Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:33 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Exclusiv Dezvaluiri.ro Prima reacție a Patriarhului Daniel împotriva inculpatului Teodosie

ro

24 Oct, 2016 23:05 7793 Marime text
După mai bine de opt zile de la izbucnirea scandalului legat de punerea sub acuzare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iată că surse din instituție susțin că Patriarhia Română nu stă cu mâinile în sân, așa cum s-ar părea.Teodosie, alături de alți patru inculpați au fost puși oficial sub acuzare de către procurorii DNA pentru „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Mai mult, în cazul lui Teodosie, DNA a impus și măsura controlului judiciar, măsură confirmată și de instanțele de judecată.O măsură asemănătoare controlului judiciar din lumea laică, se pare că ar fi luat și Patriarhia Română împotriva inculpaților din dosarul Nazarcea ( mai puțin împotriva lui Teodosie). Astfel, PF Daniel, a decis ca inculpații preot Nadoleanu Gheorghe – consilier al lui Teodosie, preot Cojocaru Ciprian – Ioan – inspector în Arhiepiscopia Tomisului și preot Ștefan Aurelian – consilier al lui Teodosie să NU mai aibă acces în clădirea Arhiepiscopiei Tomisului. Este, așadar, prima măsură vizibilă pe care conducerea BOR o ia în cazul scandalului de la Constanța. Pentru apropiații Bisericii o astfel de hotărâre denotă faptul că PF Daniel urmărește cu atenție desfășurarea evenimentelor și că, treptat, își va impune punctul de vedere și autoritatea cu care este investit.Contactat telefonic, unul dintre cei vizați de această decizie, Gheorghe Nadoleanu, nu a negat știrea, dar a refuzat orice fel de explicații, rezumându-se la a ne mustra că-l deranjăm.O altă informație deosebit de importantă vine tot dinspre Palatul Arhiepiscopiei unde tronează neliniștea și haosul. Încă de lunea trecută, de la începerea urmăririi penale a lui Teodosie, conturile Arhiepiscopiei Tomisului sunt blocate. Măsura a fost luată de către procurorii DNA ca o măsură asiguratorie în vederea recuperării prejudiciului de 300 de mii de euro în cazul fondurilor APIA luate pentru suprafețe din ferma Nazarcea.

Un articol de Călin Gavrilaș, Mihai Răzvan Rotaru
Sursa: Dezvaluiri.ro

UPDATE 25.10.2016

În cursul zilei de 25.10.2016, Arhiepiscopia Tomisului, prin intermediul Biroului de presă, a transmis următoarele precizări:

„Urmare a apariției în mediul online a informației că Patriarhia Română ar fi interzis accesul în clădirea Arhiepiscopiei Tomisului a preoților Nadoleanu Gheorghe, Cojocaru Ciprian–Ioan și Ștefan Aurelian (parte a dosarului DNA pe cazul Nazarcea), vă aducem la cunoștință că atât cei trei preoți, cât și Arhiepiscopia Tomisului, nu au cunoștință de o astfel de decizie a Patriarhiei Române.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, ne-a comunicat faptul că Patriarhia nu a luat o astfel de decizie, fiind vorba de «speculații răuvoitoare, menite să forțeze Patriarhia să intervin㻓.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii