Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment rar întâlnit pe BVB. OMV Petrom a postat târziu, în noapte, sentința unei instanțe prin care este obligată la plata unor sume uriașe

ro

07 Mar, 2018 04:13 3837 Marime text
 OMV Petrom a postat, la ora 21.10, pe portalul Bursa de Valori București, la secțiunea Rapoarte și informări, documentul intitulat ”Hotărârea instanței de fond” pe care îl redăm integral, prin care investitorii și acționarii sunt informați despre un ”Eveniment important de raportat”.

 
Facem precizarea că de regulă, pe portalul Bursa de Valori București, ultima postare se face în jurul orelor 18.40, dar probabil fiind o notificare de mare importanță a trebuit să se facă această excepție.


Prezentăm mai jos, documentul, semnat de Mariana Gheorghe, director general executiv, președintele Directoratului, și Stefan Waldner, director Financiar și membru al Directoratului.

”Dosar privind uciderea din culpă – hotărârea instanței de fond

În dosarul în care OMV Petrom SA a fost acuzată de ucidere din culpă și a fost trimisă în judecată, instanța de fond – Judecătoria Ploiești s-a pronunțat în sensul că societatea a fost găsită vinovată de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 380.000 lei (200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1.900 lei).

În ceea ce privește latura civilă, societatea a fost obligată să plătească daune morale familiei victimei în valoare totală de 135.000 euro.

Instanța a dispus și pedeapsa complementară a suspendării activității la  Sonda nr. 536 Ariceștii Rahtivani pe o perioadă de șase luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Hotărârea nu este definitivă. Societatea va formula apel împotriva hotărârii.

Acuzația se referă la un incident petrecut lângă una dintre sondele societății localizată în Ariceștii Rahtivani, în judetul Prahova, unde victima a fost găsită decedată”.

În secțiunea Documente se poate accesa și raportul postat pe BVB de către OMV Petrom 

Sursa foto: Facebook OMV Petrom
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii