Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Munceşte mult băiatul, de-i sar ochii din cap“ De ce întoarce Mazăre armele împotriva lui Ponta?

ro

21 Jan, 2015 00:00 3383 Marime text
Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, nu pierde nicio ocazie de a fi în centrul atenţiei. Mai nou, liderul PSD Constanţa a făcut, ieri, o serie de declaraţii referitoare la conducerea naţională a partidului său. Social-democratul a afirmat că, dacă ar pierde alegerile la Constanţa, şi-ar da demisia şi nu ar învinovăţi organizaţiile mai mici pentru un eşec. Acesta a fost stilul lui Mazăre de a comenta, târziu, ce-i drept, eşecul premierului Victor Ponta şi al PSD în cursa pentru alegerile prezidenţiale.

Prezent la Curtea de Apel Bucureşti pentru un nou termen în Dosarul Retrocedărilor, Mazăre a declarat că nu a discutat cu Marian Vanghelie despre o eventuală plecare din partid, dar că, în orice caz, actuala atmosferă din interiorul PSD nu i se pare normală. „Este o stare de nemulţumire, sunt discuţii despre felul în care este gestionată la nivel central această perioadă post-electorală. Nu mi se pare normal ca atunci când pierzi nişte alegeri să dai vina pe alţii“, a mărturisit primarul municipiului Constanţa. Totodată, el a ţinut să menţioneze că este supărat pentru că e „arătat cu degetul pentru eşecul lui Ponta şi al lui Dragnea“: „O să discut cu organizaţia din Constanţa şi o să luăm o decizie. În ciuda a ceea ce se spune despre mine, eu nu fac nimic de capul meu“, a subliniat preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.

Întrebat de ce parte a baricadei se poziţionează - de cea a lui Ponta sau de cea a aşa-numiţilor disidenţi din PSD -, Radu Mazăre a spus că nu a luat încă o decizie. „Discut cu prietenii şi colegii mei. La Constanţa suntem o echipă strânsă şi nu iau decizii de capul meu. Discut şi, după ce luăm o decizie, o luăm într-o direcţie cu toţii“, a completat social-democratul constănţean.

Nu mai puţin important, întrebat dacă Ponta ar fi trebuit să demisioneze după pierderea alegerilor prezidenţiale, Mazăre a răspuns „da“: „În mod normal şi onorabil, da“.

„De-asta trebuie să-l votăm pe Ponta... să trăim într-o ţară normală“

Atitudinea lui Mazăre faţă de Ponta e oarecum surprinzătoare, având în vedere că, înainte de alegerile prezidenţiale, liderul PSD Constanţa i-a făcut campanie intensă premierului, neratând nicio ocazie de a-l pune într-o lumină bună pe şeful său pe linie de partid. Astfel, în cadrul conferinţei extraordinare a PSD Constanţa din 12 septembrie, Mazăre declara: „Munceşte mult băiatul (n.r. Victor Ponta). Munceşte de-i sar ochii, de dimineaţă până noaptea (...). De-asta ar trebui să-l votăm pe Ponta. Ca noi, care-om mai sta, care-om mai trăi p-aici, liberi, copiii noştri... să trăim într-o ţară normală“, afirma şeful municipalităţii constănţene.

Bye, bye, Portul Constanţa!

Mai mult, Mazăre a declarat în repetate rânduri că Victor Ponta a fost fair play în relaţia lor, promiţându-i timp mai bine de doi ani că administraţia locală va prelua un nou pachet de acţiuni de la Portul Constanţa. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că administraţia Mazăre nu doar că nu a reuşit să preia un nou pachet de acţiuni, dar a şi pierdut, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, pachetul de 20% pe care îl administra încă din 2008. E oportun să amintim, în acest context, că CCR a fost sesizată în cazul acţiunilor pe care municipalitatea le administra în Portul Constanţa din 2008 de către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. Acesta din urmă a fost numit în funcţie cu susţinerea PSD.

Aşadar, de ce se dezice Mazăre de Ponta? Din cauza eşecului de la prezidenţiale sau din cauza faptului că a fost amânat sine die în problema Portului Constanţa? Curios, edilul-şef îi mulţumeşte ironic lui Chiru pentru pierderea acţiunilor, senatorul PDL fiind cel care a sesizat Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea legii prin care administraţia Mazăre a preluat, în 2008, un pachet de 20% din acţiunile Portului Constanţa. De ce nu îi mulţumeşte însă Mazăre şi lui Ponta, acum, că a pierdut definitiv Portul?

„Vom lua decizii în structurile partidului“

La scurt timp după declaraţiile pe care Mazăre le-a făcut ieri la Curtea de Apel Bucureşti, premierul Victor Ponta, liderul PSD, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa: „E dreptul fiecăruia să declare ce crede - vom lua decizii în structurile partidului“.

Social-democraţii se vor reuni în luna martie în cadrul Consiliului Naţional al partidului, care va dezbate agenda politică a partidului până în 2019 şi unde, de asemenea, vor avea loc alegeri pentru conducerea acestui for.
Dragnea poate fi (şi) ironic

Şi Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a comentat, ieri, declaraţiile primarului Constanţei. Căci Mazăre nu e nemulţumit doar de Ponta, ci şi de Liviu Dragnea. Potrivit ştiripesurse.ro, Dragnea a declarat: „Nu vreau  să comentez ce a spus Radu. E părerea lui (...). Eu am înţeles şi respect opinia domnului Radu Mazăre. Eu nu sunt un lider la fel de important în PSD. Eu am altă opinie, pe care mi-o susţin“, a explicat social-democratul, oarecum ironic (sau autoironic?) la adresa edilului-şef al Constanţei.

Mai multe pe ZIUA de Constanţa


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii