Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele de planuri cadru propuse dezbaterii îi îngrijorează pe profesori „Cei care au propus fac totul din pix... mai tăiem de acolo, mai punem dincolo”

ro

07 Jan, 2021 00:00 7976 Marime text

Până la finele acestei luni, pe repede înainte, Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, lansează în dezbatere publică proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional, care vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2021 - 2022.

În opinia marii majorități a profesorilor, este mult întârziată lansarea acestor planuri, întrucât directorii unităților de învățământ deja trebuie să se apuce de încadrări și nu știu pe ce variantă.

De altfel, ministerul recunoaște această întârziere, evident, prevalându-se de pandemia care a îngreunat procesul de pregătire a lansării în dezbatere publică a planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional, din cauza provocărilor și restricțiilor specifice acestei perioade. Se impune însă urgentarea lansării în consultare publică pentru a nu crește încă și mai mult riscul inexistenței manualelor de clasa a IX-a la începutul anului școlar 2021 – 2022”, afirmă reprezentanții MEC.

Propunerile de îmbunătățire din partea tuturor factorilor interesați sunt așteptate la adresa de e-mail planuri_cadru@rocnee.eu, până la data 31.01.2021.
 

Primele comentarii ale profesorilor

  • „Conform variantelor de planuri-cadru, publicate de Minister, orele alocate ISTORIEI la liceele tehnologice aproape că se înjumătățesc...!
Să înțelegem că elevii de la Economic, care de ani de zile nu mai fac filosofie, fac biologie, chimie, fizică doar în primii doi ani, urmează să facă și istorie și geografie... o oră la două săptămâni?
Să înțelegem că acești elevi nu trebuie să aibă cunoștințe, idei sau păreri despre LUME, UNIVERS, RAȚIUNE, ȘTIINȚĂ...?
Oare cetățeanul model în România este doar cel care își cunoaște meseria?
Eu credeam că scopul educației nu este doar învățarea unei meserii/profesii, ci formarea unor tineri capabili să se integreze, să înțeleagă și să cunoască lumea în care trăiesc... se pare că m-am înșelat!”.
 
  • „În varianta nr. 3 am văzut reducerea orelor la istorie, geografie și religie cu 0,5... la educație fizică crește cu 2 ore... nu se va merge pe această variantă din doua motive: 1. numărul mare de profesori fără normă didactică; 2. Nu vor introduce a doua oră de educație fizică pentru că nu au suficiente cadre didactice ... la a doua oră de sport introdusă în planurile cadru ar fi nevoie de aproximativ 7-8 mii profesori ... nu au de unde să-i aducă. Varianta 3 va cădea din start.

E aberant gândit tot acest plan cadru și cei care au propus-o fac totul din pix... mai tăiem de acolo, mai punem dincolo...
Dezbateri nu vor exista... asta știm cu toții... ceea ce se transmite de jos în sus va rămâne din nou la faza de «timp și nervi» pierduți...”.
 
  • „Ne pierdem identitatea, treptat, treptat... mândria de a ne declina identitatea neaoș românească...!!! Cu largul concurs al yes-men-ilor confuzi și confuzați, erijați în «capabilii» politicieni ai neamului, asistăm la o degradare și o degenerare socială!!! Și tot istoria ne demonstrează că: «nimic nou sub soare»... doar continuăm tradiția trădării de neam”.
  • „Mai bine s-ar renunța la ele, vechile planuri cadru sunt cu mult mai bune și seamănă a școală. Ce vor face tinerii cu atât de puține ore în școală, fără teme acasă? Le dăm posibilitatea să bată barurile, jocurile de noroc, droguri, le dăm mână liberă!”.
  • „La învățământul tehnic au redus orele de limbă și comunicare și matematică. Mulți profesori își vor pierde locul de muncă, din păcate! Cam 25 %”.
  • „Și la geografie s-a redus numărul de ore la clasele XI si XII uman deși majoritatea elevilor dau bacalaureatul la această disciplină. La sport la liceu doar o oră pe săptămână, bine că sunt propuse 3 ore de limba latină în loc de 1 cât există acum”.

Ministerul Educației vine cu precizarea că aceste planuri cadru au fost elaborate în cadrul grupurilor de lucru constituite prin ordinul de ministru 3.261/14.02.2020, cu modificările și completările ulterioare. Din aceste grupuri de lucru au făcut parte specialiști din cadrul ministerului și din cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare, cercetători ai Institutului de Științe ale Educației și cadre didactice de prestigiu din învățământul preuniversitar.

În cazul proiectelor planurilor-cadru pentru filiera tehnologică și învățământ profesional au fost cooptați specialiști din Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Autoritatea Națională pentru Calificări, dar și ai unor entități reprezentative pentru mediul privat și asociativ.

Comisia de validare a proiectelor planurilor-cadru a avut în componență reprezentanți ai tuturor partenerilor sociali: federațiile sindicale, federațiile/asociațiile de părinți, mediul universitar, Academia Română, Consiliul Național al Elevilor, ARACIP, organizații nonguvernamentale și alți parteneri cu experiență în domeniu (exemple: Banca Mondială, UNICEF).


Citește și:

Consultări cu profesori-elevi-părinți privitoare la redeschiderea școlilor și compensarea pierderilor suferite de sistem
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii