Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă întâlnire în casa ZIUA de Constanţa, cu gândul la viitor prin digitalizarea... memoriei (galerie foto)

ro

12 Mar, 2018 00:00 3730 Marime text
La început de primăvară, redacţia ZIUA de Constanţa şi-a deschis din nou larg uşile, într-o zi de sâmbătă, pentru a-i primi pe intelectualii cetăţii, profesori universitari şi oameni de cultură, preocupaţi de istoria şi farmecul Dobrogei.
 
Distinşii oaspeţi au apreciat ambiţioasele obiective pe care cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a propus să le înfăptuiască în anul în care se celebrează 140 de ani de la unirea Dobrogei cu ţara şi centenarul Marii Uniri.
 
Printre aceste obiective, incluse în proiectul „Biblioteca Virtuală - Fondul Documentar Online „Dobrogea de ieri şi de azi“, se numără digitalizarea revistei „Analele Dobrogei“, din colecţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, precum şi a altor documente reprezentative pentru istoria acestor locuri.
 
Redăm mai jos modul în care aceşti oameni ai cetăţii sprijină şi percep nobilul demers iniţiat de ZIUA de Constanţa.
 
Directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu: „Cred că proiectul cotidianului ZIUA de Constanţa este util şi modern. Digitalizarea este necesară, este un proces care trebuie făcut la toate nivelurile. De aceea felicit întreaga echipă redacţională care susţine acest proiect şi care, în an aniversar, face nişte lucruri de o utilitate imediată. Acest proiect va fi un lucru extrem de util pentru cercetători, dar nu numai. Este ceea ce trebuie pentru Dobrogea“.
 
Conf. univ. dr. Sandina Vasile: „Demersul publicaţiei ZIUA de Constanţa poate părea neaşteptat faţă de ceea ce ne aşteptăm să furnizeze un jurnal şi ambiţios prin amploarea informaţiilor care ar fi activate. E drept că mă uitam cu oarecare gelozie la proiectele de digitalizare din alte ţări sau chiar de la noi, din oraşe precum Iaşi sau Bucureşti. Dar în acest fel se dovedeşte că Dobrogea îşi doreşte şi are capacitatea umană şi materială de a recupera date din istoria recentă şi de a le oferi cercetătorilor şi publicului. Organizarea pe etape a proiectului, solicitarea unor specialişti recunoscuţi din diverse domenii, realizările deja vizibile într-un timp destul de scurt oferă garanţia că acest proiect ar trebui sprijinit de toţi cei în drept să o facă. Am fost surprinsă oarecum de solicitarea de a participa la una dintre întâlnirile organizate, dat fiind că nu am o activitate specifică în domeniul acesta, ci doar o pasiune cu rădăcini subiective. (...) Sper ca acest gen de demers să fie continuat, el constituind în economia ziarului ZIUA de Constanţa zona de educaţie în spiritul mândriei pentru patrimoniul local, prea puţin cunoscut încă.
 
Într-o regiune în care atenţia este centrată pe antichitate, perioada ultimului secol este cvasinecunoscută publicului larg. Şi totuşi, analizând ceea ce s-a scos la iveală, se constată că Dobrogea a fost un creuzet pentru energii venite din toate colţurile României, dar şi dinspre Peninsula Balcanică sau din alte ţări: proiectul poate contribui la creşterea efervescenţei culturale, împlinind optimismul celor care, nu fără dificultăţile oricărei noi construcţii, au încercat să pună temelii. A fost o surpriză să constat că printre cărţile de patrimoniu achiziţionate este şi o lucrare în limba franceză a cărei publicare în format digital ar putea trezi interesul cercetătorilor francezi de azi“.
 
Teatrologul Anaid Tavitian, fost consultant artistic al Teatrului de Stat Constanţa: „«Dobrogea de ieri şi de azi», proiectul de suflet cu o deosebită încărcătură spirituală al cotidianului ZIUA de Constanţa, vine să fixeze în memoria culturală a Ţării şi a Lumii momente însemnate din istoria Dobrogei, personalităţi care şi-au adus obolul la  făurirea şi creşterea ţinutului dintre Dunăre şi Mare. Demersul celor care au gândit acest  proiect este cu atât mai meritoriu cu cât în mediul virtual informaţiile despre Dobrogea sunt nedrept de puţine. Asigur ZIUA de Constanţa de întregul meu sprijin, cu atât mai mult cu cât în paginile lui se vor găsi şi scrieri dedicate vieţii culturale a Dobrogei, unde, în antichitate, în cetăţile de la Pontul Euxin,  au apărut primele forme de teatru (similare celor din Grecia antică), dar şi cărţi dedicate mozaicului de etnii, tipic acestui loc, unde trăiesc dintotdeauna, împreună cu românii, într-o armonie perfectă. Având convingerea că acest proiect va  trezi şi va menţine interesul pentru tot ce înseamnă Dobrogea, primiţi întreaga mea admiraţie şi preţuire“.
 
Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea: „Vreau să vă felicit pentru proiect. Eu am avut încredere că el se va dezvolta. Constat că această publicistică istorică pe care cotidianul ZIUA de Constanţa o promovează zilnic pe diferite subiecte este bine-venită, iar lumea este foarte interesată să acceseze astfel de articole“.

Arhitectul Radu Cornescu: „ZIUA de Constanţa e în top! În topul personal. Adică acolo unde îmi creez mental vechiul relief al coastei bătute de mare al Tomisului, unde îmi umblă, de la tâmplă la tâmplă, greci, romani şi otomani, unde îmi şuieră vesel trenul englezesc care soseşte în Kustenge de la Cernavodă sau îl văd pe Saligny alături de Regele Carol I, lângă macaraua Titan, cu care construieşte digul de nord al portului... Ziarul acesta şi-a propus să scoată de la naftalină cărţi de căpătâi, cărţi poştale, fotografii şi, în era digitizării, să pună la un loc ISTORIA DOBROGEI. Nu trece o zi fără să apară articole despre Dobrogea, scrise, alături de reporterii ziarului, de oamenii din elita culturală a Constanţei. Nu pot decât să salut această iniţiativă, pe care o doresc perpetuă. Invitat la o întâlnire la sediul redacţiei, m-am întâlnit cu personalităţi de prim rang ale urbei şi am discutat despre...  istoria Dobrogei. Nici nu am simţit când au trecut trei ore, dar am plecat cu promisiunea că o să revenim!“
 
Prof. dr. Paul Dominte: „Din punctul meu de vedere, în calitate de «consumator» de informaţie de epocă, digitalizarea constituie o iniţiativă bună, indiferent de instituţia care o realizează, în primul rând prin prisma accesului facil la baze de date. Nu însă şi în ceea ce priveşte sănătatea, pentru că suntem cu toţii conştienţi de problemele provocate de calculator sau telefonul digital utilizat în exces, în special în ceea ce priveşte vederea. Fiind eu însă trecut de 50 de ani, am tendinţa de a aprecia mai mult cartea publicată. De aceea ar fi interesant ca ziarul dumneavoastră să se angreneze şi într-o activitate de reeditare anastatică (dacă nu cumva fac un pleonasm) a acestor scrieri de epocă. În felul acesta veţi atrage toate categoriile de public cititor. Sunt conştient însă de faptul că demersul ar presupune un efort bugetar, calcule contabile complicate la care nu mă pricep (nu pot să mă pronunţ) eu fiind «uvrier» (truditor) la stat. Prin urmare, nu ştiu în ce măsură propunerea mea este fezabilă. Vestea bună este că există şi o categorie de cititori mixtă, elevii, chiar dacă noi îi percepem ca făcând parte din generaţia digitalizată. Sub presiunea curriculei şcolare, a examenelor şi spre binele lor, evident, ei trebuie să citească şi din cărţi. Depinde de noi dacă de la lecturat manualul ajung să lectureze şi carte publicată tradiţional, pe hârtie. Şi aici puteţi dumneavoastră să acţionaţi cu mult succes“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:

Oamenii cetăţii, despre Biblioteca Virtuală - Dobrogea de ieri şi de azi. Recurs la memorie - „Analele Dobrogei“

Cu drag despre Dobrogea. O nouă întâlnire în casa ZIUA de Constanţa despre digitalizarea... trecutului şi încrederea în viitor (galerie foto)

#SărbătoreşteDobrogea. Biblioteca Virtuală lansată de ZIUA de Constanţa, de „Ziua recunoştinţei constănţenilor“, un dar nepreţuit din dragoste pentru Dobrogea de ieri şi de azi (galerie foto)

#sărbătoreşteDobrogea. LIVE VIDEO & TEXT. ZIUA de Constanţa lansează biblioteca virtuală. Ce autorităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea participă. Un omagiu adus personalităţilor dobrogene

Punte peste timp. Autorităţile locale, istorici şi profesori, alături de ZIUA de Constanţa, la pas prin oraşul încărcat de istorie (galerie foto)

Istorici la ZIUA de Constanţa. Necesitatea de a avea acces la un fond documentar online despre Dobrogea (galerie foto)

O nouă întâlnire în casa ZIUA de Constanţa. „Suntem ai Constanţei, facem spectacole pentru constănţeni. Trebuie să fim ajutaţi de constănţeni“ (galerie foto)

Cultura constănţeană strigă după ajutor! Câteva probleme, multe neputinţe şi semne de întrebare. Artiştii au nevoie de implicarea autorităţilor locale şi judeţene

Ziua Mondială a Teatrului, acasă la ZIUA de Constanţa (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 12 Mar, 2018 12:09 In aceasta Constanta,din pacate, destul de cenusie, proiectul dvs.aduce o raza de lumina si o perspevtiva culturala de care toti, care iubim acest pamint, avem nevoie. Felicitari si va sustinem.