Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Strigăt de ajutor al chirurgilor din SCJU Constanţa Binomul Avram-Căpăţînă a comasat în bătaie de joc Secţia Chirurgie! (galerie foto+memoriu)

ro

14 Dec, 2015 00:00 15242 Marime text
 

Nu mai departe de săptămâna trecută, vă prezentam nemulţumirile şi conflictul din Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, care a escaladat odată cu întârzierea punerii în funcţiune a angiografului adus la Constanţa printr-un proiect coordonat de Academia de Ştiinţe Medicale şi prof dr. Radu Deac.
 
Odată fiind deschisă Cutia Pandorei, reclamaţiile cu privire la situaţia din spital au început să curgă pe adresa redacţiei.
 
Aşadar, starea de nemulţumire de la Cardiologie nu este singulară. Indignare există şi în alte secţii din spital. De pildă, la nivelul Clinicii de Endocrinologie, care funcţionează cu doar cinci paturi, sau la Pneumologie, cu activitate clinică de asemenea, care funcţionează ca urmare a reorganizării, cu şase paturi. Şi Clinica de Urologie a fost izolată, contrar tuturor regulilor de circuit şi PSI de restul spitalului, numai pentru a nu deranja Secţia de Chirurgie, în care operează “Măria Sa” dr. Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa.
 
O altă nemulţumire generală a cadrelor medicale din spital vizează modalitatea de aprobare a medicamentelor de către acelaşi director medical Avram, care se face fără o regulă firească de etică, susţin medicii. Nu în ultimul rând, cadrele medicale de bună-credinţă au ajuns la disperare şi reclamă aroganţa directorului medical, care are o atitudine vădit antiuniversitară. Practic, murmurul de nemulţumire în spital se aude de la intrare (paznici, lifturi) şi până la etajul 9. Toate aceste nemulţumiri au fost puse pe hârtie şi s-au transformat, în repetate rânduri, în memorii adresate atât managerului spitalului, dr. Dănuţ Căpăţînă, rectorului Universităţii „Ovidius“, dr. Sorin Rugină, şi, nu în ultimul rând, vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir.
 
Intuiţi deja probabil că niciunul dintre cei trei nu s-a deranjat să le răspundă medicilor, deşi termenul legal a expirat.

Chirurgii cu activitate clinică reclamă abuzurile conducerii SCJU

În materialul de faţă, ne vom opri asupra nemulţumirilor chirurgilor din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie Generală 1 a spitalului constănţean. Cei 35 de chirurgi protestează vehement faţă de situaţia faptului împlinit pe care conducerea spitalului le-a adus-o la cunoştinţă deunăzi, cu foarte puţin timp înainte de „inaugurarea“ sectoarelor în care urmează să-şi desfăşoare în curând activitatea, după marea renovare şi perversa comasare în regia directorului medical Mihnea Avram şi a managerului Dănuţ Căpăţînă.
 
Pentru ca cititorii să înţeleagă demersul medicilor chirurgi, vă redăm mai jos faptele în detaliu.
 
În urmă cu cinci ani, Chirurgia îşi desfăşura activitatea în două clinici universitare conduse de profesorii Vasile Sârbu şi Ion Aşchie, ocupând sectoarele 3 şi 4 de la etajele 4 şi 5, respectiv Clinicile 1 şi 2 Chirurgie. Clinica Ortopedie îşi desfăşura activitatea în sectorul 2 al etajului 5. După reorganizare, sectoarele 3 şi 4 de la etajul 4 au fost date Clinicii Ortopedie, condusă de dr. Alexandru Şerban, o achiziţie a fostului şef al CJC, Nicuşor Constantinescu. Iar sectorul 2 al etajului 5, care a aparţinut Ortopediei, a revenit Clinicii Chirurgie, comasate într-una singură, invocându-se reducerea cheltuielilor materiale pentru plata a doi şefi de clinică. În toată această perioadă, pentru renovarea clinicii, chirurgii au fost mutaţi când la etajul 5, când la etajul 9, unde, de altfel, i-am găsit şi noi la momentul documentării acestui material.
 
Acest aspect vizează organizarea, următorul însă vizează abuzul.
 
„În urmă cu doi ani, după renovarea sectorului 2 de la etajul 5, am constatat cu stupoare că în loc să ne mutăm noi cu o parte din clinică, s-a înfiinţat o secţie neclinică, în detrimentul Clinicii de Chirurgie. Secţia neclinică, adică în care nu lucrează şi cadre universitare, a fost încropită cu medici aduşi din alte părţi şi care formează actualmente echipa de ţiitoare a doctorului Mihnea Avram, adevăratul şef al acestui spital, cel care, practic, îi trasează sarcini managerului Căpăţînă“, ne-au povestit medicii chirurgi.
 
Secţia neclinică de chirurgie îi are în componenţă pe medicii Mihnea Avram, Iulia Dogaru, Mihai Gherghinoiu şi este condusă de şeful de secţie Vitalie Moroşanu, originar din Republica Moldova.
 
Fără a le pune în discuţie calităţile profesionale celor mai sus menţionaţi, cei 35 de chirurgi care au semnat protestul împotriva înfiinţării acestei secţii neclinice susţin că tinerii medici constănţeni au fost intimidaţi să participe la concursul pentru ocuparea posturilor din secţia condusă de Moroşanu, tocmai pentru a li se facilita angajarea medicilor aduşi de dr. Mihnea Avram.
 
„Această secţie a luat fiinţă în condiţiile în care tinerii medici din Clinica 2 Chirurgie au fost intimidaţi, şicanaţi şi presaţi să demisioneze. Un exemplu în acest sens este cel al as. univ. dr. Florin Botea, care a plecat de la Constanţa la spitalul Humanitas din Milano, iar apoi s-a întors prin concurs la Spitalul Fundeni din capitală“, ne-au relatat chirurgii.

Spaţiu insuficient

În prezent, în perspectiva mutării celor două clinici chirurgicale în spaţiul renovat, din sectoarele 3 şi 4 ale etajului 5, cei 35 de chirurgi atrag atenţia că sunt în situaţia de a profesa înghesuiţi „ca oile“ în trei cabinete medicale, care, pe timpul nopţii, vor avea şi utilitatea de camera de gardă, cu 75 de paturi (68 de paturi pe secţie plus alte şapte la postoperator) şi aproximativ 150 de studenţi care studiază zilnic pe secţie. Această situaţie devine cu atât mai umilitoare cu cât, în sectorul 2 al aceluiaşi etaj 5, secţia neclinică condusă de dr. Moroşanu, dar în care şef suprem este dr. Avram, dispune de 25 de paturi pentru patru medici, fără activitate didactică cu studenţii şi cu regim preferenţial de „stat în stat“.
 
Precizăm că, dincolo de nemulţumirile legate de insuficienţa spaţiilor medicale (lipsă ploscar, WC personal, dependinţe, cameră pentru pacienţi decedaţi, cabinete pentru medici), cadrele medicale reclamă insuficienţa spaţiilor pentru activitatea didactică ca fiind acută şi îngrijorătoare.
 
Ca o paranteză, aproape la fel de jignitoare ca aroganţa directorului medical Avram şi ca nepăsarea lui Căpăţînă este şi lipsa de implicare şi non-combatul conducerii Universităţii „Ovidius“ şi în mod special ale rectorului dr. Sorin Rugină, care nu s-a implicat în soluţionarea solicitărilor colegilor săi, profesori şi medici, de la momentul în care i-a fost adusă la cunoştinţă această stare de fapt.

Ce solicită chirurgii din Clinica Chirurgie 1 a SCJU?!

Chirurgii cer să li se pună la dispoziţie, ca urmare a solicitării făcute şi în cadrul Consiliului de Administraţie, documentele care au stat la baza desfiinţării Clinicii Chirurgie 2 şi înfiinţarea Secţiei neclinice de Chirurgie conduse de dr. Vitalie Moroşanu. Precizăm că, potrivit medicilor chirurgi, această desfiinţare-comasare ar fi trebuit să aibă aprobarea universităţii, prin Facultatea de Medicină, a Ministerelor Sănătăţii şi Învăţământului, precum şi a CA-ului SCJU.
 
„S-a refuzat permanent să ni se pună la dispoziţie aceste documente, acesta fiind motivul care ne determină să considerăm că această comasare s-a făcut fără respectarea legii“, mai susţin cadrele medicale de la Chirurgie 1.
 
Cea de-a doua solicitare vizează transformarea secţiei neclinice în clinică (cu activitate universitară), fie prin absorbţia ei în cadrul Clinicii Chirurgie, fie prin integrarea unor cadre universitare în acea secţie şi transformarea ei în clinică chirurgicală, cu şef cadru universitar, conform legilor în vigoare.
 
Nu în ultimul rând, se doreşte respectarea legii în numirea directorului medical, care, potrivit normativelor, amendamentul la Legea Sanitară publicat în MO din 4 decembrie 2014, Legea 154/2014, trebuie să fie cadru universitar.
Reamintim că dr. Mihnea Avram nu este cadru universitar, însă numirea sa a avut loc la începutul anului 2014, înainte de modificarea legii. (http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_154_2014_modificare_art_184_legea_95_2006_reforma_domeniul_sanatatii.php).

Cine poate rezolva situaţia de la Secţia clinică Chirurgie Generală 1?!

Chirurgii sunt decişi să nu se oprească aici cu protestul lor şi, dacă odată cu inaugurarea spaţiului renovat pentru Chirurgie 1 nu se va da curs solicitărilor lor, vor merge mai departe şi se vor adresa forurilor medicale, politice, universitare, ministeriale, administrative şi chiar Justiţiei, până la intrarea în normalitate.
 
Reţinem faptul că, în acelaşi dispreţ afişat şi cu alte ocazii, managerul desemnat al SCJU, Dănuţ Căpăţînă, a remis o notă la memoriul chirurgilor, care nu răspunde concret nemulţumirilor şi solicitărilor acestora. În respectiva notă, Căpăţînă explică faptul că „s-a decis (dar nu se ştie cine a decis???...) ca în secţia neclinică să fie angajate două categorii de personal - medici şi asistente din afara spitalului, care vor fi redistribuiţi din secţia de chirurgie existentă, deoarece sunt cu normativul la maximum, dar şi că blocul operator va fi folosit în comun, pentru o utilizare mai eficientă“. Pe scurt, răspunsul nu vizează în niciun fel solicitările, însă n-ar fi prima dată.
 
Mergem mai departe, fix pe site-ul unităţii medicale, http://www.spitalulconstanta.ro/administrativ/organigrama/, unde tronează, în anul de graţie 2015, organigrama de funcţionare a spitalului din 1.09 2012 şi de unde aflăm, la art. 54, că structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii spitalului se aprobă prin act administrativ al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, cu avizul Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu art. 174 din Legea nr. 95/2006. 
 
Mai departe, art. 52 arată că structura organizatorică a Spitalului Clinic Judeţean Constanta, valabilă pentru anul 2012, a fost aprobată prin Dispoziţia Consiliului Judeţean Constanţa nr. 432/2012, cu avizul Ministerului Sănătăţii, şi cuprinde 23 de secţii însumând 1.200 de paturi de spitalizare continuă, la care se adaugă 240 de paturi închise temporar şi 78 de paturi de spitalizare de zi; laboratoare, servicii, cabinete medicale şi aparatul funcţional.

Cristinel Dragomir poate rezolva situaţia

Aşadar, rezolvarea solicitărilor medicilor de la Secţia Clinică Chirurgie 1 stă în pixul Consiliului Judeţean, respectiv al vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte, Cristinel Dragomir.
Menţionăm că, la depunerea memoriului la Cabinetul lui Dragomir, chirurgii au primit de la acesta promisiunea că solicitările lor vor fi rezolvate şi că directorului medical dr. Mihnea Avram nu i se va mai permite obstrucţionarea activităţii Secţiei Clinice Chirurgie 1, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
Vom reveni.
 
P.S. Aşteptăm pe adresa electronică a redacţiei, tomis@ziuact.ro, sau la adresa de email lavinia_siclitaru@yahoo.com sesizările dvs. în legătură cu neregulile constatate în calitate de pacienţi ai SCJU şi nemulţumirile dvs., ale cadrelor medicale, care aţi rămas să salvaţi vieţile constănţenilor, indiferent de secţia din spital în care activaţi. Vă mulţumim!

UPDATE 14.12.2015
În data de 14 decembrie, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a solicitat un drept la replică, pe care îl redăm integral, aşa cum ne-a fost transmis:

Conducerea S.C.J.U. Constanţa respinge în mod categoric toate acuzaţiile aduse în acest articol şi va furniza mass-media toate argumentele în sensul demontării acestor afirmaţii neadevărate, cu ocazia proximei conferinţe de presă.
Secţia Chirurgie generală 2 a fost înfiinţată şi aprobată de Ministerul Sănătăţii din anul 2013, respectându-se toate normele legale în vigoare. Toţi medicii acesteia au obţinut posturi prin concursuri, organizate legal, la care nu s-au înscris cadre didactice. În această secţie de 25 de paturi, lucrează 4 medici, printre care şi directorul medical, desemnat tot prin concurs.
Principala nemulţumire a unor medici chirurgi din secţia Chirurgie 1 este refuzul conducerii spitalului de a transforma saloane noi, complet renovate, pentru pacienţi, în cabinete medicale pentru doctori. Pe secţia Chirurgie 1, cu 75 de paturi, există 14 posturi de medici chirurgi (şi nu 35), care dispun de 6 cabinete pentru medici.
S-a refuzat crearea de noi cabinete pentru medici în detrimentul pacienţilor, deoarece locul chirurgului este în sala de operaţii sau la patul pacientului.
Oricum, conducerea S.C.J.U. Constanţa a solicitat un audit al chirurgiei generale din partea M.S., iar concluziile vor fi aduse la cunoştinţa mass-media.
Manager Capaţînă Dănuţ
Director Medical Dr. Avram Mihnea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dr. House 18 Dec, 2015 22:07 Si dupa ce s-a spus adevarul, s-a lasat linistea...
  • Medic 16 Dec, 2015 15:16 Mai Iulia Dogaru, ca acum stim cine esti, proctoloaga vestita. Daca esti atat de buna ce cauti in Cta? In Bucuresti nu aveai loc de buna ce erai? Ai venit pentru o bucata de pâine. Proctoline exista peste tot in tara si folosesc aceleasi tehnici. Cum ai ajuns cum ai fost pusa sefa peste sterilizare...de parca in cateva zile ai căpătat competenta si ai invatat cum merg lucrurile in spitalul nostru. Cum indraznesti sa vorbesti, cand mureai de foame in Bucuresti? Cand ai facut primele operatii ca prim operator abia in Constanta si te-au ajutat colegii pe care i-ati dat afară din gărzi ulterior. Cat despre renovat si bani pentru spital ce sa vorbim? Parca a adus Avram bani de acasă! Sunt tot banii nostri, de la Consiliul Judetean, bani ai constantenilor. Avram nu a facut nimic. Blocul operator si clinicile au fost renovate din niste bani publici. Crezi ca ceilalti directori nu puteau face asta daca aveau bani? Sa va fie rusine chirurgi ratați! Daca este sa vorbim de reinterventii, fistule, etc cred ca mai bine va uitati in ograda voastră. Nu cred că stati atat de bine si dovezi sunt destule. Asa ca ai grija despre ce vorbesti sau mai bine iti strangi bagajele si pleci impreuna cu toata gasca de ratați. Stiai ca in clinica de chirurgie a prof Sârbu s-a facut prima laparoscopie din Romania, transplant de celule pancreatice, transplant renal si multe altele. De ce apelati la chirurgii nostri constanteni cand nu sunteti in stare sa rezolvati o hernie hiatala sau sa faceti o sutura mecanica? De ce convertiti 30% din colecistectomiile laparoscopice si de ce nu ati finalizat nici un colon laparoscopic? Mari specialisti de București plecati de unde ati venit! Rusine sa va fie chirurgi ratati in Bucuresti!!!
  • un OM 16 Dec, 2015 10:35 - pentru Dragoi: nu stiu pupincuristul(a) carui cadru universitar esti, dar distribui informatii FALSE pe aceasta pagina....zici tu ca dr. avram "si gasca" au fost singurii candidati?...pe bune?...noi, cititorii asteptam DOVEZI in acest sens nu vorbe in vant si declaratii abuzive ....si ca nimeni nu a stiut de concurs si alte bazaconii care le inventezi.....daca as fii in locul tau as avea grija ce scriu ;) - pentru barbu si ceillti care aduceti jigniri : domnule Iusuf Timurlenc, doctor si prof. universitar ,va este frica cumva de competitia unei alte clinici de proctologie in oras care sa rivalizeze cu Clinica On? sau de faptul ca nu o sa mai puteti vinde asa usor crema de galbenele la 200 ron cutiuta? ;) ....Toti aduceti jigniri si puneti la indoiala competenta dr. avram si celorlalti medici "de la etajul 5"...dar va intreb, cati dintre voi a-ti fost in sala sa operati cu ei?....sa vedeti efectiv ce si cum.....si culmea, nu vreti sa oprim conversatia aici, inainte sa incepem sa pomenim de fistule postop,interventii amanate in detrimentul pacientului, reinterventii - chestii care in ciuda vorbelor voastre, sunt consemnate in acte medico legale si pot fii dovedite ;) Sa nu mai vorbim de faptul ca dr. avram v-a renovat 2 sectii de chirurgie si v-a facut cel mai nou bloc operator din tara- si tot voi, sunteti aceia nemultumiti....pana si asistentele de pe diferite sectii spun ca de cand a venit "maria sa" dr. avram (cum l-ati ironizat in postarile vostre indoielnice) , sunt medicamente in spital, si asta se vede... Inainte sa aruncati cu rahat in altii, ar trebui inainte sa va analizati pe voi insiva, in oglinda.. sarbatori fericite la toata lumea!
  • medic de provincie 16 Dec, 2015 01:43 Draga Pacientul X , Constanta este un oras atat de vechi si atat de heterogen incat nimeni nu te va judeca in functie de mediul de provenienta, ci poate doar, si asta daca ne facem mila, vom aprecia cu scaraba nivelul intelectual de care dai dovada. Sa fie doar prostie pura? Sa fie dezinformare sau poate doar rea-vointa combinata cu pupincurism? Vorbesti de progres? Progresul presupune o dezvoltare in linie ascendenta, o dezvoltare in bine. Poate ne explici si noua ce s-a schimbat in bine? De ce au fost distruse/fuzionate doua sectii de chirurgie pentru ca ulterior sa fie reinfiintata Chirugia 2 si data in “grija” acestui “fantastic four” de chirurgi “bucuresteni” . Imi vei spune ca pentru binele cetateanului constantean, care, nu e asa, vrea chirurgic de elita din capitala… Pe cuvantul tau de pionier ca de asta… Pai…de ce nu a venit domnul profesor Irinel Popescu sau orice alt nume cu adevarat greu din Bucuresti? S-a incercat stergerea urmei profesorului Sarbu (primul chirug roman care a efectuat o interventie laparoscopica in Romania in 3 dec. ’91 alaturi de prof. Descottes si printre altele fost presedinte al societatii romane de chirurgie etc.) intr-o maniera miseleasca. Sa nu ma intelegi gresit, suntem deschisi progresului, dar acesti nou veniti nu au ce sa ne invete, pe noi, umilii medici din provincie. Si pentru cultura ta generala, scoala chirurgicala constanteana, sarbeasca dupa cum ii spunem noi cu drag, isi are origini reale si solide in nume frumoase ale chirurgiei romanesti…Iti spun unul singur: Setlacec. Cand in oraselul asta talharit de golani, profesorii nostri, mult blamati, faceau transplant de “antrenament” pe model suin alaturi de echipe de la Fundeni, tu incercai sa evoluezi de la Homo erectus la un soi de Homo sapiens… Poate gandesti, insa o faci cu mare dificultate. Draga gigelule “xyz”, noi nu ne spalam rufele in public. Tie iti spun, cu umilinta, ca ne-am saturat de golani si golaniile lor, iar daca cunosti vorba romaneasca “mori cu dreptatea in mana”, poate vei intelege ca articolul asta este reprezentativ pentru tot ce se intampla in SCJUC. Stie cineva ca o buna parte din activitatea chirurgicala a SCJU a fost dusa ani la rand, pana la sosirea prin “concursuri” a “salvatorilor” de tip Avram, de catre medici fara post, cu contracte de voluntariat (neplatiti) si contracte de garzi (remuneratie modica, romaneasca) care si-au rupt vietile si sufletele din pura pasiune pentru meserie? Cu si
  • cetatean constantean 15 Dec, 2015 18:24 Cu parere de rau, in loc sa dezvoltam sistemul sanitar si sa tinem aproape profesionistii, noi (conducerea spitalului) le punem bete in roate. E clar ca dintr-o Clinica s-a facut o Sectie.....
  • Doruletul 15 Dec, 2015 16:32 Nu. Nu sunt 2 sectii competitive, dl xyz. Dar s-a tacut atata timp, incat chirurgia constanteana moare incet si sigur. Doar daca le facem publice, putem obtine ceva. In afara de umilinta.
  • Brob 15 Dec, 2015 16:31 Gata? De ce nu publicati toate comentariile?
  • Dragoi 15 Dec, 2015 14:19 Stimate Pacient X (iti doresc din suflet sa fii pacientul cui stiu eu). Sa ne intelegem. Culmea, nu fac parte din spital. La fel cum nici u nu ai creier. Scuza-ma: ai, dar e spalat. Cu Coccolino. Sa fie pufos. Hai sa iti povestesc ceva. In urma cu ceva timp, la fel ca si mai curajoasa mea colega ( autoarea articolului), am demarat un demers jurnalistic care viza lipsa posturilor pentru medicii constanteni. Culmea, nu era vizata sectia de chirurgie, dar acolo erau cele mai mari frustrari. Aparuse recent in peisaj domnul consilier pe probleme de sanatate al baronului Constantinescu (dr Avram), fiind indepartat golaneste cel mai bun profesor constantean in chirurgie, dr Sarbu. Primul dr mentionat isi adusese de la Bucuresti si gasca (din care si dumneata, Paciente X, faci parte). Dumneata (banuiesc ca mataluta esti vesnica domnisoara Dogaru) si alt medic. Fusesera intampinati cu neincredere datorita modului in care procedasera cu Profesorul Sarbu, dar nicidecum cu ostilitate. Tinerii chirurgi asteptau schimbari pozitive, cu toate ca auspiciile sub care se instalasera dansii si incercasera sa se integreze nu eraui aducatoare de vreme buna. Poate cititorii acestor comentarii nu stiu, bieti platitori de CAS, ca toate ordinele in spitalul nostru se dau de catre baronul Nicusor. Care nu il agrea pe profesorul Sarbu. Deloc. Asa ca l-a mazilit golaneste, cum numai el stie, aducandu-si prietenul de pahar la conducerea unitatii. Nimeni nu stie nimic despre concursurile in urma carora dr Avram & gasca au fost numiti. De ce oare? SOC SI GROAZA: au fost singurii candidati. Nu ca nu ar fi fost amatori...NUUUu!!!! Doar ca cine a indraznit sa se gandeasca sa se inscrie a fost intimidat, amenintat si pedepsit. Am incercat sa vorbesc cu chirurgii sectiei dar erau reticenti, le era teama sa divulge ceva, invocand faptul ca toti au familii acasa si au nevoie de serviciu. Am facut acest demers timp de cateva luni, timp in care am fost oripilat de informatiile primite. Binomul Avram - Capatana isi instalase regimul tiranic, securist si irational. Dupa ce pseudo-chirurgul terfelise numele unor somitati chirurgicale ale Constantei, a numit in fruntea sectiei un chirurg pe care l-a speriat cu iminenta unor urmari similare celor suferite de Prof Sarbu. Stimabilul domn doctor, ajuns aproape de varsta pensiei, a cedat, devenind un subordonat supus si meticulos in a transmite mesaje pentru si de la Sef. Distinsul domn profesor este tot un cadru constantean, un medic vechi si foarte
  • PACIENTUL X 15 Dec, 2015 11:34 Rog cei care filtreaza aceste comentarii sa aiba un minim de respct si sa nu admita postari de genul lui Dragoi, cu apelative gen :mizerii latratoare, pupincuristi, etc". Asta e limbajul celor care vor sa impuna noi reguli in spital? Cine tipa mai tare si injura mai mult are castig de cauza? Probabil , din pacate, inca unii sunt in epoca de piatra, unde daca esti bucurestean trebuie sa fii dat afara din Constanta, unde daca esti ungur, nu ai ce cauta in Romania, unde daca esti tigan trebuie sa stai in ghetouri. Cu persoane gen dragoi nu vom avea parte de progress Este doar parerea mea. PS:Nu sunt nici molusca latratoare si nici nu fac parte din vreo gasca. Pur si simplu am creier si gandesc si spun ce am de spus. sau cumva e interzis asta?
  • iulia 15 Dec, 2015 11:14 Excelent articolul!!! Felicitari pentru implicare si va multumim pentru ajutor! Sa nu uitam ca fara educatia tinerilor medici, educatie care se face inclusiv in SCJU Cta, am ajunge de izbeliste. Din pacate aceste lucruri indeamna tinerii medici sa plece in strainatate. Exportam inteligenta, si suntem invadati de ratati care se cred stapani. Se pare ca dsoara dr (rezidenta sub indrumarea domnilor profesori pe care ii blameaza si de la care a invatat carte) are o obsesie cu juramantul lui Hipocrate. Acest juramant ne aduna si ne indeamna sa respectam lumea universitara. Sa nu uitam ca spitalul asta este un spital clinic, astfel are acces la fonduri suplimentare si poate sa instruiasca tineri studenti si rezidenti. Din pacate actuala conducere nu intelege ca fara activitate clinica nu se poate. Sa ne sustinem profesorii, sa ne sustinem medicii care si pana acum isi faceau datoria pe deplin, fara sa apara in presa cu inovatii si premiere chirurgicale inchipuite! Multumim ziarului si dnei jurnaliste pentru corectitudine, atitidine si profesionalism!
  • xyz 15 Dec, 2015 10:50 Din cate inteleg exista o disputa intre 2 sectii competitive ale spitalului orasul nostru...se pare ca unii mai frustrati au apelat la media pentru a-si spala rufele in public.....RUSINE DOMNILOR DOCTORI! iar unii dintre dumneavoastra sunteti si prof. universitari.....pentru dumneavoastra nu pot decat sa va dedic in prag de sarbatori melidia trupei Parazitii - Shoot youresef ....vizionare placfuta
  • dragoi 15 Dec, 2015 06:43 Cum apare cate un articol despre mizeria pe care discipolii baronului local o fac in Judetean, cum cele doua "somitati medicale" despre care discutam isi trimit cateii latratori sa scrie ce bun e Bucurestiul, ce destepti sunt Avram si echipa. Ca, vorba aia, pana la AAvram , la Constanța se murea pe capete. Noroc ca au venit ei sa ii invete pr ai noștri sa tina bisturiul in mana!!!! Pai, ba, amărâți cu creiere spalate, pupincuristi fricosi si amante constănțene exoftalmice ("cetateanul", "un simplu pacient", "pacientul x" și alte moluște latratoare ce vor urma din gasca) , ba dementilor, Constanta nu are "fata" datorita lui Avram. Infirmierele scot mai bine un apendic laparoscopic. Chirurgical macar, fiti dracu obiectivi si recunoașteți ca v-a scuipat Bucurestiul direct pe masa cu sorici si palinca a lui Condtantinescu. Constanta il avea pe prof Sarbu., chirurg care a fondat Clinica 2 si care a format oameni de mare calitate profesională. Dar care nu au pile si nici nu sug din acelasi pahar cu resturile psd-iste. Daca vrei medici bucuresteni, mergi in Bucuresti. Ia-l pe Avram sa te opereze ca sa moara de rad clinica constănțeană. Poate ai noroc sa ai ceva la rect, ca ei sunt familiarizati cu durerile anale. Ce nu intelegeti voi, mizerii mici si vocale, e ca niciodata Constanta nu si-a dorit un razboi. Nu vor decat sa lucreze intr-un spital constantean. In care au acces la posturi, la sali de operații și la instrumentar. Unde "colegii" bucuresteni respecta ceea ce au gasit bun, nu incearca sa distrugă. Sunt vurios cat costa pe foaie fiecare aachiziție in parte.....Dar va veni, probabil, si randul Spitalului Judetean sa fue scuturat de niste controale. Pana atunci, mantia protectoare a cancerosului inchipuit baron local il acoperă. Si, pentru ca tot vine Crăciunul, le doresc tuturor celor de mai jos care au aparat cu atata vehementa mizeriile care au loc in gasca Capatana-Avram, sa se bucure de mese imbelsugate, cu sorici si mult vin. Poate va ajuta sfantul Duh sa faceti o criza de fiere si sa-i prindeti pe bucurestenii vostri la lucru. Si discutam dupa aia despre cine si de ce e " mai medic".
  • Un voluntar morosan 14 Dec, 2015 22:50 Nu inteleg cum, pana sa vina acest Mesia, pe nume Mihnea Avram, s-a operat in Spitalul judetean? Nu a adus nimic bun, ci numai scandal, si teroare. Profitand de sprijinul politic de acum 2 ani, acum s-a trezit mare director printr-un concurs ilegal, la care nu a concurat cu nimeni, si se comporta ca atare. Vrea liftul lui, sectia lui, sala lui, aparatura lui, spitalul lui - de parca tot ce este in spital ii apartine. Acelasi lucru este valabil si pentru acolitii lui, chirurgi ratati din Buzau, Focsani, Caracal, care au ajuns printr-un concurs la care medicii nostri tineri nu au fost lasati sa participe...intimidati, pusi sa isi retraga dosarele, etc. Acesti medici atat de buni,inclusiv consoarta rezidenta a lui Avram (care a invatat carte in facultatea din cta, de la aceeasi profesori blamati), nu stiu si nu vor sa trateze cazurile sociale, cazurile de chirurgie toracica pe care ii predau unui medic voluntar exclus ulterior din garzi, cazurile de amputatie. Nu stiu cum este posibil legal. Dar se pare ca pentru ei este posibil sa spuna ca nu stiu si sunt admisi la concurs pe post si culmea il si promoveaza. Nu se poate asa ceva. Stiti ca medicii tineri voluntari tin mai mult de jumatate din activitatea chirurgicala a spitalului si la momentul actual nu mai sunt lasati sa ingrijeasca pacienti? Stiti ca nu sunt create conditii de desfasurare a activitatii didactice si mai rau aceasta activitate este impiedicata de catre acest chirurg de mana a doua care cersea profesorilor nostri sa fie introdus ca si cadru didactic! Fereasca Dumnezeu! Daca supuneti la vot sau intrebati angajatii SCJU ce parere au despre conducere si daca doresc demisia ei,va garantez un procent de peste 90%. Si nu uitati domnilor directori: "prosti, prosti, dar multi"! Asta daca lumea unversitara si academica este in acesta categorie. Si nu uitati ce mari nume ati debarcat din SCJU inainte de vreme: prof Sarbu, prof Craiu, Prof Botnarciuc, prof Lupescu, ca sa puneti in frunte niste pile nonvaloare gen avram, parepa, morosan, serban. Sa va fie rusine!
  • rares 14 Dec, 2015 22:14 Singura calitate a Dr. Avram care a fost luata in considerare cand a fost numit in functia de director medical a fost cea de prieten al lui Nicusor. In toata perioada in care a activat la Spitalul Floreasca nu s-a facut remarcat cu nimic. Nici un doctor cu renume si cu activitate apreciata la Bucuresti nu va pleca niciodata din Bucuresti.La Constanta a venit cu o aroganta extrema, cu o atitudine de denigrare a scolii medicale constantene care are numeroase premiere chirurgicale nationale . Toate operatiile cu care s-a laudat ca le-a facut in Constanta au fost realizate de chirurgii constanteni cu mult inainte, in ultimii 25 ani. Faptul ca o fost capabil sa iasa in spatiul public si sa emita informatii mincinoase spune foarte mult despre caracterul si moralitatea acestuia. Intotdeauna si-a urmarit interesul personal, fara a-i pasa de pacienti, colegi sau studenti. Sugestiv pentru ideea de management a echipei de conducere este situatia din Clinica de Cardiologie unde le-a fost interzisa cardiologilor constanteni sa puna stimulatoare cardiace pentru a favoriza un serviciu privat care are sediul in incinta Spitalului , unde vine un doctor la un interval de 14 zile. Acest interval mare de timp a dus la complicatii si chiar la pierderea de pacienti.
  • Medic 14 Dec, 2015 22:07 Începând de la subsolul spitalului si pana la etajul 9, tot personalul spitalului este stresat de acest medic Avram. Nu inteleg cum un mare chirurg de Bucuresti vine in Constanta. Oare ce cariera avea acolo? Ca sa nu mai spunem ca marea echipa din Floreasca este constituită dintr-un medic basarabean care de fapt vine din Buzău, unde făcea doar gărzi; un alt medic specialist de 3 ani care făcea gărzi in Bucuresti pe unde apuca si local in Focsani, un fost asistent, rezident în ultimul an la 40 de ani, venit de prin Craiova cu ceva stagii prin Bucuresti... Cam asta este marea echipa din Bucuresti. Au venit si au ocupat niste posturi intr-o sectie desfiintată si reinfiintata ilegal, unde ar fi trebuit sa fie redistribuiti medicii sectiei vechi. Se lauda cu interventii de prima mana, cand de fapt sunt operatii care se făceau de mult in Constanta. Nu Avram a adus banii de acasa pentru modernizarea spitalului, sunt banii nostri, de la Consiliul Judetean, asa ca nu il mai ridicati in slavi. Constanta are o scoala de chirurgie, are o Facultate de medicina in care au invatat multe generatii de medici (inclusiv actuala concubina a lui Avram), medici care din pacate nu au loc în SCJU Cta. Aveti impresia ca niste chirurgi de cariera veneau din Bucuresti sa practice in Constanta pentru ca sunt buni??? Gresit! Au venit toti pentru ca acolo nu aveau nimic, au venit de foame. Abuzuri in spital sunt o multime: - director care nu este cadru universitar - sef de sectie care nu este cadru universitar - cardiologie care nu sunt lăsati, desi sunt doar cativa in tara, sa monteze stimulatoare - sectia de urologie izolată, pentru ca dnul director sa aibe un glob de clestar - servicii de imagistică, paza, analize de laborator,catering si management externalizate ilegal de catre fostul director Synevo - amenintarea personalului medical -desființarea de sectii si compartimente, nr de paturi dupa dorinta directorilor. Dragi jurnalisti încercări sa faceti o ancheta în spital, sa vorbiti cu personalul, dar si cu pacienții care au fost bine tratati si pana acum 2 ani pana sa vina vestitele echipe din Bucuresti, medici ratati acolo, dar cu tupeu in provincie. Vorbiti cu viitori medici, cu tinerii studenti ca sa aflati in ce conditii sunt obligati sa învete in spitalul judetean...care este spital clinic!
  • cetateanul 14 Dec, 2015 20:13 Cel care se semneaza "pacientul" ar trebui sa mai invete putin anumite reguli de scriere. Nu e correct petoti , asa cum s-a scris acolo. Ce ma surpinde pe mine este ca tot vorbim de cadrele universitare din Constanta, de la chirurgie. Oameni buni, ce nu intelegeti ca simpla calitate de cadru universitar in Constanta la Ovidius nu iti confera automat si competenta in chirurgie??? Cu ce ma incalzeste pe mine ca e cadru universitar daca sta la spital pana la orele 14 cel mult, timp in care se plimba cu studentii pe sectie si pe la patul pacientilor? Prefer medici ca Avram sau Morosan care sa se dedice excluisv pacientilor. Iar universitarii din Constanta sa se dedice studentilor. Lasati la o parte interesele murdare, faptul ca vreti sa puneti mana pe clinica de chirurgie 2. De ce sa stricam ceva ce functioneaza? Credeti ca daca amenintati si aruncati cu mizerii vor pleca acesti doctori? Nu, va inselati, nu vor pleca, pentru ca spre deosebire de altii, acesti doctori respecta si aplica ceea ce din pacate , multi mari profesori chirurgic constanteni au uitat, si anume juramantul lui Hipocrate.
  • Gheorghe 14 Dec, 2015 20:06 Binomul Capatana Avram are 2 mari hibe : unul de moralitate si unul de legalitate .Capatana medic generalist fara nici o specialitate conduce elita specialistilor in constanta in numar de peste 500. Rusinica. Dr Avram este ilegal director medical intr-un spital clinic.
  • Vasile 14 Dec, 2015 20:04 se lauda cu numarul operatiilor facute , continutul acestora este la nivelul tinerilor chirurgi din clinica de chirurgie .Nici nu stiu ce e aia chirurgia ficatului sau a pancreasului cat despre chirurgia laparoscpica o fac pe cea a incepatorilor si nici de cum a celor facute la clinica de chirurgie.
  • UN SIMPLU PACIENT 14 Dec, 2015 20:01 Domnule Barbu, cel din postarea de mai jos, de ce scrieti lucruri despre care nu aveti habar? De ce scrieti ca acesti oameni, acesti doctori din Bucuresti, nu isi platesc chiriile? Ati verificat acest lucru? Ar fi mai bine sa o faceti . Oare cat timp in Romania vor avea castig de cauza cei care tipa mai tare si spiritual de turma? De ce aruncati cu noroi in acesti doctori care au schimbat fata Spitalului Judetean de Urgenta? A sosit momentul sa punem piciorul in prag si sa spunem un NU meschinariei si minciunii si un DA competentei si schimbarii in bine aduse de dr Avram si echipa lui.
  • Ion 14 Dec, 2015 19:55 Asa zisi dr de bucuresti sunt niste NIMENI : Unul e moldovean , altul e vrancean , ultimul oltean .
  • Medic 14 Dec, 2015 19:37 Admin zice ca medicii platesc chiria la locuintele de serviciu. Asa este, dar echipele venite de la Bucuresti ( medici si rezidenti) au fost cazate imediat in complex rezidential ( chiria este simbolica), pe cand restul medicilor platesc chirii de min 200 euro, fara a avea sansa unei locuinte de serviciu.
  • Constantean 14 Dec, 2015 19:25 Tensiunea din sectia de chirurgie are urmari negative asupra pacientilor si asupra starii psihice a medicilor. Aceste abuzuri sunt urmarea numirii in fuctie pe criterii exclusiv politice, fara a tine cont de competente, legi, etica, etc, iar ocuparea posturilor se face tot dupa criterii politice, cu examene aranjate. Medicii constanteni nu au nicio sansa sa ocupe post, functie, locuinta de serviciu in Mamaia sau sa-si desfasoare activitatea intr-o sectie moderna proaspat renovata daca nu sunt fruntasi politic.
  • PACIENTUL X 14 Dec, 2015 19:16 Eu nu inteleg un lucru. In sfarsit Constanta are o sectie neclinica de chirurgie, in care opereaza medici foarte competenti veniti din Bucuresti(ma refer aici la dr Avram, Dr. Morosan, etc). Dupa multi ani acesti medici din Bucuresti au reusit sa realizeze si in Constanta operatii de un inalt nivel calitativ. Si totusi chirurgii constanteni, in frunte cu "marii profesori" gen dr,. Yusuf sunt foarte nemultumiti. Nemultumiti de ce ? Ca se fac operatii foarte grele si in Constanta? Ca nu mai mergem, noi pacientii, in Bucuresti sa ne operam? Ca avem in sfarsit medici competenti si o sectie super moderna? De ce aruncam cu noroi in ceea ce este bun, in ceea ce este constructiv? Doar pentru ca acesti medici sunt din Bucuresti? Da, eu , ca multi altii , vrem medici din Bucuresti, cu pregatirea de acolo, formati acolo , sa ne opereze aici. Vrem medici care sa acorde actului medical o maxima atentie. Nu vrem sa fim operati de profesori universitari de la Ovidius, care , in goana dupa bani, s-au facut "mari cadre universitare" si nu mai au timp de pacienti. Nu vrem profesori care sa se ocupe de pacienti o ora pe zi ca la 12 pleaca la ore la universitate. Vrem doctori adevarati ca Dr Avram, Dr. Morosan care isi dedica timpul pacientilor , nu universitatii. Cine vrea sa fie professor, sa stea acolo la Universitate. Cineva foarte apropiat mie mi-a murit in spital tocmai pentru ca a fost tratat la un "mare cadru universitar" din Constanta. Care , din cauza orelor de la universitate , nu avea timp de pacienti decat o ora pe zi, si aia cu intreruperi. Recomandam domnilor chirurgi de la sectia 1, deranjati de medicii veniti din Bucuresti, sa lasa la o parte interesele meschine, de grup, si sa puna pe primul plan interesul pacientului. Sa se specializeze, sa ajunga la nivelul unui Dr. Avram sau Dr. Morosan, si apoi sa aiba asemenea pretentii. Nu ne trebuie birouri pentru marii profesori. Ne trebuie paturi pentru pacienti si medici dedicati. Pentru prima data Constanta are asa ceva. ADRESAM UN APEL CATRE DR AVRAM, CATRE DR. MOROSAN: NU VA LASATI DOBORATI DE MESCHINARII MARUNTE. MERGETI MAI DEPARTE PE DRUMUL ACESTA , PENTRU NOI, PENTRU CONSTANTENI, PENTRU ORASUL CARE V-A ADOPTAT SI CARE VA RESPECTA.
  • un coleg 14 Dec, 2015 19:04 O alta incercare ce mai mult ca sigur, din pacate, va fi trecuta sub tacere prin deosebita grija "profilactica", eventual cu acuzatii asupra celor care au indraznit sa spuna ceva impotriva "minunatei sectii". Mare chirurg Avram asta, ca de geniu primar de 20 de ani ce e, a plecat de la Floreasca. De ce nu se duce inapoi? Aaaa, stiu: acolo nu poate realiza mastectomii sau colecistectomii in premiera (sau alte operatii declarate prin articole gogonate de genul tumora de 200 de kg...). Bine ca a venit el, ca cei care isi rod coatele de atatia ani pe aici nu mai sunt buni. S-au infectat probabil cu bacterii din spital.Verificati mai intai ce om aparati si dupa comentati...astuia nu ii mai scoate nimeni ghearele din Spitalul Judetean. Din lipsa de argumente a bagat-o pe asta cu saloanele pentru pacienti. Slava Domnului ca se preocupa el, ca altfel cine stie unde s-ar fi ajuns... Respect pentru Clinicile de Chirurgie vechi - desi vad ca respectul nici nu mai exista !!!
  • L 14 Dec, 2015 18:21 Din cate observ, in Constanta populismul este la el acasa. Sfidarea si nemernicia de asemenea. Poate ne explica cineva cate cabinete sunt la profesorii doctori, care este numarul de studenti care trec pe acolo (vrem doctori, dar pana atunci trebuie formati), cate cabinete are Avram etc. Din ce constat, citind presa, singurele lucruri care merg bine si sunt in sprijinul populatiei sunt doar cele dirijate de gasca locala de politicieni. Daca cineva incearca sa faca ceva singur, sau daca are o opinie diferita, e executat instantaneu, ori prin "instrumente" ori prin expunerea mestesugita oprobiului public. Iar la cat ii duce capul pe constanteni, misiunea e floare la ureche. Cand ma gandesc la Constanta, imi vin in minte imaginile din filme cu executiile din evul mediu, cand o multime de prosti, nespalati, se bucurau la spanzuratoare, rug, ghilotina etc si plecau apoi fericiti acasa, in mizeria lor, in saracia lor. Dar satisfacuti, ca l-au executat pe ala. Asa ca, daca un om cu probleme penale conduce spitalul, un primar cu nevasta in firme concurente trebuie sa dea avize, un presedinte de consiliu (nu il caracterizez) care trebuie sa faca ordine, sunt cei care decid in privinta spitalului, alaturi de un rector pres (cu sh), ce vreti voi de fapt ? Sa stea chirurgi doar in sala de operatii si la capataiul bolnavilor ? Ce nenorociti sunteti, cum va bateti joc de oameni... Si apoi mai plangem de ce ne pleaca medicii. Nu uitati ca pe langa cei cativa profesori, sunt voluntari, medici tineri, rezidenti, studenti, asistente, infirmiere, care depind daca chirurgii isi fac treaba. Dar nu mai bine ii dam pe toti afara, desfiintam clinica si ii dam lui Avram totul ?
  • Doctor 14 Dec, 2015 18:00 E adevarat! Locul medicilor este la capul bolnavilor iar ale managerului cu dosar penal in instanta pentru infractiuni de coruptie - la Beciul Domnesc!!!!!
  • cojocaru 14 Dec, 2015 16:59 dr.spit.jud....... nu stiu cine esti sau cu ce te ocupi..dar iti spun ceva ce cred ca stii deja...MAJORITATEA MEDICILOR PRINTRE CARE SI RENUMITII PROFESORI DE LA SECTIA CLINICA 1 SI RESTUL SPITALULUI , LUCREAZA SI IN PRIVAT!!!! ALTFEL NU CRED CA ISI PERMITEAU MASINI DE ZECI DE MII DE EURO DIN SALARIUL DE PROFESOR UNIVERSITAR UMF...SAU DIN SALARIUL DE MEDIC LA STAT!!!
  • UN CONSTANTEAN 14 Dec, 2015 16:54 -de ca pana sa vina "nenorocitii" astia din Bucuresti nu s a putut face de catre conducerea Spitalului o sectie de chirurgie asemanatoare cu e au facut acestii "nenorociti"? -oare nu s au stricat combinatiile marilor profesori care taie si spanzura de cand lumea si pamantul? -eu sunt mandru si multumit ca daca am nevoie de operatie si ingrijire apoi ma pot duce acum linistit la Spitalul Judetean pentru ca niste "nenorociti" au facut un loc curat si dotat exemplar unde sa nu cada tencuiala si sa ma manance gandacii ca in restul spitalului care este administrat de "cadre universitare de nadejde" - eu inteleg ca aceste articole sunt comandate de cineva cu interese mai presus decat ingrijirea corecta si cu devotament a bolnavilor dar aveti macar atat bun simt si mai dati ochelarii aia de cal jos ..poate vedeti rezultatele acestei sectii de chirurgie 2...ma doare in cot daca e clinica sau nu!!!!!! eu vreau sa fiu tarata corect si in conditii decente!!! iar daca as putea m as teleporta de la poarta direct in sectia " acestor nimeni" poate asa scap de scarba si infectia din restul spitalului
  • pt alt doctor 14 Dec, 2015 16:16 si spaga cat e domnule doctor ? "dincolo este mai ieftin"-desigur nu halatu. daca este asa de bun de ce nu se intoarce la Floreasca ? ia speriati putin sp Floreasca ca se intoarce Avram. HA
  • pacientul 14 Dec, 2015 15:39 Avram ar trebui sa plece de unde a venit, dar sa nu-i uite petoti cu care a venit. RUSINEEEE.
  • dr spital 14 Dec, 2015 15:15 in loc sa denigrati poate ar trebui sa contribuiti la ascensiunea deja inceputa a acestui spital.aruncati cu vorbe in loc sa contribuim la vindecarea pacientului.caci de asta sunteti aici domnilor doctori.pacientii au nevoie de saloane nu dumneavoastra de cabinete.
  • admin 14 Dec, 2015 15:11 Toate chiriile,utilitatile,ca si cheltuielile de intretinere ale apartamentelor inchiriate pentru doctori sunt achitate in totalitate si de la inceput de catre chiriasii doctori.Este f.simplu de verificat.
  • ul alt doctor 14 Dec, 2015 13:09 Dr. Avram, acest ''nimeni'' este doctor in stiinte medicale de 14 ani, medic primar chirurg de 20 ani, care a condus echipa de garda si departamentul bloc operator de la Spitalul Floreasca peste 10 ani. Cadrele didactice care il contesta, in numar de 4, sunt deranjate de faptul ca nu mai conduc chirurgia ca pe propria feuda. De fapt in 2015 au operat toti 4 la un loc car Dr. Avram singur. Dr Morosan a operat la fel de mult, majoritatea cancere. Statistic vorbind indicatorii sectiei chirurgie 2 sunt net superiori fata de sectia clinica. Reforma, schimbarea si concurenta au deranjat pe unii.
  • barbu 14 Dec, 2015 13:01 Ce nu stiti este ca, înainte de depunerea memoriului, toti chirurgii semnatari au fost amenințați. Mai mult, acelora care aveau contract de prestari servicii cu spitalul (ptc posturile nu se scot decat daca ești de-al lui Avram sau Constantinescu), li-i s-au prelungit contractele doar cu o luna. Asta ca sa le fie învățătură de minte ca au semnat. Chirurgii sunt denigrati in stil securist, posturi nu se scot iar in clinica bucureștenilor se opereaza doar pacienții "spalati". Timp in care constantenii platesc chiriile apartamentelor in care stau acesti paraziti (in blocurile lii Mazăre, evident ), iar chirurgii Spitalului Judetean nu au posturi. Asta e Republica lui Mazăre si a umflatului baron canceros.
  • croitoru adela 14 Dec, 2015 12:08 Dupa "genialul" Grasa,a aparut altul Mihnea Avram,si mai si............
  • croitoru adela 14 Dec, 2015 11:58 Avram Mihnea, nu are nicio legatura cu functia de manager, o rusine pt spitalul cel mai mare. Nu face nimic constructiv ci ,distructiv , a generat si sustinut o atmosfera de scandal, de discriminare, el nu-si cunoaste sefii de sectie, le-a dat calificative aiurea, jignitoare, nu are nicio legatura cu functia de manager.
  • dr.spit.jud 14 Dec, 2015 10:42 dr Avram ar trebui sa plece de unde a venit, dar sa nu-i uite petoti cu care a venit! Concursul a fost aranjat, a fost scos totul la concurs fix pt oamenii lui. Mizerabilii!. dr. Dogaru este si coordonatoare OK Medical ca doar pacientii trebuie sa si-i trimita acolo. Chiar nu vede nimeni ca ei au pus mana pe spital si fac ce vor ? Nu vede nimeni ca medici constanteni sunt la mila lor si ca fac voluntariat in spital ? Un spital cu director medical un NIMENI de la Floreasca care se bucura ca a scapat de el ? Avram lasa apartamentul de pe plaja si cara-te acasa la sotie, lasa pitipoancele de care tocmai am amintit. Cum sa fie condus un spital in care sunt majoritare cadre universitare de un NIMENI ? Dar poate este mai usor sa-l faca repede conferentiar sau profesor? Nu-i asa prof. dr . Rugina? RUSINE CONSTANTA ultimul oras din tara , vai de voi de cand l-ati indepartat pe prof Sarbu. RUSINEEEE.