Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:16 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radioterapia din SCJU Constanţa, închisă, bolnavii, la Bucureşti „În privat se poate, şi unde este domnul manager nu merge?!“

ro

13 Apr, 2016 00:00 4764 Marime text
Din data de 4 aprilie, bolnavii de cancer din judeţul Constanţa care fac radioterapie sunt nevoiţi să străbată sute de kilometri pentru a se trata. Motivul: Secţia de Radioterapie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa s-a închis. Însă, de pe 1 aprilie, ziua în care managerul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, a anunţat că Secţia de Radioterapie „a murit“, în cadrul unei conferinţe de presă, echipa cotidianului ZIUA de Constanţa a demarat o campanie prin care a dorit să afle dacă, pentru evitarea închiderii secţiei respective, s-a apelat şi la parlamentarii constănţeni.
 
Din păcate, discuţiile purtate cu parlamentarii de Constanţa ne-au confirmat ceea ce presupuneam. Nu s-a apelat la sprijinul lor, deşi se ştia de mult timp că autorizaţia de funcţionare a aparatului de radioterapie va expira. Şi asta în contextul în care, aşa cum a menţionat şi managerul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, în pofida informărilor şi adreselor pe care susţine că le-a trimis factorilor abilitaţi să intervină, nu a primit niciun răspuns. În schimb, aşa cum a recunoscut public, inclusiv în cadrul unei emisiuni televizate, Căpăţînă a avut grija şi inspiraţia de a demara, încă din septembrie 2015, un studiu care să testeze piaţa în vederea concesionării Serviciului de Radioterapie din SCJU Constanţa.
 
Mai mult, se pare că managerul a şi „descoperit“ că firme private ar putea fi interesate de această oportunitate. Acum, mai rămâne să fie întocmit caietul de sarcini pentru demararea procedurilor legale în vederea concretizării unei noi concesionări în cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. O fi bine, o fi rău, rămâne de văzut, iar cei mai în măsură să se pronunţe vor fi bolnavii de cancer care au nevoie de radioterapie pentru a-şi prelungi viaţa.
 
Şi pentru că ne-am propus să discutăm cu toţi parlamentarii de Constanţa, astăzi vă prezentăm opiniile ultimilor patru deputaţi cu care am reuşit să luăm legătura.

Doi ani cu servicii plătite de CNAS, preţul pentru un aparat de radioterapie!?

De la liberalul Victor Manea am aflat ceea ce ştiam deja de la ceilalţi colegi din Camera Deputaţilor: „Nu a apelat la mine. Nu m-a informat şi nici nu mi-a solicitat sprijinul“. Însă deputatul PNL, asemenea multor constănţeni, probabil, şi-a pus o serie de întrebări, la care managerul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, ar trebui să răspundă şi să argumenteze cu documente. Manea a pornit de la o situaţie concretă, petrecută în vestul ţării, mai precis la Timişoara, unde, spune parlamentarul, o firmă privată care oferă servicii de radioterapie şi care şi-a început activitatea cu un aparat „a cumpărat la un an, doi pe cel de-al doilea doar din banii obţinuţi pe contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate“.
 
„Deci, în privat se poate, şi unde este domnul (n.r. Dănuţ Căpăţînă) manager nu merge?! Cum de la SCJU Constanţa, prin activitatea derulată ani la rând, nu s-a putut achiziţiona un nou aparat de radioterapie? CNAS decontează 500-1.000 de lei, în funcţie de tratamentul urmat de un bolnav de cancer, iar costul per bolnav reprezintă doar 20% din valoarea plăţii efectuate către spital prin programul naţional finanţat de stat. Cum de nu a putut managerul SCJU Constanţa să achiziţioneze, în atâta timp, un astfel de aparat? Înseamnă că avem o problemă de management.
 
Am văzut că Ministerul Sănătăţii şi Guvernul ajută toate administraţiile locale care au proiecte şi atrag fonduri europene. Nu ştiu de ce nu ar ajuta şi Constanţa. În atâţia ani, conducerea SCJU Constanţa a încasat bani de la CJAS şi nu a putut pune un milion de euro deoparte pentru a cofinanţa achiziţionarea unui nou aparat de radioterapie!?“, se întreabă, retoric, deputatul PNL de Constanţa Victor Manea.
 
Culmea este că, într-o conferinţă de presă susţinută de Căpăţînă, acesta declara cu nonşalanţă că „un accelerator liniar de particule cu care să se realizeze tratamentul ar costa în jur de 2,5 milioane de euro“. Deci, dacă se dorea, în timp, se putea aduna această sumă…
 
Tot deputatul PNL a mai remarcat un aspect. La auzul faptului că bolnavii de cancer vor fi transportaţi şi internaţi la Bucureşti, la Institutul Oncologic, a avut o reacţie care nu mai are nevoie de comentarii. „E o situaţie critică pentru bolnavii de cancer care făceau radioterapie la Constanţa şi, de asemenea, mărim costurile cu pacienţii şi alocările pentru o altă unitate sanitară ce prestează serviciile lipsă de la SCJU Constanţa“, a concluzionat Victor Manea.

„Fie o aplicaţie târzie pentru obţinerea autorizaţiei, ori delăsare la minister“

Aflat la al treilea mandat de deputat, Eduard Martin (PSD) a aflat din presă despre situaţia Secţiei de Radioterapie din SCJU Constanţa. „Nu m-a informat. Ştiam din presă. Personal, nu m-a contactat. În contextul actual, m-aş axa pe orice soluţie care să rezolve situaţia. Orice soluţie este bine-venită, dacă se încadrează în prevederile legale“, ne-a declarat deputatul PSD.
 
În ceea ce priveşte posibilitatea unui parlamentar de a interveni, Martin a fost clar: „Ca parlamentar, mai mult de o interpelare n-am ce face. Noi nu avem autoritate asupra Executivului, doar premierul“. Din punctul său de vedere, în acest caz avem de-a face „fie cu o aplicaţie târzie pentru obţinerea autorizaţiei, ori delăsare la ministerul de resort“. „Ministerul Sănătăţii ar trebui să se aplece cu atenţie şi să lucreze până târziu pentru a ajuta bolnavii de cancer. Săptămâna asta îi voi cere ministrului Sănătăţii să rezolve problema. Nu trebuia să plece nimeni din Ministerul Sănătăţii până nu se rezolva problema autorizaţiei pentru aparatul care prelungeşte viaţa bolnavilor de cancer. Problema este la autoritate. Trebuia să se acţioneze, nu să aştepte hârtii de la parlamentari“, este de părere deputatul PSD de Constanţa Eduard Martin.

„Dacă ajungem la concesionare, este o problemă de timp“

Un alt parlamentar cu experienţă este şi reprezentantul UDTR Ibram Iusein, dar ce folos! „Nu a apelat şi îmi pare rău. Auzisem ceva, dar din presă“. În opinia sa, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa ar fi trebuit să intervină. „Cei de la DSP ar fi trebuit să se fi implicat, era de datoria lor, nu coordonează ei activitatea din domeniu în teritoriu. Dacă mi se solicită sprijin, voi face demersuri să mergem cu cineva de la DSP şi cu managerul SCJU Constanţa la ministrul Sănătăţii, să vedem care-i situaţia şi cum se poate interveni. CJC hotărăşte. Nu ştiu exact despre ce este vorba, dar e posibil ca situaţia să fie mult mai gravă. Dacă ajungem la concesionare, este o problemă de timp şi sper să nu fie lezaţi în drepturile lor bolnavii de cancer“, ne-a declarat deputatul UDTR Ibram Iusein.

„Trebuia să meargă la ministru şi să-l informeze“

„Nu am fost contactat. Nici consilierii mei nu ştiau de această situaţie. De altfel, nici nu-l cunosc pe managerul SCJU Constanţa şi nu am vorbit niciodată cu el“, ne-a declarat şi deputatul PSRO de Constanţa Andrei Răzvan Condurăţeanu. Totuşi, în opinia sa, situaţia de la Secţia de Radioterapie „nu ţine decât de Ministerul Sănătăţii“. „Acolo ar trebui să intervină (n.r. referire la managerul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpăţînă) şi să se zbată, pentru că este o situaţie aparte, foarte serioasă pentru că sunt mulţi bolnavi de cancer şi le trebuie o formulă corectă pentru a-i sprijini. Trebuia să meargă la ministru şi să-l informeze. Managerul ar trebui să facă demersuri peste tot, dacă vrea să fie un manager bun. Dacă nu s-a rezolvat, trebuie colaborat şi cu partea administrativă, şi cu cea guvernamentală“, a concluzionat deputatul PSRO de Constanţa Andrei Răzvan Condurăţeanu.
 
Până una-alta, deşi susţine că au fost „extrem de responsabili şi insistenţi pentru a rezolva situaţia“, managerul nu a soluţionat problema în favoarea SCJU Constanţa şi a bolnavilor de cancer din Dobrogea.
 
Acum, când Radioterapia „a murit“, Dănuţ Căpăţînă a anunţat că, împreună cu Consiliul Judeţean Constanţa, va analiza cele două variante posibile: o soluție a Ministerului Sănătăţii prin Banca Mondială ori un parteneriat cu un furnizor privat, care ar urma să preia şi personalul de la Radioterapie şi Oncologie… Parcă seamănă cu situaţia când s-a concesionat laboratorul de analize al spitalului!?
Oricum, concesionarea de faţă, pentru a putea fi pusă în practică, presupune timp, iar în cazul bolnavilor de cancer, acest timp înseamnă zile în plus sau în minus din viaţa lor.
 
PS: Menţionăm că, în demersul nostru, am încercat să aflăm punctul de vedere pe acest subiect fierbinte şi de la senatorul Alexandru Mazăre (PSD) şi deputaţii Radu Babuş (PSD) şi Manuela Mitrea (PSD), însă, până la momentul publicării materialului, nu am reuşit. În cazul în care aceştia ne vor răspunde, vă vom aduce la cunoştinţă opiniile lor privind închiderea Secţiei de Radioterapie a SCJU Constanţa şi direcţionarea bolnavilor de cancer către alte centre specializate.

Citeşte şi

Exclusiv
Senatorul Marian Vasiliev solicită demiterea managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

 
Părerea constănţenilor
„Neprofesionalismul, ineficienţa şi impasibilitatea domnului Căpăţînă… trebuie să ducă la demitere“

 
Radioterapia a „murit”. Acuzele curg din partea parlamentarilor de Constanţa
„Dă senzaţia unui aranjament, de ceva premeditat”

 
UPDATE. Exclusivitate
Solicitare la Ministerul Sănătăţii pentru demiterea lui Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa (document)


Interpelare în Parlament privind expirarea licenţei aparatului de radioterapie de la Spitalul Judeţean Constanţa

Radioterapia a „murit“. Acuzele curg din partea parlamentarilor de Constanţa
„Nu trebuie să ajungem la concesionare!“

 
Radioterapia a „murit“. Acuzele curg din partea parlamentarilor de Constanţa
„Tovarăşul Căpăţînă să vină şi cu demisia!“ (documente)

 
Parlamentarii îl acuză de prost management
Radioterapia a „murit“. Dănuţ Căpăţînă a lansat bomba şi a plecat în Boston!

 
Radioterapia a „murit“
Cezar Irimia, despre lipsa de implicare a autorităţilor - „Indolenţă, iresponsabilitate, o atitudine criminală“
 
Spitalul Judeţean Constanţa, „privatizat“ bucată cu bucată
După imagistică şi laborator, se concesionează radioterapia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii