Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Responsabilii din Primăria Constanța care au decis reluarea contractului privind gestionarea spațiilor verzi cu Garden Shop Services, fosta Pomacost SA

ro

20 Aug, 2021 00:00 6754 Marime text
  • Municipalitatea a reluat contractul privind gestionarea spațiilor verzi cu Garden Shop Services, fosta Pomacost, după schimbarea acționariatului acesteia din urmă
  • Contractul de gestionare a spațiilor verzi încheiat între Primăria Constanța și fosta Pomacost a fost reziliat unilateral de către firmă în luna februarie a acestui an, urmare a unui demers început încă din decembrie 2020
  • Contractul cu cei de la Garden a fost reluat în luna iulie 2021, în baza contractului încheiat încă din 05.06.2001
  • La primăria s-a primit o hârtie din partea noului acționariat, prin care se aducea la cunoștință că decizia denunțării unitaterale s-a făcut fără o decizie a Consiliului de Administrație al societății
  • Toți factorii de decizie din primărie, au luat hotărârea să reemită ordine de lucru, pentru Garden Shop Services, până la finalizarea caietelor de sarcini pentru licitația care va începe foarte curând
  • Serviciile sunt prestate la aceleași prețuri din contractul încheiat în 2001 și vor fi decontate doar după o verificare a calității serviciilor prestate
  • Decizia a luat-o departamentul Juridic și avocații care acordă asistență Primăriei 
  • Până în acest moment, municipalitatea nu a făcut nicio plată către Garden Shop Services, deoarece nu au fost recepționate deocamdată lucrările realizate de societate
 
 
 

 
Horia Constantinescu, director general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice din Primăria Constanța declara în urmă cu o săptămână, în exclusivitate la ZIUA LIVE (vezi secțiunea „citește și”) că municipalitatea a reluat contractul privind gestionarea spațiilor verzi cu Garden Shop Services, fosta Pomacost, după schimbarea acționariatului acesteia din urmă.

Vă reamintim, contractul de gestionare a spațiilor verzi încheiat între Primăria Constanța și fosta Pomacost a fost reziliat unilateral de către firmă în luna februarie a acestui an, urmare a unui demers început încă din decembrie 2020. Societatea a luat acestă decizie întrucât nu a obținut majorarea valorii contractului, solicitată de operator în 2019.

La sfârșitul anului trecut, atît reprezentanții firmelor Sport Turism cât și cei ai Garden Shop Services, fostă Pomacost au notificat primăria Constanța în legătură cu contractele pe perioadă nedeterminată privind gestionarea spațiilor verzi, în vederea rezilierii acestora.

Timp de mai bine de o lună, solicitările celor două societăți, s-au află în atenția Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Constanța.

Pe 13 ianuarie, reprezentanții fostului Pomacost SRL, actuala Garden Shop Services, au revenit și au depus documentele pentru rezilierea contractului pe care îl aveau cu municipalitatea iar rezilierea se aplică începând cu data de 15 februarie.

Mai mult un proces între societate și primărie s-a încheiat definitiv anul trecut, în defavoarea afaceriștilor de la fostul Pomacost, care au fost, totodată, obligați să achite onorariile avocaților municipalității.

În cursul anului 2019, reprezentanții firmei Pomacost (actuală Garden Shop Services) au dat în judecată Municipiul Constanța prin Primar, solicitând suplimentarea financiară a contractului încheiat cu primăria.

Horia Constantinescu, director general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice 


Explicațiile lui Constantinescu despre situația spațiilor verzi și reluarea contractului cu Garden Shop Services
 
Horia Constantinescu la ZIUA LIVE : „ Contractele cu cei doi prestatori ce întregesc spațiile verzi constănțene erau foarte recente, undeva din 2001, ceea ce ne nouă ne-a dat de gândit în sensul modalității de colaborare cu cei doi.

Parcurgând Hotărârile Consiliului Local, mi-am dat seama că apar suprapuneri de decontări. Există o lege a drumurilor, care stabilește cine se ocupă de întreținerea spațiilor verzi., a precizat directorul general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice. 
La acest moment, am reușit să aducem la lumină și registrul spațiilor verzi. Vom plăti exact ce îmi dovedești că ai prestat!
La acest moment, Constanța nu plătește nici taxă de salubrizare, de măturat, cum o fac alte orașe.

Întreținerea spațiilor verzi poate și ar trebui să fie taxată, pentru că acolo unde ne gândim și ne plângem că acestea nu sunt întreținute, trebuie să ne gândim că nu s-a plătit nimic niciodată”.
 
Contractul cu cei de la Garden a fost reluat în luna iulie 2021, în baza contractului încheiat încă din 05.06.2001.
 
Cum a fost posibil acest lucru?

Horia Constantinescu a explicat pentru ZIUA de Constanța cum a fost reluată colaborarea: „Ulterior denunțării contractului de către societate, am primit o hârtie din partea noului acționariat, prin care eram informați că decizia denunțării unitaterale s-a făcut fără o decizie a Consiliului de Administrație al societății, practic fără mandat din partea acționarului majoritar.
În acest moment, suntem în faza de redactare a caietului de sarcini pentru organizarea licitației privind gestionarea spațiilor verzi în tot municipiul Constanța.

Vreau să precizez că multe dintre operațiunile necesare nu erau prinse în contractul din 2001.

Pentru a putea avea totuși siguranță vizavi de vegetația din oraș, toți factorii de decizie din primărie, am luat hotărârea să reemitem ordine de lucru, pentru Garden Shop Services, doar până la finalizarea caietelor de sarcini pentru licitația care va începe foarte curând. Serviciile sunt prestate la aceleași prețuri din contractul încheiat în 2001 și vor fi decontate doar după o verificare a calității serviciilor prestate.
Decizia nu a luat-o Horia Constantinescu, ci departamentul Juridic, avocații care acordă asistență Primăriei (Societatea civilă profesională de avocati Ceparu și Irimia) cu care am purtat o corespondență)”, a explicat directorul delegat al Direcției Gestionare Spații Verzi.
Până în acest moment, municipalitatea nu a făcut nicio plată către Garden Shop Services, deoarece nu au fost recepționate deocamdată lucrările realizate de societate.

Întrebat fiind dacă din punctul său de vedere, contractul cu dintre primăria Constanța și Garden Shop Services este nul, iar viitorul control al Curții de Conturi, ar putea imputa eventualele plăți factorilor decidenți în reluarea acestui contract, Constantinescu spune că : „Din punctul meu de vedere al meu, contractul NU este nul și sunt dispus să suport eventuale repercusiuni, dar haideți să vedem dacă va fi cazul”.
Întrebat fiind dacă a purtat discuții tete a tete cu acționarul majoritar al Garden Shop, directorul administrației Chițac spune că „nu îl cunoaște și nu vorbit niciodată” cu misteriosul acționar, Laurențiu Bălănescu.


 
Despre Garden Shop Services SA
 
La finalul anului 2019, Pomacost SA devine Garden Shop Services SA.
Potrivit www.confidas.ro, în primăvara acestui an, noul acționar majoritar al Garden Shop Services devine Laurențiu Bălănescu, care deține 80% dintre acțiuni și un aport de 400.000 lei părți sociale.
Practic, Bălănescu a achiziționat acțiunile din companie, care s-au aflat în posesia Aterina Global SRL, reprezentată legal prin administrator Nicoleta Dogaru.


Foști acționari și la Pomacost, Mihai Popa și Mihai Florentina, au rămas în firmă cu câte 10% acțiuni, respectiv 50.000 lei aport în societate.
Administratorul societății este Lucia Maria Pera, numită pe 17.03.2021 pe o durată de patru ani.
Compania Garden Shop Services SA a încheiat 78 contracte de achiziții publice in valoare totală de 20.354.057,60 lei.
 
Aterina Global SRL, în datele Registrului Comerţului
 
Înfiinţată în anul 2019, Aterina Global SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.010 lei, integral vărsat, este compus din 101 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Aterina Global SRL este controlată de GKL Engineering LTD, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 99% din capitalul social, şi Dogaru Nicoleta, cu 1% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară, este Dogaru Nicoleta.
Aterina Global este asociat cu 70% în Aqualand SRL, cu 50% in Blue Beach SRL, în IC Development SRL cu 50%, în MM Reciclyng SRL cu 50% și în Tomis Marina Management SRL tot cu 50%.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:


ZIUA LIVE. Horia Constantinescu, director general în Primăria Constanța - „Multe vini sunt ale mele exclusiv și mi le asum franc. Chițac nu are de ce să fie înjurat“!

Ce soluție de tranziție a găsit primăria Constanța, după ce fosta Pomacost a reziliat contractul de întreținere a spaţiilor verzi

Garden Shop Services, fosta Pomacost a depus la Primăria Constanța actele de reziliere a contractului privind spaţiile verzi

Administratorii Sport Turism și Garden Shop Services, fosta Pomacost au cerut primăriei Constanța rezilierea contractelor de toaletare a copacilor şi a spaţiilor verzi

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii