifele de aeroport, plăţile de marketing sau alte aspecte financiare legate de operaţiunile companiilor aeriene pe aeroport.

SN AIMKC va fundamenta lunar necesarul de ajutor, va întocmi și transmite la Ministerul Transporturilor documentaţia aferentă, conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului transporturilor nr. 65/2016/1.712/2015 pentru aprobarea Normelor privind fundamentarea, acordarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi desfăşurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

În termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru, SN AIMKC va prezenta la Ministerul Transporturilor, Direcţia transport aerian, un raport care va conţine:

a) valoarea ajutorului de exploatare primit;
b) fundamentarea modului de utilizare a ajutorului de exploatare;
c) veniturile din exploatare aferente activităţilor care intră sub incidenţa măsurilor de ajutor de stat;
d) rezultatul obţinut din activităţi nonaeronautice;
e) sumele primite de la bugetul de stat şi utilizate pentru finanţarea costurilor de exploatare, aferente activităţilor care intră în sfera sectoarelor de competenţă publică, considerate activităţi noneconomice, cum ar fi serviciile de control al traficului aerian, vamale, de poliţie, luptă împotriva incendiilor, protecţie împotriva actelor de intervenţie ilicită;
f) eventuale aranjamente încheiate cu companii aeriene prin care acestea beneficiază de stimulente.

(3) În cazul în care se constată că sumele alocate de la bugetul de stat, cu titlul de ajutor de stat, depăşesc necesarul de finanţare, se va realiza regularizarea sumelor acordate în luna imediat următoare raportării.

Pentru a beneficia de măsura de ajutor de stat, SN AIMKC trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) traficul mediu anual de pasageri pe aeroport să fie mai mic de 200.000 de pasageri pe parcursul a două exerciţii financiare anterioare anului în care ajutorul de stat este acordat;

b) traficul mediu anual de mărfuri să fie sub 200.000 de tone în cursul ultimelor două exerciţii financiare dinaintea celui în care sunt acordate efectiv ajutoarele;

c) acordarea ajutorului de stat nu conduce la creşterea traficului mediu anual de marfă peste 200.000 tone pe parcursul a două exerciţii financiare ulterioare anului în care ajutorul de stat este acordat;

d) şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat şi bugetul local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România;

e) nu face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă;

f) asigură accesul liber şi nediscriminatoriu la infrastructura aeroportuară tuturor utilizatorilor, în condiţiile achitării tarifelor aeroportuare şi respectării reglementărilor aplicabile;

g) nu este întreprindere în dificultate;

h) reprezentantul legal nu a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii