Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu și-a făcut echipa. Și-a desemnat consilierii personali, pe administratorul județului dar și pe șeful Corpului de Control (documente)

ro

06 Nov, 2020 00:00 12561 Marime text
  • Printr-o serie de dispoziții, noul președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a început formarea echipei de la cabinet
  • Lupu a procedat la numirea administratorului public al județului Constanța, în persoana lui Gabriel Monea
  • Consilierilor personali ai șefului CJC sunt Ionuț-Cornel Ionescu și Victor-Gheorghe Manea
  • Lupu a decis și  transferul în interesul serviciului și numirea lui Drăgan George în funcția publică Șef Serviciu al Corpului de Control Drăgan este în continuare și consilier al primarului de la Ovidiu, George Scupra
  • Corpul de Control a fost trimis la DGASPC și Regia Județeană de Drumuri și Poduri
 
Printr-o serie de dispoziții, noul președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a început formarea echipei de la cabinet. Întâi a procedat la numirea administratorului public al județului Constanța, în persoana lui Gabriel Monea și apoi a consilierilor personali. Este vorba despre Ionuț-Cornel Ionescu, fostul director Unifarm SA care se va ocupa de gestionarea problemelor pe zona de sănătate și Victor-Gheorghe Manea, fost deputat PNL și fost candidat la primăria Constanța din partea liberalilor care va coordona instituțiile subordonate și de relația cu administrațiile locale din județ. Mihai Lupu va mai avea și un consilier pe zona de cultură, cel mai probabil în persoana, actorului și regizorului, Lică Gherghilescu.




Totodată, prin dispoziția nr. 407 /03.11.2020, Mihai Lupu a decis  transferul în interesul serviciului și numirea lui Drăgan George în funcția publică de conducere vacantă - Șef Serviciul Control. Drăgan este în continuare și consilier al primarului de la Ovidiu, George Scupra.
Evident, tot prin dispoziții, Lupu i-a eliberat din funcții pe consilierii și oamenii de la cabinetul fostului șef al CJ, Horia Țuțuianu. Este vorba despre: Turineac-Dumitrescu Luiza - consilier Maria-Veronica Calabache - consilier   Nicoleta Bercaru - consilier, Teodor-Dorel Nedelea - consilier și Stere-Ianis Caracota- consilier. De asemenea, Lupu a semnat încetarea contractului individual de muncă al Alexandrei Costea  - referent în cadrul Cabinetului Președintelui.
 

Corpul de Control a fost trimis la DGSPC și Regia Județeană de Drumuri și Poduri

 
Potrivit unei dispoziții semnate de șeful Consiliului Județean Constanța, o echipă de control condusă de George Drăgan, vezi secțiunea "documente" verifică în această perioadă activitatea derulată în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și a Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța.
Potrivit dispoziției semnate de Mihai Lupu, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului se va verifica stadiul gestionării normelor prevăzute cu privire la prevenirea infectării cu virusul SARS Cov-2 și modalitatea de încheiere a tuturor contractelor , precum și derularea acestora în perioada 2019 - 2020.
În ceea ce  privește, Regia Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, comisia de control va verifica legalitatea exploatării carierelor de piatră și modalitatea de încheiere a tuturor contractelor, precum și  derularea acestora în perioada 2019 - 2020.
În dispoziția semnată de Mihai Lupu, se menționează că pe durată acțiunilor de cotrol, cei doi șefi de la instituțiile mai sus menționate, Petre Dinică și Lucian Lungoci, nu vor interacționa și nu vor influența angajații celor două entități. Controalele se vor derula până pe 11.11.2020 iar la finalul acestora, se vor prezenta rapoartele cu rezultatele verificărilor.
 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dumitru Matei 05 Nov, 2020 22:10 Sperăm ca noua conducere să facă ceva și pentru cultura Constantei . Teatrul de stat ,teatrul Fantazio ,teatrul de papusi sunt niște ruine ,sunt aceleași din anii '80 .