Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa dă undă verde pentru construcţia unui restaurant pe terenul avocatului lui Mazăre şi al lui Constantinescu

ro

06 May, 2015 00:00 10133 Marime text
Marius Mocanu, avocatul primarului suspendat al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi al preşedintelui suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu, a solicitat şi obţinut o autorizaţie de construire de la Primăria Constanţa.
 
Astfel, ieri, Primăria municipiului Constanţa a emis autorizaţia de construire nr. 752 pentru beneficiarii Marius Mocanu şi Consuela Ştefania Mocanu. Obiectul autorizaţiei constă în „Construire imobil parter - restaurant şi terasă acoperită cu specific pescăresc. Investitor: SC Pontica Star SRL“. Actul este valabil până la data de 5 mai 2016. Imobilul va fi ridicat pe bulevardul Mamaia nr. 312D.
 
„Eu pun la dispoziţie terenul, pe care va fi ridicat acest imobil. Terenul l-am cumpărat acum câţiva ani“, a declarat avocatul Marius Mocanu, care însă a refuzat să ne dezvăluie şi de la cine a achiziţionat acest teren.
 
De altfel, în luna iunie a anului 2014, Marius Mocanu a înregistrat la Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa o cerere pentru obţinerea acordului de mediu în vederea construirii unui restaurant pescăresc. În solicitarea sa, avocatul preciza că este, deopotrivă cu soţia actuală, Consuela Ştefania, proprietarul terenului situat pe bulevardul Mamaia, în zona Institutului Pasteur.

Despre Pontica Star SRL

Pontica Star SRL a fost înregistrată în anul 2014 şi are sediul social în municipiul Constanţa, aleea Zmeurei. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, format din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt Marian Sorinel Mănăilă, născut pe 23.08.1967, în comuna Borduşani, Ialomiţa, care deţine 15 părţi sociale (75% din capitalul social), şi Dragoş Sidor Buhai, născut pe 9.08.1992, în Tulcea, cu cinci părţi sociale (25% din capitalul social). Administratorul societăţii al cărei obiect de activitate constă în „restaurante“ este Marian Sorinel Mănăilă. Fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Mănăilă este asociat în Cherhana Mangalia SRL, Rapana Pontica SRL, Sorst Global Consulting SRL şi Beletrix Impex SRL (radiată).

Buhai senior, partenerul CJC într-o afacere de multe milioane de euro

Asociatul lui Mănăilă, Dragoş-Sidor Buhai, este fiul lui Daniel Buhai, fost coleg de promoţie la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ cu Mănăilă, dar mai ales partener al Consiliului Judeţean Constanţa, într-o afacere pescărească de multe milioane de euro. Buhai senior a devenit partener oficial al CJC-ului pe 22 mai 2013, când instituţia condusă pe atunci de Nicuşor Daniel Constantinescu adopta nouă hotărâri epocale pentru dezvoltarea pescuitului maritim. Toate, fără excepţie, aprobau încheierea unor parteneriate între Judeţul Constanţa, ANPA şi câteva asociaţii nonguvernamentale, cu responsabilităţi, atribuţii şi aporturi neprecizate, ce urmau să facă obiectul unor acte adiţionale ulterioare.

Asociaţia lui Buhai, cu sediul la TV Neptun

Patru din cele nouă acorduri de parteneriat au fost semnate de Daniel Buhai. Astfel, Asociaţia Pro-Pescador - Pescuit Marin Costier Tulcea, în care Buhai senior deţine calitatea de preşedinte, devenea partener oficial al CJC-ului pentru construirea unor porturi pescăreşti la Eforie Sud, Mamaia Sud şi Năvodari - digul de sud. Pe de altă parte, Federaţia pentru Dezvoltarea Pescuitului Marin Românesc „Ro-Pescador Marea Neagră”, reprezentată de acelaşi Daniel Buhai, şi tot ca preşedinte, devenea partener pentru „Modernizarea portului Midia prin realizarea de facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor specifice pescuitului”. În hotărârea judeţeană nr. 236/22.05.2013, se menţiona faptul că federaţia în cauză are sediul social pe bulevardul Mamaia nr. 236. Însă, potrivit datelor oficiale ale site-ului Ministerului Finanţelor Publice, Federaţia RO-Pescador funcţionează în clădirea situată pe bulevardul Mamaia nr. 296, exact acolo unde îşi are sediul postul local de televiziune TV Neptun, fondat de Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre, Sorin Strutinsky şi regretatul Mihail Cârciog.

 
Mai multe pe acest subiect puteţi citi în materialul

Constanta.ro: Fostul şef de la ANPA îşi face restaurant pescăresc pe terenul fără număr al avocatului lui Nicuşor Constantinescu
 
Citiţi şi
Cu încuviinţarea municipalităţii
Avocatul „vârfurilor“ din Constanţa, Marius Mocanu se lansează în afaceri... la apă (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii