Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Primăria Constanţa vor avea loc concursuri de angajare în decembrie Până atunci, salariaţii vor fi testaţi. Unii au început să plece

ro

26 Aug, 2017 00:00 8483 Marime text

După aprobarea noii organigrame şi a regulamentului de organizare şi funcţionare al Primăriei Constanţa şi al aparatului de specialitate al primarului, urmează să fie adoptată metodologia de testare a angajaţilor care fac parte din departamentele care se reorganizează şi din cele unde vor fi desfiinţate anumite posturi.
 
Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că perioada de testare a angajaţilor Primăriei trebuie să se încheie până la jumătatea lunii noiembrie, astfel încât, din decembrie, să înceapă concursurile de angajare la nivelul administraţiei locale.
 
„Funcţionarii publici care vor rămâne în afara organigramei, acolo unde posturile lor se vor desfiinţa, pot opta pentru funcţiile vacante în cazul în care corespund din punctul de vedere al cerinţelor şi, ulterior, se pot prezenta la concurs. Sperăm ca în decembrie să organizăm aceste concursuri şi să începem angajările în departamente. Avem nevoie de angajaţi la Poliţia Locală, la Urbanism, dar şi în alte servicii“, a precizat primarul Decebal Făgădău.
 
Întrebat fiind dacă, în ultima lună de la aprobarea noii organigrame, are colegi care deja dau semne că vor să plece din Primărie sau au făcut-o deja, Făgădău spune că acest fenomen există. „Au fost colegi care au cerut transferul către alte instituţii, la fel cum avem colegi care îşi caută locul în cadrul altor direcţii, dar, în acest caz, au nevoie şi de acceptul meu“, a specificat edilul-şef.
 
Citeşte şi: 
 
Făgădău - „După 16 ani, Primăria Constanţa va avea o organigramă nouă şi funcţională!“ Ce departamente se înfiinţează, ce posturi se restructurează? (document)

După aprobarea organigramei, Primăria Constanţa renunţă la concursurile de promovare pe posturi Făgădău - „Cine înţelege va continua, cine nu, va fi înlocuit!“ (document)

Nou regulament de organizare şi funcţionare a Primăriei conduse de către Decebal Făgădău (documente)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adi 02 Sep, 2017 16:51 Ce atatea concursuri de angajare la Primarie?