Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC Mara Construct SRL, inculpată în dosarul Cetăţii Capidava, are un nou administrator special

ro

04 Jan, 2017 00:00 3734 Marime text
Cabinetul Individual de Insolvenţă Pop Nicoleta, administrator judiciar al SC Mara Construct SRL, desemnat de Tribunalul Constanţa Secţia a-II-a Civilă prin hotărârea intermediară nr.1920/19.10.2016, în dosarul nr. 4543/118/2016, a convocat asociatul unic al debitorului SC Mara Construct SRL, Maria- Cătălina Lăpăduş, la sediul administratorului judiciar situat în Tulcea, pe data de 30 decembrie.
 
Potrivit procesului-verbal al şedinţei asociatului unic al debitorului SC Mara Construct SRL, încheiat pe 30.12.2016, la sediul administratorului judiciar C.I.I.Pop Nicoleta, din Tulcea, pe ordinea de zi a fost inclus următorul punct: desemnarea administratorului special şi atribuţiile acestuia. Procesul-verbal al şedinţei asociatului unic al debitorului SC Mara Construct SRL a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
 
La şedinţă a fost prezent asociatul unic al debitorului în persoana Lăpăduş Mariei Cătălina, care a decis desemnarea în funcţia de administrator special pe Ciocoiu Gheorghe. Atribuţiile administratorului special sunt următoarele: participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art.117-122 ori a celor prevăzute din nerespectarea art.84, formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de lege; propune un plan de reorganizare; administrează activitatea, sub supravegherea administratorului judiciar; după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi situaţia de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului; primeşte notificarea închiderii procedurii.

Firmă deţinută de fina fostului preşedinte al CJC

Mara Construct SRL a fost înfiinţată în anul 2007 şi are sediul social în comuna Mihail Kogălniceanu, strada Tomis. Firma are un capital social de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale. Asociat unic este fina fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Maria Cătălina Lăpăduş, născută pe 6.03.1983, în Constanţa. Administrator judiciar este Pop Nicoleta CII. Mara Construct SRL se ocupă de executarea lucrărilor de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Maria Cătălina Lăpăduş mai este asociată în Rafting Company SRL, pe care funcţionează Rainbow Kinder Campus.
 
Reamintim că Mara Construct SRL, firma care s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, a intrat în insolvenţă. La Capidava, Consiliul Judeţean Constanţa a desfăşurat în ultimii doi ani, în calitate de beneficiar, un proiect cu fonduri europene, intitulat „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava”. Proiectul este parte a Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, iar valoarea investiţiei trebuia să fie de 74 de milioane de lei. Iniţial, proiectul a avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015. Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în derulare, a fost declarat nefuncţional, urmând ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită de 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa.

Citeste si:

Pentru o datorie de 170.000 de lei O firmă din Tulcea a cerut insolvenţa Mara Construct SRL, inculpată în dosarul Cetăţii Capidava

Mara Construct a făcut ţăndări şi situl arheologic În pericol. Cetatea Capidava ratează lista UNESCO?!

Lucrătura procurorului Bodean! Începe judecata afaceristului Constantin Dima, de la Mara Construct (rechizitoriu)

Afaceristul Constantin Dima, trimis în judecată de DNA Constanţa, rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii