Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Mă felicit că am plecat!“ Ziua Z pentru Radu Mazăre! Achitat ori condamnat. Cine sunt magistraţii care vor lua decizia. Totul se hotărăşte azi

ro

28 Jun, 2018 00:00 4065 Marime text
Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, se vor pronunţa azi în dosarul Campusului Social Henri Coandă.
 
În prezenta cauză, fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Oricare va fi decizia de azi, aceasta nu va fi definitivă.
 
Tot în acest dosar, procurorii DNA au cerut şi au obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.
 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“ - dosar soluţionat în primă instanţă. Urmează decizia ÎCCJ, care va fi definitivă. În cauză, pe data de 10 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea lui Radu Mazăre la patru ani de închisoare cu suspendare, aceasta reprezentând cea mai mare pedeapsă aplicată din dosar.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei (în aprilie 2015) alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu - dosar soluţionat în primă instanţă. Fostul edil a luat şase ani şi şase luni închisoare cu executare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. În cauză, ÎCCJ a dispus arestarea lui Radu Mazăre.
 
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. Dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În cauză, Radu Mazăre este bănuit de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni).
 
În prezent, fostul primar al municipiului Constanţa se află în Madagascar.
 
Într-un alt dosar, Avraham Morgenstern a fost condamnat la opt ani de închisoare.
 
După condamnarea Tribunalului Constanţa, Radu Mazăre a trimis următorul comunicat: „Astăzi am fost condamnat de tribunalul Constanţa la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu. Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă dată de judecător.
 
Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil că pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanţa (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însă în două dosare diferite, o instanţa mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi altă mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanţa. Aşa cum mi s-a părut halucinant faptul că DNA mi-a făcut 2 dosare cu acelaşi subiect, contrazicând principiile de drept, aşa mi se pare şi acum halucinant să am 2 sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect!
 
Dosarul de la Tribunalul Constanţa unde am luat această condamnare este public, poate fi consultat oricând, şi oricine poate constata că toţi funcţionarii primăriei, consilierii locali şi evaluatorii implicaţi în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legală, şi-au asumat-o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local şi până la notar, fără că eu să fi intervenit în derularea ei. Primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local. Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat.
 
În cazul celorlalte două abuzuri, situaţia este identică: primarul nu a influenţat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit şi nu a cerut nimic. Și totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusă subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti!
 
În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanentă a Poliţiei Politice din România!
 
În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate şi achita şi condamna o persoană în acelaşi timp, pentru exact aceiaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în două dosare diferite!
 
Asta-i ţară? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?“
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii