Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Traficul de mărfuri în porturile maritime românești a crescut cu peste 10%. Cerealele se mențin în topul creșterii de trafic

ro

21 May, 2019 11:44 1380 Marime text
În primele 4 luni ale acestui an, traficul total de mărfuri înregistrat în porturile maritime românești a crescut cu 10,25% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 19,81 milioane tone, informează Compania Naționala Administrația Porturilor Maritime Constanța. 

Din total, traficul maritim reprezintă 76%, cu 15 milioane tone, iar cel fluvial 24%, cu 4,8 milioane tone. 

În cazul traficului maritim, creșterea față de perioada similară a anului trecut a fost de 3,17%, traficul fluvial crescând cu 40%.

Cerealele se mențin în topul creșterii de trafic, de la 2,24 milioane tone în aprilie 2018, la 5,15 milioane tone în aprilie 2019.

Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri de trafic sunt: minereuri și deșeuri neferoase, minerale brute sau prelucrate, combustibili minerali solizi, îngrășăminte, articole diverse, produse alimentare și nutrețuri pentru animale.

A crescut și traficul de containere în perioada analizată, de la 2 milioane tone marfă la 2,16 milioane tone marfă.
Ca număr de TEU-uri, traficul de containere în primele 4 luni ale acestui an a ajuns la 217.030 TEU, din care 168.084 TEU-uri pline, față de 216.075 TEU-uri în aprilie 2018, respectiv 161.311 TEU-uri pline.

„Scăderi de trafic au fost semnalate pentru următoarele grupe de mărfuri: petrol brut, produce petroliere, produse chimice.

În perioada ianuarie – aprilie 2019, au ajuns în porturile maritime românești 4.144 nave (3.567 nave în aceeași perioadă din 2018), din care 1.251 nave maritime și 2.893 nave fluviale” - au mai transmis reprezentanții CN APMC.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii