Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Povestea constănțenilor care i-au scris lui Mazăre și le-a răspuns Făgădău Legea retrocedărilor - dosar soluționat în șapte ani. „Alungați“ din Faleză Nord, împroprietăriți în zona Baba Novac

ro

28 Oct, 2019 00:00 3877 Marime text
Un caz tragi-comic, ce ilustrează o realitate mai degrabă tristă, se află acum pe rolul instanțelor constănțene și, din păcate, probabil că nu este singurul. Doi constănțeni ce au notificat Primăria Muncipiului Constanța încă din anul 2012 despre terenul ce le-a fost preluat abuziv în timpul regimului comunist, solicitând restituirea sa în baza Legii 10/2001, au primit răspuns după ... 5 ani! Concret, ei s-au adresat inițial, în 2012, primarului Radu Mazăre și au primit răspuns, cinci ani mai târziu, de la primarul Decebal Făgădău.

Până să primească răspunsul, unul dintre solicitanți a și murit de altfel, lăsându-și moștenitorii să aștepte un semn din partea municipalității. Astfel s-a făcut aplicarea Legii 10/2001 în Constanța. Pentru unii. Pentru alții, potrivit procesului clădit pe dosarul Retrocedărilor constănțene, lucrurile au mers mult mai repede. Dar aceasta este o cu totul altă poveste.

În cazul concret la care facem referire în acest articol, faptele s-au petrecut altfel decât în cazul amintit mai sus. Totul s-a derulat mult mai lent, așa încât, după cum am afirmat anterior, unul dintre solicitanți a murit așteptând un răspuns ce nu mai venea.
Mai exact, cei doi solicitanți s-au adresat Primăriei Muncipiului Constanța încă din 2012, când la cârma instituției se afla primarul Radu Ștefan Mazăre. Aceștia au transmis primăriei notificarea prin care cereau restituirea în natură a „imobilului compus din teren în suprafață de 140 mp și casă de locuit, cu trei camere și dependințe, în prezent demolată“, potrivit portalului de jurisprudență www.rolii.ro, teren aflat în zona Faleză Nord.
Prin Dispoziția Primarului Municipiului Constanța nr.212/20.01.2017 (NB, a primarului Decebal Făgădău), a fost respinsă cererea celor doi constănțeni de a le fi restituit în natură imobilul compus din teren și casă de locuit – în prezent demolată, „pentru același imobil fiind propusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, prin acordare de puncte“.
 

„Entitatea deținătoare nu mai deține suprafețe“


Ulterior, oamenii s-au adresat Tribunalului Constanța, unde au contestat Dispoziția nr. 212/20.01.2017 a Primarului Muncipiului Constanța. La rândul său, reprezentanții primăriei au solicitat respingerea acțiunii acestora, ca nefondată. „În susținerea apărărilor, s-a arătat că entitatea deținătoare nu mai deține suprafețe de teren care să poată fi acordate în compensare, compensarea prin puncte reprezentând la acest moment unica modalitate de reparație posibilă“, se arată în hotărârea instanței, existentă pe site-ul de jurisprudență www.rolii.ro.

Totodată, primăria a depus la dosar o listă cu terenuri ce ar putea face obiectul atribuirii în compensare, „cu mențiunea că lista de terenuri astfel identificiate a fost depusă într-un număr de cauze întemeiate pe Legea 10/2001, astfel încât nu se asumă răspunderea că nu au fost deja atribuite prin alte hotărâri judecătorești“.
Pe parcursul procesului, instanța a acordat trei termene pentru ca reclamanții (oamenii ce așteaptă de cinci ani soluționarea cazului lor) să își aleagă un teren din cele propuse, însă aceștia au refuzat. În acest context, Tribunalul Constanța a decis să respingă acțiunea lor, ca nefondată.

Atâta doar că magistrații Curții de Apel Constanța au admis apelul declarat de cei doi constănțeni (unul dintre ei fiind moștenitorul solicitantului inițial) și au anulat în parte Dispoziția Primarului nr. 212/20.01.2017. „Obligă pârâtul să acorde reclamanților, ca măsură compensatorie pentru imobilul imposibil a fi restituit în natură, situat în municipiul Constanța, (...) terenul în suprafață de 1.000 mp reprezentând parcela (...) zona Baba Novac, evaluat conform grilelor notariale la 80 euro/mp. Menţine restul dispoziţiei contestate, cât priveşte acordarea către reclamanţi, pentru diferenţa valorică dintre imobilul imposibil a fi restituit în natură şi cel de 1.000 mp dispus în compensare, a măsurilor privind compensarea prin puncte prevăzută prin Cap. III din Legea nr. 165/2013, cu luarea în considerare a valorii actualizate a despăgubirilor acordate în 1984 ()...“, se arată în minuta instanței. Decizia este definitivă.
Așa se face că, la finalul a șapte ani de la prima notificare, oamenii alungați de regimul comunist dintr-una din zonele de vârf ale Constanței, Faleză Nord, au ajuns să fie împroprietăriți de instanță cu un teren în zona Baba Novac, căci „entiatea deținătoare nu mai deține suprafețe“ – s-au terminat terenurile!

Citește și:
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii