Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militari impotriva lui Teodosie (galerie foto)

ro

14 Mar, 2009 02:34 10123 Marime text

ips_si_chircu_la_brau_2.jpgCapela Militară de la Mangalia, ce a adăpostit Brâul Maicii Domnului, a ajuns lăcaş de dispută între credincioşi, preoţi şi armată

„Suntem într-o zi ce va fi înscrisă în cronica oraşului Mangalia, a provinciei Dobrogea şi a României. Cel mai sfânt odor pe care îl are omenirea întreagă, Brâul Maicii Domnului, a poposit trei zile la Callatis-Mangalia, cetate antică şi religioasă, plină de istorie şi evlavie. Această zi a fost rânduită şi pentru sfinţirea Bisericii Militare, prima biserică din România sfinţită în prezenţa Brâului Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor".

Aşa spunea, pe 18 mai 2008, în faţa a 100.000 de credincioşi, a preşedintelui Traian Băsescu şi a unui impresionant sobor de clerici ortodocşi români şi greci, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prezent la slujba de sfinţire a Bisericii Militare cu hramul Intrarea în Biserică şi Adormirea Maicii Domnului. La numai un an după ce Mangalia s-a făcut remarcată în întreaga Europă creştină, prin găzduirea Brâului Maicii Domnului, o veste cel puţin ciudată a tulburat parohia bisericii abia sfinţite, formată în general din cadre militare, active şi în retragere. Un grup de militari şi rude ale acestora ne-au trimis la redacţie mai multe proteste, dar şi documente prin care arată că Biserica „Intrarea în Biserică şi Adormirea Maicii Domnului" a fost trecută în regim civil, preotului militar Traian Chircu i-a fost luată atât gestiunea lăcaşului de cult, dar şi cheia de la intrare!
Biserica militară, aflată în preajma cimitirului militar, a fost ridicată pe terenul armatei, dat spre administrare Consiliului Local Mangalia, prin Hotărârea de Guvern 738 din 29 august 1996. Conform înţelegerii cu Ministerul Apărării, iniţial, Primăria Mangalia a amenajat aici un cimitir, urmând să construiască şi o „capelă creştin ortodoxă", potrivit aceloraşi convenţii. Construcţia bisericii a început în 2003, timp în care, în Mangalia, mai erau în curs de construire alte circa şase lăcaşuri de cult creştin ortodox. Se pare însă că militarii din Mangalia au avut ceva mai mult spor: biserica a fost ridicată mai repede, în mai puţin de patru ani, cu sprijinul primăriei, al donaţiilor şi sponsorizărilor. Toţi credincioşii de aici sunt de acord că meritul de a ridica această capelă într-un timp record îi aparţine preotului militar Traian Chircu, care, ne spun aceştia, a ajuns să îşi vândă şi propriul autoturism pentru a face rost de banii necesari finalizării construcţiei.

Arhiepsicopia a cerut, primăria nu a dat

În 2006, Arhiepiscopia Tomisului solicită primăriei să treacă biserica militară şi terenul aferent în... proprietatea instituţiei! „Cu deosebit respect, înaintăm cererea noastră, în vederea rezolvării în mod favorabil a situaţiei capelei militare din Mangalia, pentru a fi trecută patrimonial în proprietatea Arhiepiscopiei Tomisului, conform rânduielilor canonice ale bisericii. Această capelă (biserică) va trece în jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Tomisului (...). Destinaţia ei nu va fi schimbată, dar în acelaşi timp va deservi şi credincioşii din apropierea Sfântului Locaş. Pentru a împlini această cerere a noastră vă rugăm să emiteţi o hotărâre a consiliului local, care să prevadă trecerea locaşului de cult şi a terenului aferent în proprietatea Arhiepiscopiei Tomisului", se arată în adresa nr. 25197/4.09.2006 semnată de ÎPS Teodosie.
Răspunsul primăriei, semnat de fostul edil, Zanfir Iorguş, este acela că această capelă este un bun public, aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Mangalia şi administrarea Garnizoanei şi că, la fel ca şi cimitirul militar, face parte dintr-un protocol semnat cu Ministerul Apărării Naţionale. „Conform legii 231/1998, bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate, motiv pentru care acest imobil - Capela Militară - nu poate fi trecut în proprietatea Arhiepiscopiei Tomisului".

Cu credinţa la DNA

Un eveniment marcant a fost, fără îndoială, aducerea sfintelor moaşte ale Brâului Maicii Domnului, în mai 2008, la care au poposit, în pelerinaj, peste 100.000 de credincioşi din ţară şi din străinătate. Cu această ocazie, părintele Traian Chircu a primit Crucea Patriarhală, drept recunoaştere a efortului făcut pentru finalizarea bisericii, din partea Preafericitului Daniel, Patriarhul României, prin reprezentantul său, Dorel Moţoc. Primind Crucea Patriarhală, Traian Chircu devenea astfel primul preot din ţară onorat cu această distincţie. S-a semnat, la vremea respectivă, şi Hrisovul - actul ce consfinţeşte destinaţia bisericii şi sfinţirea acesteia.
„La nici un an „după", pe 18 februarie 2009, la Casa Armatei din Mangalia a avut loc o întâlnire religioasă la care au participat inspectorul clerului militar şi şef al Secţiei de asistenţă religioasă din cadrul Statului Major General, Constantin Ţanu, şi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Tomisului: ÎPS Teodosie, protopopul Ilie Rotaru şi consilierul eparhial Nicolae Poalelungi. În cadrul acestei discuţii, reprezentanţii Arhiepiscopiei au solicitat şi reprezentantul MApN a aprobat ca Biserica Militară să treacă la Arhiepiscopie. Nu ştiu în ce temei acest reprezentant al Ministerului a hotărât asupra regimului juridic al unui imobil proprietate publică, în condiţiile în care MApN are doar calitatea de administrator al bisericii şi nu are drept de dispoziţie. De asemenea, nu ştiu care era temeiul legal în baza căruia reprezentanţii Arhiepiscopiei preluau un bun proprietate publică în urma unei simple discuţii". Citatul face parte dintr-o lungă petiţie, semnată de unul dintre credincioşii din Mangalia şi trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie.


În scurt timp de la întâlnirea de la Centrul Militar, la capela disputată au poposit reprezentanţii Arhiepiscopiei: preot George Puiu, desemnat deja ca preot al parohiei, şi protopopul de Mangalia Ilie Rotaru, alături de consilierul arhiepiscopal Nicolae Poalelungi. Din declaraţiile celor prezenţi la „eveniment", „aceştia au avut o atitudine ostilă şi chiar agresivă faţă de preotul militar Traian Chircu şi faţă de membrii consiliului de administraţie, care au fost forţaţi să predea şi să semneze procesul verbal încheiat în acest sens".
Credincioşii, indignaţi de nedreptatea făcută unui preot ce s-a remarcat la nivelul întregii ţări şi dincolo de graniţe şi care fac front comun pentru acesta, ne-au mai spus că, deja, la ora actuală, preotul civil ce l-a înlocuit pe Traian Chircu „încasează venituri, în condiţiile în care Capela Militară are personalitate juridică şi cod de înregistrare fiscal propriu.

La Mangalia, capela rămâne militarilor

O simplă privire asupra procesului verbal, semnat de reprezentanţii Arhiepiscopiei, ne arată clar faptul că „s-a procedat la predarea-primirea patrimoniului Capelei Militare Mangalia, transformată în parohia Adormirea Maicii Domnului.
Am ţinut să subliniem această „transformare" miraculoasă a capelei în biserică civilă, pentru că, la întrebările adresate părintelui iconom stavrofor Eugen Tănăsescu, de la Arhiepiscopia Tomisului am primit următoarele lămuriri: „Urmare a solicitării date privind sesizările unor credincioşi din Mangalia cu privire la situaţia Capelei Militare „Adormirea Maicii Domnului", vă comunicăm următoarele:
1. Biserica nu a fost trecută „în civil", deoarece ea nu a fost niciodată obiectiv militar. Capela se află numai în administrarea Garnizoanei Mangalia, fiind de drept în proprietatea publică a Municipiului Mangalia, conform protocolului încheiat între cele două instituţii.
2. Preotul militar Traian Chircu nu a fost în nici un moment stânjenit sau oprimat în desfăşurarea îndatoririlor sale de preot militar, deoarece capela, fiind în administrarea Garnizoanei, este tot timpul la dispoziţia personalului militar pentru a se oficia acte de cult.
3. Preotul Traian Chircu a solicitat, în mod insistent, Arhiepiscopiei Tomisului să intervină la autorităţi pentru arondarea unui sector civil de credincioşi. În adresa-răspuns la cererea pe care o deţineţi, Primăria Mangalia ne informează că, datorită statutului juridic formulat la pct. 1, în capelă au acces toţi cetăţenii, civili sau militari, motiv pentru care Arhiepiscopia Tomisului a arondat un sector civil Capelei Militare. Totodată, Arhiepiscopia Tomisului a numit un preot civil, Puiu George Laurenţiu, pentru a deservi acest sector.
4. Procesul-verbal la care faceţi referire (de presupusă schimbare a destinaţiei) este, de fapt, procesul verbal de preluare numai a gestiunii de către preotul civil, nicidecum a lăcaşului în sine, deoarece arondarea sectorului civil nu presupune şi administrarea clădirii care rămâne Capelă Militară, conform şi Hrisovului la care faceţi menţiune.
5. Pentru ca, pe viitor, preotul Traian Chircu să nu mai fie nelămurit în ceea ce priveşte îndatoririle sale, Arhiepiscopia Tomisului şi Garnizoana Mangalia vor încheia un protocol referitor la delimitarea strictă a atribuţiilor fiecărui slujitor în parte.




{mos_ri:Ips Teodosie}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria catauti 18 May, 2009 11:47 scotociti in trecutul acestui preot Traian Chircu,sa vedeti ce fel de preot a fost...E din Catauti ,Vrancea.avea faima printre femei...trebuie sa faca multe sa-si spele pacatele...tot asa o fi ramas?saraca preoteasa lui cat trebuie sa sufere...
  • maria catauti 18 May, 2009 11:40 scotociti in trecutul acestui preot,Traian Chircu din Catauti ,Vrancea ,sa vedeti ce poama a fost si poate inca mai este....Nu-i ajunge o viata sa se spele de pacate....,femei ,etc
  • un cititor 14 Mar, 2009 23:10 apoi daca nici IPS Teodosie nu este iubit sau nu face bine multora ... inseamna ca trebuie sa reconsideram expresia a face bine ... ori ca ca Julia este cel putin rautacioasa.
  • to julia....from Nirvana 14 Mar, 2009 14:01 cuconita draga daca ai merge pe la "popa" de care iti dai cu parerea ai vedea ca ,eventual,si pe matale te-ar ajuta. Iar povestea cu "n-am auzit" asta inseamna ori ca nu vrea sa-si faca reclama,ori ca matale esti cam surda Au revoar si ... salutari de la PSD (partidul sarmanilor daramati)
  • julia 14 Mar, 2009 08:33 acest popa PSD - ist nu este iubit s-a bagat in politica face chestii ce-i aduc beneficii materiale dar n-am auzit sa ajute pe nimeni Ce diferenta intre el si Prea Sfintitul Lucian...