Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudicii şi abateri financiare de peste 200 de milioane de lei CJC pierde în instanţă în faţa Curţii de Conturi (document)

ro

27 Feb, 2015 00:00 3027 Marime text


Tribunalul Constanţa a emis, marţi, o hotărâre prin care a respins ca nefondată acţiunea Consiliului Judeţean şi a preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, prin care a contestat un act administrativ şi fiscal.


Este vorba despre dosarul în care Consiliul Judeţean Constanţa a contestat raportul Curţii de Conturi a României pe anul 2013, adică cel prin care auditorii Curţii de Conturi au verificat activitatea CJC Constanţa din anul anterior - 2012. În cauză, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a solicitat intervenţia în interes alăturat reclamantului, aceasta fiind respinsă de completul de judecată CA3. Şedinţa a fost condusă de judecătoarea Anca Jeanina Niţă, consoarta procurorului Teodor Niţă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cel care, printre altele, l-a trimis în judecată pe Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu în luna mai 2014, în timp ce fostul şef al statului se afla într-o vizită la Constanţa.

Cristinel Dragomir - „Noi am contestat decizia Curţii de Conturi în instanţă“

Procesul, al cărui dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa pe 4 decembrie 2013, a fost suspendat în instanţă în luna mai 2014, în baza articolului 413, alin. 1, pct. 2 din Codul de Procedură Civilă, conform căruia suspendarea facultativă poate fi dispusă când „s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel“. Este vorba despre acelaşi dosar din care au „izvorât“ anul trecut o serie de alte procese ale Consiliului Judeţean cu asociaţii şi cluburi sportive şi chiar cu Fundaţia „Fantasio“ şi despre care vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, spunea, vara trecută, întrebat care este sursa tuturor dosarelor în care Consiliul Judeţean Constanţa cerea înapoi sumele plătite către diverse entităţi: „Este celebrul dosar în care este anchetat şi preşedintele (n.r. Nicuşor Constantinescu), unde noi am contestat decizia Curţii de Conturi în instanţă, dar s-a suspendat procesul, întrucât este dosar penal. DNA a cerut suspendare.“ „Anul trecut, aşa a fost decizia. Noi am contestat-o în instanţă, că altă cale de atac nu avem, dar pentru că s-a suspendat acum, noi avem obligaţia de a duce la îndeplinire decizia“, a adăugat viceliderul CJC. „Noi am acţionat în instanţă absolut toate instituţiile care au fost prinse în decizia 70 de anul trecut. Şi cum poţi să recuperezi? Trebuie să îi dai în judecată. (...) Ne-au obligat să recuperăm banii de la Fundaţia Fantasio, sau de la nu ştiu ce echipă de sport, de la Direcţia Judeţeană (n.r. cel mai probabil Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret), pentru programul pe care îl avem noi cu copiii în judeţ. Noi avem termen să ducem la îndeplinire ce scrie în decizia respectivă până la 15 decembrie 2015“, preciza Cristinel Dragomir, după şedinţa CJC din 13 iunie 2014.
 
Despre neregulile descoperite de auditorii Curţii de Conturi în urma controlului efectuat la Consiliul Judeţean în anul 2013 puteţi citi mai multe detalii aici:

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la CJC Constanţa: Plăţi ilegale de milioane de lei, care vor trebui recuperate de la vinovaţi

Ce a descoperit Curtea de Conturi în ograda CJC cu privire la regia de drumuri 

Totuşi, de ce ar fi cerut Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, condusă de Adrian George Gâmbuţeanu, intervenţia în interes alăturat, adică sprijinind numai apărarea acesteia? Aproape jumătate dintre neregulile depistate de auditorii externi ai Curţii de Conturi veniţi în control la CJC se refereau la regia de drumuri a Consiliului Judeţean. Iată care au fost principalele constatări ale auditorilor: „Efectuarea de plăţi nelegale reprezentând plata către RAJDP Constanţa a organizării de şantier fără a avea la bază documente justificative, în sumă de 499 mii lei, la care se adaugă dobânzi de 19 mii lei“; „Efectuarea de plăţi nelegale către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa în sumă de 578 mii lei, reprezentând diferenţă cotă de cheltuieli proiectare şi alte cheltuieli nelegale privind proiectarea, la care se calculează dobânzi de 19 mii lei. Plăţile nelegale au fost determinate ca diferenţă între sumele decontate potrivit situaţiilor de plată anexate la facturile achitate în anul 2012 şi sumele rezultate din aplicarea procentului de 1,5% din valoarea lucrărilor prevăzute a fi executate (în sumă de 500 mii lei), precum şi de facturarea şi decontarea dublă a serviciilor de proiectare privind amenajare obor tradiţional Ghindăreşti (în sumă de 78 mii lei)“; „Efectuarea către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa de plăţi nelegale fără documente justificative întocmite potrivit legii, pentru proiectul «Caravana estivală» în sumă de 1.240 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 55 mii lei. Astfel, pentru acţiunea de plantare de pomi fructiferi, salcâmi în perdele şi ulmi cu balot sau arbuşti, la un număr de 31 de localităţi din judeţul Constanţa, nu există documentaţiile tehnico-economice, conform prevederilor legale în vigoare, devize ofertă şi procese-verbale de recepţie, care să ateste realitatea lucrărilor executate şi conformitatea acestora cu cerinţele tehnico-economice, şi nici date şi informaţii privind coordonatele cadastrale, aferente lucrărilor realizate pe unităţi administrativ-teritoriale“; „Efectuarea către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa de plăţi nelegale cu titlul de achiziţie pomi fructiferi, fără documente justificative întocmite potrivit legii, în sumă de 774 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 27 mii lei“; „Efectuarea către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a unei plăţi duble la lucrări înfiinţare păduri localitatea Independenţa, ceea ce a determinat producerea unui prejudiciu în sumă de 762 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 26 mii lei“.

Procese suspendate în instanţă, după revenirea lui Nicuşor pe poziţii 

Interesant este că, din luna ianuarie a acestui an, întâmplător sau nu, la câteva zile după ce preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a revenit pe funcţie, mai multe dosare de acest fel au fost suspendate. Potrivit detaliilor de pe portalul instanţelor de judecată, pe 14 ianuarie, completul Cfond8 de la Tribunalul Constanţa a decis suspendarea procesului „în temeiul dispoziţiilor art. 242 NCPC“. Ce prevede articolul invocat? „Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate“. Aşadar, ce a făcut, sau, mai bine zis, ce NU a făcut Nicuşor Constantinescu pentru a continua procesul cu SOTI Cable Neptun?
Iată care ar putea fi pretenţiile emise de CJC de la Soti Cable Neptun. Potrivit Raportului Curţii de Conturi, instituţia a efectuat o acţiune de control în perioada 13 mai - 5 iunie 2013 la CJC. În urma acţiunii de verificare, au fost constatate o serie de abateri, printre care şi „efectuarea de plăţi nelegale către SOTI Cable Neptun SRL Constanţa şi Combat Press Constanţa, reprezentând cheltuieli cu reclamă şi publicitate în sumă de 2.735 de mii de lei, la care se adaugă dobânzi de 119 mii de lei. Serviciile de informare şi promovare plătite de UATJ Constanţa nu au avut legătură cu informaţiile de interes public şi transparenţa decizională prevăzute de normele legale în vigoare, existând obligativitatea comunicării lor din oficiu ca informaţii de interes public“, aşa cum se precizează în Raportul CCR.

Norocoasa Fundaţie Fantasio 

Contactat telefonic pentru a lămuri „chestiunea“ Soti Cable Neptun, preşedintele CJC Constanţa (actualmente suspendat), Nicuşor Constantinescu, a declarat: „Nu ştiu despre ce este vorba. Eu nu am cum să iau legătura cu juriştii, nu pot vorbi cu avocatul, pentru că aşa a fost decizia instanţei în cazul controlului judiciar. Procesele merg mai departe, îşi urmează cursul“, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. „Toate contractele care se regăsesc în raportul Curţii de Conturi sunt hotărâri ale Consiliului Judeţean, sunt programe ale Consiliului Judeţean“, a explicat şeful CJC.
 
Pe 27 ianuarie, un alt proces suspendat pentru lipsa părţilor, „în temeiul art. 411, alin. 1, punctul 2, Codul de procedură civilă“, a fost cel dintre Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de „reclamant“, şi Fundaţia Fantasio, în calitate de „pârât“, înregistrat la secţia civilă a Tribunalului Constanţa şi având ca obiect „pretenţii“.

„A fost tulburată grav activitatea Curţii de Conturi“ 

Curtea de Conturi a reuşit însă să concluzioneze aceste abateri financiare la CJC abia după mai mulţi ani de tergiversare, Nicuşor Constantinescu refuzând să permită accesul auditorilor Curţii de Conturi. Pe data de 27 mai 2014, şeful CJC a fost trimis în judecată şi de procurorii DNA din Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa Constanţa.
 
Despre cum a fost plimbată Curtea de Conturi de la Ana la Caiafa, puteţi citi mai multe detalii în articolul: Judecat pentru abuz, Nicuşor Constantinescu, „stăpânul“ drumurilor: Traseul corespondenţei dintre Curtea de Conturi, RAJDP şi Consiliul Judeţean Constanţa în anul 2013 (RECHIZITORIU+DOCUMENTE)
 
Conform organelor de anchetă, în perioada 2011 - 2013, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele CJC, a refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al acestei instituţii.„În această modalitate, a fost tulburată grav activitatea Curţii de Conturi, care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice. Totodată, a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane de lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului şi care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA“, potrivit DNA. Sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii