Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei - „Prin votul lor, constănţenii nu trebuie să mai permită confiscarea oraşului şi a judeţului de către găşti sau grupuri de interese economice!“

ro

28 Mar, 2016 00:00 4423 Marime text


 Monica Macovei este un politician care a îndeplinit funcţia de ministru al Justiţiei între 2004 şi 2007. Din 2009, deţine funcţia de europarlamentar din partea României, fiind realeasă în 2014. În august 2014, şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia României, la alegerile din acel an. A fost asociată cu organizaţia pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH până în 2004, iniţial, drept consultant pro bono, apoi, ca vicepreşedinte şi preşedinte.
 
În interviul oferit cotidianului ZIUA de Constanţa, europarlamentarul Monica Macovei îşi exprimă speranţa că votul din 5 iunie nu va permite ca oraşul şi judeţul Constanţa să fie confiscate din nou de găşti sau reprezentanţi ai unor grupuri de interese economice de factură rusofilă. Preşedintele M10 vorbeşte, în interviu, şi despre terorism, ca despre unul dintre posibilele pericole la adresa României, despre blatul PSD-PNL, care continuă la nivel înalt şi care aduce deservicii României în plan internaţional, dar şi despre parteneriatul cu SUA, care ne îndreptăţeşte să refuzăm autostrăzi făcute de chinezi sau investiţii ruseşti şi chinezeşti în România.

Lumea priveşte din ce în ce mai sceptic Europa. Ce le mai poate oferi Europa cetăţenilor?

Europa oferă şi asigură democraţie, drepturi civile, piaţă unică de bunuri şi servicii, dezvoltarea sectorului privat şi, nu în ultimul rând, fonduri europene. Eu susţin ca România să fie tot mai integrată în Uniunea Europeană. Asta depinde de noi, de exemplu, de cum folosim fondurile europene: cinstit şi pentru oameni sau le furăm. Noi avem nevoie de Uniunea Europeană. Într-adevăr, problema este cum va arăta Uniunea Europeană peste câţiva ani. În acest moment, în care Europa creştină este atacată de jihadişti - Statul Islamic (ISIS) a sărbătorit „victoria“ atacurilor teroriste de la Bruxelles -, singura soluţie este crearea Statelor Unite ale Europei, pe modelul SUA. Eu nu sunt deloc eurosceptică. Eu nu doresc slăbirea Uniunii, cred în principiile părinţilor fondatori ai UE, militez pentru consolidarea UE. Să ne gândim, de pildă, ce înseamnă economia UE: piaţa unică, libera circulaţie a lucrătorilor, controlul şomajului, drepturi egale şi tratament non-discriminatoriu, armonizare legislativă în favoarea unor standarde de viaţă mai ridicate. Asta vrem şi noi, românii. Mobilitatea şi schimbul de bune practici în educaţie şi cercetare sunt alte câştiguri importante ale existenţei Uniunii.
 
De când suntem în UE, am făcut paşi înainte în multe domenii: justiţie, stat de drept, fonduri europene, ceva debirocratizare sau o fereastră de transparenţă. Am dobândit o identitate europeană, pe care este nevoie să o consolidăm şi să o apărăm. În acelaşi timp, consider că instituţiile europene trebuie reformate, prin reducerea birocraţiei, a personalului, prin reducerea cheltuielilor, prin desfiinţarea unora dintre zecile de instituţii europene, unele, inutile, precum şi prin creşterea transparenţei în modul de cheltuire a banilor publici. Dar statele UE trebuie să rămână împreună, prin voinţa lor, ca state suverane, şi împreună să decidă ca o Europă unită printr-o viziune şi prin obiective comune.

Sunteţi membru al grupului Conservatorilor şi Reformiştilor din Parlamentul European, alături de conservatorii britanici şi de Partidul Lege şi Justiţie din Polonia. În ce priveşte propunerea premierului conservator britanic David Cameron de a se limita prestaţiile sociale pentru lucrătorii migranţi din ţările mai sărace ale Uniunii, cum vă poziţionaţi? Premierul englez de dreapta David Cameron vrea să impună restricţii liberei circulaţii a cetăţenilor şi a lucrătorilor proveniţi din ţările din Est. Pentru foarte mulţi români, acest lucru este inacceptabil. Dvs. cum vedeţi soluţionată această problemă, care ameninţă cetăţenii români?

Românii din Marea Britanie, ca din orice alt stat membru, trebuie apăraţi, iar drepturile lor trebuie promovate şi susţinute. Eu asta fac mereu. În grupul Conservatorilor şi Reformiştilor există mai multe opinii, nu suntem toţi de aceeaşi părere. Am spus, când m-am înscris în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR), că sunt mai aproape de valorile pro-europene şi transatlantice pe care le are grupul ECR. Pe noi ne unesc principii precum libertatea economică, democraţia, reformarea Parlamentului European şi a instituţiilor europene pentru reducerea cheltuielilor publice, adică din banii cetăţenilor noştri. În alte chestiuni, ne despărţim: una este cea a unui rol redus pentru UE şi mai multe decizii la nivel naţional. Eu susţin că, dimpotrivă, un rol redus al Uniunii, mai ales în aceste momente în care se duce un război împotriva Europei, va duce la dispariţia Uniunii. Singura soluţie să învingem terorismul este întărirea Uniunii prin decizii unice, rapide şi bazate pe informaţii din toate statele membre.

  • „PSD şi PNL s-au înţeles să îşi voteze o lege prin care conturile de campanie ale partidelor să nu fie blocate de ANAF dacă au datorii“

Aţi devenit unul dintre cei mai influenţi lideri politici români la nivel european. Cum se vede politica de la Bruxelles?

Se vede multă încrâncenare împotriva progresului din partea unei largi majorităţi a clasei politice. Clasa politică învechită în rele menţine agenda publică cu subiecte care nu satisfac interesul cetăţenilor, ci interesul şi calculele meschine de partid. Vă dau un exemplu recent, din Senat, când PSD şi PNL s-au înţeles să îşi voteze o lege prin care conturile de campanie ale partidelor să nu fie blocate de ANAF dacă au datorii. Adică s-au scutit singuri de la plata datoriilor către stat şi creditori privaţi. La Bruxelles există o îngrijorare reală ori de câte ori în România se acţionează împotriva statului de drept, se încearcă blocarea justiţiei sau a luptei anticorupţie. În rapoartele Comisiei Europene sunt mereu critici la adresa parlamentarilor care nu ridică imunităţile pentru ca un senator sau deputat să fie anchetat, când parlamentarii depun zeci de iniţiative legislative prin care vor să se ascundă de justiţie, să nu mai existe infracţiunea de conflict de interese, de exemplu, să nu mai poată fi organizat un flagrant sau să nu mai existe arestul preventiv. Toate acestea obosesc politicienii europeni, pentru că, de când am intrat în Uniune, avem aceleaşi probleme şi toţi văd lipsa de onoare a politicienilor şi lipsa de voinţă politică pentru îndeplinirea promisiunilor făcute la intrarea în Uniune.

Dar România şi românii au mers înainte, în timp ce majoritatea clasei politice a rămas în urma ţării şi a timpului, aceşti politicieni trăind în meschinăriile lor. De asta trebuie să îi schimbăm. În loc să aibă viziunea unui viitor pentru educaţia, sănătatea, administraţia, economia şi politica externă a România, ei încearcă un singur lucru: să fure nepedepsiţi şi să rămână cu averile întregi. Este vremea să-i schimbăm cu orice preţ politic.

  • „Rusia ameninţă libertatea la graniţele României, este o ameninţare reală!“


Care mai este poziţia României pe axa Bucureşti - Washington - Londra? Care sunt ameninţările pe care le percepeţi ca fiind cele mai acute la adresa României?

Pentru România, în acest moment în care lumea se schimbă, cred că este foarte important să fie alături de Marea Britanie şi de Statele Unite. Vreau să cred că aceasta este direcţia prioritară şi pentru preşedintele Iohannis, şi pentru Guvern. Parteneriatul firesc pentru România este faţă de democraţie, libertate şi capitalism. Asta înseamnă ataşamentul necondiţionat la valorile UE şi ale NATO. Iar aici este o singură soluţie pentru România: întărirea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. În aceste momente de criză, vedem avantajul de a fi astăzi în NATO şi într-un parteneriat strategic cu Statele Unite. Rusia ameninţă libertatea la graniţele României, este o ameninţare reală. Să ne gândim ce a făcut Putin cu Crimeea. De aceea, parteneriatul cu NATO este foarte important, pentru că SUA au tot interesul să asigure democraţia şi stabilitatea în regiune. Şi în conflictul din Ucraina, şi în agresiunea rusească asupra Crimeii, cei mai vocali şi mai fermi în declaraţii au fost americanii. Aş vrea să îl aud pe domnul Iohannis spunând tot mai des şi mai apăsat că drumul României acesta este: axa Bucureşti- Londra - Washington. Preşedintele României are un mandat de la oameni şi trebuie să apere România şi dreptul nostru la libertate şi democraţie.
Terorismul este unul dintre pericolele posibile la adresa României. Un alt pericol este agresiunea Federaţiei Ruse, care vrea să-şi recapete controlul şi asupra României, iar unul dintre instrumentele folosite este propaganda antieuropeană şi antiamericană. Trebuie verificat dacă între cele două pericole există o legătură.

Care este poziţia dumneavoastră cu privire la criza prelungită din Ucraina şi cum credeţi că ar putea fi afectată pe viitor România?

Am condamnat mereu şi condamn categoric agresiunea Rusiei împotriva independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Putin spunea în 2005 că vrea refacerea Uniunii Sovietice, în această cheie ar trebui, poate, să analizăm acţiunile agresive ale Rusiei, care nu doar ameninţă, ci a şi arătat că intră cu bocancii pe frontiere şi pe tratate. În urmă cu un an, în aprilie 2015, Patriarhul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a avut un discurs în Parlamentul European şi atrăgea atenţia că războiul nedeclarat, aflat în curs de desfăşurare în estul Ucrainei, în Donbas, ar putea declanşa al Treilea Război Mondial. Nu înseamnă că al Treilea Război Mondial va începe cu siguranţă, dar că există această posibilitate. Şi mai spunea că nu putem permite ca un al Treilea Război Mondial să înceapă, iar Rusia, ca un agresor, trebuie oprită la începutul drumului, care este în estul Ucrainei. 

  • „În Republica Moldova nu se mai fac reforme, iar acest lucru nu trece neobservat la Bruxelles“


Se mai poate vorbi despre un parcurs european al Moldovei, de care, teoretic, ar trebui să fie interesată şi UE? Pentru că Rusia continuă să destabilizeze Moldova ca fel cum a procedat şi cu Ucraina. Şi UE ar putea avea de suferit (nu cred că îşi doreşte să aibă prin România graniţă externă cu Rusia)?

În Republica Moldova se desfăşoară în continuare o bătălie dură pentru putere şi pentru stabilirea orientării geopolitice a ţării. Uniunea Europeană sau Rusia? Democraţia sau dictatura? Astea sunt opţiunile pe care le are Republica Moldova. Crizele politice din Republica Moldova au fost generate şi de ambiţii personale şi de partid. Vă amintesc cum a căzut guvernul Streleţ: a fost demis printr-o moţiune de cenzură, cu voturi ale Partidului Democrat, pentru că Partidul Democrat făcea parte din guvernul împotriva căruia a votat. Și asta numai ca să obţină mai multă putere la negocierile pentru noul guvern. Asta arată ambiţiile oligarhului Plahotniuc, care voia să fie prim-ministru şi care conduce, în realitate, Partidul Democrat şi controlează o parte din Republica Moldova. Din păcate, PSD l-a ajutat din plin pe oligarhul Plahotniuc să destabilizeze Moldova. Din păcate, realitatea este că în Republica Moldova nu se mai fac reforme, iar acest lucru nu trece neobservat la Bruxelles. Parlamentul a adoptat legi, dar ele nu se aplică. Dacă nu fac reforme, dacă nu găsesc toţi vinovaţii pentru furtul miliardului şi toţi beneficiarii acestor bani, dacă justiţia nu e independentă şi procurorul general este cazat în curtea oligarhului Plahotniuc, Republica Moldova nu va primi sprijin internaţional, respectiv nici financiar.

În februarie, Delegaţia FMI a afirmat că acest guvern nu prezintă încredere pentru un nou tratat cu FMI. La fel este şi cu UE. Dacă Moldova doreşte să coopereze cu UE, atunci, trebuie să arate fapte. Decizia politică a Guvernului, de după alegerile parlamentare la care câştigaseră forţele pro-europene, de a fi susţinut de comunişti în Parlament a atras critici şi reticenţă la Bruxelles, entuziasmul pentru Republica Moldova a scăzut. Explicaţia este simplă: acum trebuie implementate legile pentru care Republica Moldova a fost lăudată de UE, or, acest lucru nu se poate face cu comuniştii, care s-au opus mereu parcursului european al ţării. Moldova este în continuare în atenţia UE, este pe lista bună, dar trebuie să demonstreze prin fapte. UE şi România, în special, sunt interesate ca Moldova să meargă pe drumul democraţiei şi al integrării. Există, de asemenea, şi obiectivul stabilităţii în regiune.

  • „Terorismul este unul dintre pericolele posibile la adresa României“

Vorbeaţi despre criza din Europa. Unul dintre palierele crizei este reprezentat de valul de migranţi cu care se confruntă. Vi se pare că e pură întâmplare sau parte a unui scenariu care vizează destabilizarea, dezintegrarea UE? Se poate să fie întreţinută situaţia asta şi de către puterea de la Kremlin? Este o problemă care trebuie tratată separat?

Valul de imigranţi este o problemă reală şi vitală pentru Europa. Între emigranţi sunt jihadişti care vin să comită acte de terorism şi alte crime, să ne distrugă civilizaţia şi cultura, dar şi oameni care fug din calea războiului, care vor să se salveze pe ei şi pe familiile lor. Uniunea Europeană are nevoie de o acţiune fermă, imediată şi unitară pentru ca oamenii să se simtă în siguranţă, apărând în acelaşi timp democraţia şi drepturile civile. Există o presiune mare pentru politici comune în domeniul frontierelor, azilului şi migraţiei şi sper că se va ajunge repede la o soluţie comună. Sunt raportor al Parlamentului European pentru modificarea Regulamentului Schengen, iar în propunerea Comisiei se prevede controlul fiecărei persoane, cetăţean UE sau nu, la intrarea în spaţiul UE (România, de exemplu) şi la intrarea într-o ţară Schengen. Violenţele, crimele şi actele de terorism pe care le-am văzut şi chiar trăit în Paris, Koln, Hamburg, Istanbul şi Bruxelles au schimbat lumea în care trăim şi situaţia de criză cere răspunsuri de criză. În niciun caz nu mai poate fi vorba de cote obligatorii de refugiaţi. Momentul respectiv, al votării acestor cote, a fost punctual, pe o situaţie limitată, prezentată ca atare. Acum, nimeni nu ar mai vota aşa ceva. Eu sigur nu voi vota menţinerea sistemului de cote obligatorii pentru statele membre. Trebuie să ne apărăm democraţia, cultura şi să luptăm umăr la umăr împotriva jihadismului şi a celor care vor să ne distrugă civilizaţia şi cultura.

  • „Nu vrem autostrăzi făcute de chinezi. Nu vrem investiţii ruseşti şi chinezeşti!“

Aţi reluat în declaraţiile dvs. necesitatea întăririi relaţiei cu Statele Unite şi NATO, pentru garantarea securităţii României într-o zonă plină de instabilităţi. Până anul trecut, Ponta şi Guvernul PSD erau acuzaţi că vor să ducă România spre Rusia şi China. Astăzi, avem un Guvern tehnocrat şi un alt preşedinte. România încotro, din această perspectivă?

Pentru securitatea României şi a cetăţenilor, pentru menţinerea democraţiei, pe primul loc pentru România este parteneriatul cu SUA şi NATO. Ponta dădea deja semne că doreşte să schimbe traiectoria României spre est, intrând în parteneriat direct cu China şi sub influenţa Rusiei. Îmi amintesc că, la o emisiune, jurnalistul Grigore Cartianu a prezentat chiar un posibil scenariu de mită. Şi se referea la cazul iertării de datorii a companiei Rompetrol/KazMunayGas de către Ponta şi vânzarea companiei, acum, fără datorii, Chinei. Tot acum, Ponta îşi înfiinţează fundaţia prin care anunţă că va susţine conferinţe în China. Aici suntem, cu un PSD pro-China, deci anti-SUA şi NATO. Este important de spus că România este generator de securitate şi „cap de pod“ în zonă. România este o zonă care asigură securitate, de aceea este generator de securitate, aşa cum este şi beneficiar de securitate, adică are nevoie să fie apărată la nevoie. Este foarte important acest lucru. De pildă, ţările baltice sunt numai beneficiare de securitate, ele nu generează securitate, spre deosebire de România, care, prin poziţia geostrategică, este o ţară importantă în asigurarea securităţii în regiune. Când eşti generator de securitate într-o regiune, trebuie să ceri tot ca să dezvolţi ţara. Cu cât va fi mai puternică ţara din punct de vedere economic, va fi mai aşezată democratic, cu atât pilonul de securitate va fi mai stabil.

Am spus de câteva ori acest lucru: ministrul de Externe, prim-ministrul, preşedintele Iohannis ar trebui să se ducă în toate statele europene şi la americani şi să spună: „Noi suntem generator de securitate, ca urmare, investiţi în România!“. Nu suntem egali cu SUA, de exemplu, dar suntem parteneri. Nu vrem autostrăzi făcute de chinezi. Nu vrem investiţii ruseşti şi chinezeşti. Este o piaţă liberă, dar când vin ruşii şi chinezii, care au un regim comunist şi nedemocratic, atunci poţi să spui nu. Știţi că, în urmă cu mai mulţi ani, China a vrut să cumpere teren într-o zonă maritimă a Statelor Unite, zonă de graniţă. Iar preşedintele Americii, care are drept de veto, a spus nu, tocmai pentru că este o zonă de graniţă şi pentru că exista un risc pentru securitatea Statelor Unite. 

Dacă aţi fi preşedintele României, care ar fi mesajul dumneavoastră geopolitic clar pentru asigurarea siguranţei naţionale faţă de partenerii occidentali, dar şi faţă de ţările vecine?

Mesajul meu este cel pe care vi l-am spus: prin poziţia geostrategică, prin graniţele pe care le are, inclusiv prin mărimea ţării, România generează securitate în zonă. Statele Unite au nevoie de noi să fim „cap de pod“ în zonă, de care NATO are nevoie dacă va fi o situaţie de război sau sunt comise acte de terorism, aşa încât să apere democraţia în regiune. Când eşti „cap de pod“ pentru democraţie şi este nevoie de tine, tu, ca stat, trebuie să fii puternic: trebuie să ai autostrăzi, căi ferate, industrii puternice şi oameni cu slujbe. Eu şi acum, ca europarlamentar, cer investiţii, dar trebuie să o facă şi preşedintele ţării, şi premierul.
 
Eu aş face o listă cu zece domenii în care avem nevoie de investiţii. Faptul că eşti generator de securitate în zonă este o chestiune vitală în politica externă a României. Și trebuie invocată la capacitate maximă. Este un câştig enorm pentru România parteneriatul cu SUA şi NATO. Nu este o vulnerabilitate. Eu cred că este important ca fiecare român să realizeze că la graniţa de est a ţării este încă pericol de război, cauzat de o Rusie care devine tot mai agresivă. Iar în astfel de situaţii de conflict, de nesiguranţă, parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la NATO sunt garanţii pentru securitatea României şi de aceea este important ca acest parteneriat să se dezvolte.

  • „Constanţa trebuie eliberată de corupţie!“


Judeţul şi municipiul Constanţa, prin poziţia geostrategică, reprezintă o zonă de securitate, cu cele două baze maritime americane, sau le vedeţi, din contră, vulnerabile? Care va fi rolul Constanţei în următorii ani şi de ce este important ca oraşul şi judeţul să aibă o administraţie stabilă şi lipsită de corupţie?

Bazele NATO de pe teritoriul Constanţei spun totul despre importanţa acestei zone. De aceea, Constanţa trebuie dezvoltată şi, la fel de important, trebuie condusă de profesionişti şi eliberată de corupţie, contrabandă şi evaziune fiscală. Corupţia deformează orice realitate şi este o ameninţare reală la siguranţa naţională. Orice zonă sau ţară în care corupţia este mare devine vulnerabilă şi mai uşor de controlat. Portul Constanţa trebuie privatizat în condiţii transparente şi corecte, care să atragă investitori serioşi şi incoruptibili, iar privatizarea trebuie să aducă beneficii mari românilor. Portul Constanţa are un mare potenţial de dezvoltare, nu numai a oraşului şi a judeţului Constanţa, ci şi a ţării, şi trebuie gestionat de profesionişti, fără amestec politic. De aceea, nu mai trebuie să avem „judeţe roşii“ şi nu mai trebuie să avem judeţe în care să fie menţinuţi la putere politicieni care ne-au condus şi furat de 26 de ani. Nu poţi face politică pentru viitorul României cu politicieni vechi care nu s-au ocupat decât de îmbogăţirea lor proprie, pe seama buzunarelor noastre, în timp ce gropile din şosele s-au înmulţit. 

  • „Au fost ani buni în care nu s-a anchetat nimic în Constanţa, deşi erau pline ziarele de cazuri de corupţie“


Managementul Petromidia a fost preluat de chinezi, la un moment dat erau interesaţi şi de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, Lukoil continuă lucrările legate de explorarea şi dezvoltarea a două perimetre petroliere din platoul românesc al Mării Negre, în zona Sulina, avem în Constanţa oameni de afaceri care sunt în cercurile de interese economice ruseşti. Aceşti oameni ar putea încerca confiscarea oraşului, a judeţului, după debarcarea echipei Mazăre…

Eu sper să nu se întâmple asta. Lucrurile au evoluat. Ştiţi bine că au fost ani buni în care nu s-a anchetat nimic în Constanţa, deşi erau pline ziarele de cazuri de corupţie. Nu toate unităţile de parchet au fost eficiente de la început. Nu ştiu cât au fost relaţii nesănătoase între procurori, poliţişti şi politicieni sau interlopi, ori cât a fost lipsa de curaj sau comoditatea procurorilor şi poliţiştilor.
 
Pe de altă parte, să nu ne ferim să vorbim şi de rolul pe care îl au cetăţenii. Pentru că ei pot schimba clasa politică la vot. În Constanţa, denumită chiar „Republica Mazăre“, nu au făcut-o. L-au votat de atâtea ori la primărie, deşi mi-e greu să cred că locuitorii Constanţei nu vedeau ce e în jurul lor. Dacă unii au votat pentru un pui, o găleată, o haină, ar trebui să înţeleagă că şi puiul, şi găleata, şi haina tot din banii lor au fost cumpărate, nu din banii lui Mazăre. Situaţia aceasta este valabilă şi pentru alte judeţe. Cetăţenii plătesc taxe, impozite, banii lor sunt cei din care politicienii corupţi fură. Constănţenii trebuie să voteze politicieni curaţi, integri, competenţi, care să nu îi fure. Numai aşa oraşul, judeţul se vor dezvolta, iar oamenii vor fi mulţumiţi de oraşul lor şi vor avea siguranţa unui viitor pentru copiii lor. 

Portul Constanţa are potenţial de dezvoltare, fără amestec politic şi cu management profesionist. La Port este şi o anchetă a DNA în urma unui control al Corpului de Control al ministrului Transporturilor, despre care nu mai ştim mai nimic…

Dacă în Portul Constanţa sunt suspiciuni de fapte de corupţie, este bine ca acestea să fie anchetate. Vom vedea care va fi decizia procurorilor. O afacere, oricare ar fi ea, afectată de corupţie nu va aduce bunăstare pentru oameni. Nu este suficient să ai la conducerea unei companii oameni competenţi, cinstiţi şi profesionişti, dacă trebuie să lucreze cu autorităţi şi şefi de instituţii locale corupte sau să lucreze pe baza unor decizii luate prin corupţie.

  • „Cariera politică nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar instrumentul pentru a face bine“


Cu ce ofertă va veni M10 pentru Constanţa în alegerile locale? Deocamdată, doar PNL, PSD şi Mişcarea Populară au anunţat candidaţii pentru primăria Constanţa: un fost şi actual viceprimar, un amiral în rezervă şi un fost prefect!

M10 face eforturi să aibă candidaţi în cât mai multe locuri din ţară, inclusiv în judeţul Constanţa. Vom susţine şi candidaţi independenţi, dacă sunt profesionişti şi au dovedit deja că lucrează în administraţie şi politică pentru oameni. Filiala M10 din Constanţa se dezvoltă şi vom propune oamenilor buni administratori la alegerile locale şi politicieni cinstiţi şi specialişti în domeniile lor de activitate, care să îşi dorească să ajute oraşul, judeţul şi oamenii printr-o carieră politică. Cariera politică nu este un scop în sine, ci numai un instrument pentru a transforma Constanţa şi a transforma România.
 
Ce le transmiteţi constănţenilor, care sunt încă buimăciţi de trecerea dintr-o „epocă“ în alta? Putem merge în cascadă de la o „nenorocire“ la alta sau putem începe însănătoşirea? Este o chestiune de alegere, însă şi dacă nu ai din ce să alegi este iar o problemă…
 
Sunt sigură că oamenii au învăţat ceva din perioada nefericită cu Mazăre, aşa cum şi dvs. ziceţi: bunăstarea unui politician, fie el şi excentric, nu înseamnă automat bunăstarea cetăţenilor. Există un moment în care trebuie să spui: gata, ajunge, eu nu mai vreau să fiu minţit, furat, păcălit de politicieni! Politicienii hoţi trebuie scoşi din joc, prin vot, de pe scena publică. Există şi politicieni competenţi şi curaţi care pot schimba lucrurile. De aceea am construit partidul M10. Vrem să facem saltul istoric de care România are nevoie, să punem capăt tranziţiei, care ne-a ţinut pe loc sau chiar ne-a tras înapoi, şi să modernizăm Constanţa şi ţara. Constănţenii trebuie să se implice în viaţa comunităţii, inclusiv la nivel politic. Cei care vor pot să facă politică activ, ceilalţi, să meargă la vot şi să caute politicieni noi, curaţi, care gândesc ca ei şi muncesc pentru ei. Aşa şi acum se formează generaţia care trebuie să conducă România.
 
Dragi constănţeni, există momente în istoria unei ţări în care mulţi dintre noi trebuie să ieşim din confortul personal şi să ne implicăm în transformarea oraşului în care trăim, pentru că nu va veni nimeni să facă asta în locul nostru. Haideţi să facem asta împreună!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii