Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu exclusiv cu ing. Petre Badea, directorul general Aedificia Carpați! Cât de gravă este situația de la Cazinoul din Constanța

ro

28 May, 2021 00:00 11524 Marime text
  • Inginerul Petre Badea, directorul Aedificia Carpați, antreprenorul lucrărilor de consolidare și reabilitare a Cazinoului din Constanța, a precizat în cadrul unui interviu exclusiv acordat ZIUA de Constanța, că fundația clădirii a avut de suferit.
  • „Stratul de calcar al insulei pe care este construită clădirea este fisurat și a necesitat consolidări prin realizare de piloți forați“, a precizat inginerul Petre Badea.
  • Mai mult, „extinderea clădirii spre mare s-a fisurat foarte tare, necesitând spargerea totală și refacerea prin ancorarea zidului de sprijin dinspre mare de clădire“.
  • „Cazinoul era o ruină. Sunt zone unde ne este teamă să lucrăm. Acum, de exemplu, planșeul peste sala de bal nu se poate susține nici pe el și va trebui demolat. Lucrări delicate, dificile, costisitoare“, a explicat inginerul.
  • „Fără a se contracta de urgență aceste lucrări suplimentare, care trebuie realizate imediat (lucrări refacere structura de rezistență clădire), practic lucrările stagnează!“, a mai precizat acesta.

Pe măsură ce lucrările avansează vizibil la Cazinoul din Constanța, aspecte îngrijorătoare în legătură cu structura sa de rezistență ies la iveală.

Inginerul Petre Badea, directorul general al companiei Aedificia Carpați, antreprenorul lucrărilor de reabilitare și consolidare a Cazinoului, a declarat, în cadrul unui interviu în exclusivitate acordat ZIUA de Constanța, faptul că sunt mari probleme cu structura de rezistență a monumentului.

Printre acestea se numără metalul corodat peste limitele admise, lucru ce atrage înlocuirea acestuia, mortarul varstins/nisip, transformat doar în nisip, dar și lemnul, care a putrezit în totalitate și trebuie înlocuit peste tot.

De asemenea, directorul Aedificia Carpați a precizat că fundația clădirii a avut de suferit. „Stratul de calcar al insulei pe care este construită clădirea este fisurat și a necesitat consolidări prin realizare de piloți forați“, a precizat inginerul Petre Badea.
Mai mult, „extinderea clădirii spre mare s-a fisurat foarte tare, necesitând spargerea totală și refacerea prin ancorarea zidului de sprijin dinspre mare de clădire“.

„Cazinoul era o ruină. Sunt zone unde ne este teamă să lucrăm. Acum, de exemplu, planșeul peste sala de bal nu se poate susține nici pe el și va trebui demolat. Lucrări delicate, dificile, costisitoare“, a explicat directorul companiei ce se ocupă de lucrările de reabilitare și consolidare a Cazinoului.


Redăm, în continuare, interviul cu inginer Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpați:
 

Rep.: Cum se derulează contractul de lucrări la Cazinoul din Constanța?

Sunt probleme mari cu structura de rezistență a clădirii. Prin contractul de lucrări în urma licitației, s-au prevăzut lucrări minime de consolidare: o diafragmă din beton la subsol, fretarea cu fibră de carbon a patru stâlpi, înlocuirea unui mic planșeu din lemn cu unul din beton și reparații locale la suprafețele de beton desprinse în zona stratului de acoperire a armăturii.

Având ca obiect al contractului proiectare și execuție lucrări, după semnarea contractului am început investigarea în amănunt a fiecărui element al structurii de rezistență: fundații, pereți din zidărie de caramidă sau din bolovani de piatră, planșee din profile metalice cu bolți de cărămidă, planșee din beton, stâlpi, elemente din metal ale structurii de rezistență, structura de rezistență a șarpantelor și structura de rezistență a plafonului sălii mari.

La 1910 clădirile se realizau în principal din cărămidă, metal, lemn și mortar var-nisip.

Am avut surpriza să descoperim că aproape întreaga structură de rezistență a clădirii este compromisă:
- metalul este corodat peste limitele admise și trebuie înlocuit
- mortarul var stins-nisip a devenit doar nisip (a dispărut varul).
Deci zidăriile de cărămidă și piatră au rămas în mare parte cu nisip în rosturile zidăriei..
- lemnul este putred în totalitate și trebuie înlocuit 100%
- doar cărămida a rămas de foarte bună calitate

Începând cu 1920 s-au realizat extinderi ale clădirii inițiale cu structura din beton armat. Tot betonul realizat în această etapă este degradat și trebuie sparte și refăcute chiar planțee întregi.

Fundația clădirii a avut de suferit. Stratul de calcar al insulei pe care este construită clădirea este fisurat și a necesitat consolidări prin realizare de piloți forați.

Extinderea clădirii spre mare s-a fisurat foarte tare, necesitând spargerea totală și refacerea prin ancorarea zidului de sprijin dinspre mare de clădire.
 

Planșeul de peste sala de bal, degradat total

Ultima „descoperire“ este că planșeul din beton armat peste sala de bal, realizat în 1920, este degradat total. Grinzile din beton armat sunt rupte, armătura este corodată total și chiar ruptă.

Soluția este spargerea acestui planseu din beton armat și înlocuirea cu un planșeu metalic (mai ușor).
Dificil este că pentru a sparge acest planseu și a realiza unul nou, șarpanta de lemn și învelitoarea în suprafață foarte mare, care acoperă această zonă, trebuie refăcute integral. De aici problemele tehnologice, protecția la ploi a etajelor inferioare unde sunt lucrări ce se pot degrada.

O zonă greu afectată este întreaga structură de rezistență a clădirii în zona de est, de la subsol până la acoperiș, care, pentru a putea fi refăcută, necesită lucrări foarte ample, dificile și riscante, de susținere a etajelor superioare cu elemente metalice grele.

Practic, refacem întreaga structură de rezistență a clădirii, dezafectând în cea mai mare parte finisajele interioare și exterioare.
 

Probleme cu fațadele

Fațadele, în loc de reparații locale și aplicarea unui strat de finisaj de un centimetru (așa cum era prevăzut în contract), se decopertează integral și se refac toate straturile de tencuială și majoritatea ornamentației.

La fațade am descoperit că, sub stratul de tencuială exterior aplicat în 1986 peste tencuiala originală, din aceasta, realizată din var-nisip a rămas doar nisipul. A rămas doar nisip și în rosturile zidăriei pe adâncimi variabile 3-8 cm, necesitând zeci de km de injectări cu mortar de var-ciment pentru refacerea capacității portante a zidăriei.

Este un efort deosebit al constructorului și al proiectanților de structură de rezistență, care, după realizarea investigațiilor, măsurătorilor, constatărilor pe fiecare element de structură de rezistență, trebuie să calculeze și să elaboreze proiecte și tehnologii de execuție.

De aici rezultă că și costurile suplimentare față de contract vor fi foarte mari. Toate problemele sunt de la structura de rezistență grav afectată.

Practic, Cazinoul era o ruină. Sunt zone unde ne este teamă să lucrăm. Acum, de exemplu, planșeul peste sala de bal nu se poate susține nici pe el și va trebui demolat. Lucrări delicate, dificile, costisitoare.

Numai lucrările de structură de rezistență pentru consolidarea structurii de rezistență, și a elementelor adiacente se vor suplimenta cu aproximativ 20 mil. lei față de contract.

Refacerea cvasitotală a structurii de rezistență atrage dezafectarea în mare parte a lucrărilor de finisaje care, în loc de reparații / restaurare (cum este prevazut in contract), vor trebui refăcute în cea mai mare parte. Dacă se refac planșeele, este normal că au fost dezafectate și pardoselile care trebuiau doar reparate/ restaurate, conform contractului. Vor trebui realizate pardoseli noi, de această dată din marmură colorată cu desene art nouveau.

Deci vor fi lucrări suplimentare față de contract și pentru partea de arhitectură fațade, finisaje interioare.

Doar lucrările de instalații, care prin contract au fost prevăzute a se reface integral, rămân aceleași- nu se suplimentează.

Prin graficul de execuție, la această dată ar fi trebuit să avem în lucru majoritatea categoriilor de lucrări în principal finisaje și instalații. Până nu realizăm lucrările de consolidare a casei, nu putem începe de exemplu lucrările de instalații.

De aici necesitatea prelungirii duratei de realizare a contractului.
 

Rep.: Cam cu ce sumă va fi suplimentata valoarea contractului și cu cât se va prelungi durata de execuție?

Pentru că lucrările de consolidare a întregii structuri de rezistență a clădirii sunt mai dificile și mai costisitoare decât dacă se construia din nou, valoarea lucrărilor suplimentare va fi cu mult peste 50%, iar durata de execuție va crește cu un an.

Lucrarea a fost permanent monitorizată de CNI și prin note de constatare, proiecte, dispoziții de șantier, s-a întocmit o documentație care se află la ANAP în vederea încheierii unor acte adiționale la contract, privind aceste lucrări suplimentare imprevizibile.

Fără a se contracta de urgență aceste lucrări suplimentare, care trebuie realizate imediat (lucrări refacere structura de rezistență clădire), practic lucrările stagnează!


Citește și:

Reportaj în exclusivitate realizat de ZIUA de Constanța:
Ce au scos la iveală lucrările de la Cazino de până acum. Cât de afectată îi este, de fapt, structura (galerie foto)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Radu 28 Jun, 2021 10:13 Pai la ce va asteptati dupa cate vreme a trecut peste cladire lasata in cea mai jlanica stare posibila? E gratis si degeaba sa ne miram in faza asta...Cinste mizeriilor care au trecut pe la primarie si alte institutii ale orasului...
  • nicolae 31 May, 2021 12:51 Probabil,cea mai optimă solutie era demolarea constructiei ,consolidarea bazei si reconstructia ,cu aplicarea solutiilor moderne de constructie ,cu folosirea unor materiale moderne, refolosirea stucaturilor sau refacerea acestora cu materiale moderne si păstrarea unor originale in muzeul judetean de istorie si arheologie.La o astfel de constructie ,conditiile in care s-a mentinut peste 100 de ani este practic imposibil sa nu apară probleme de rezistență ascunse .Cred ca reconstructia clădirii dupa planurile originale era mai ieftină .
  • Constantean 28 May, 2021 11:05 Valoarea istorica a unei cladiri e proportionala cu ponderea elementelor originale ale acesteia, fie ca reprezonta structura, finisajele exterioare sau modul de amplasare in contextul urban. Orice demolare si refacere a unui element scade din valoarea ansamblului. Domnule Badea, sunteti printe putinii constructori capabili sa pastreze Cazinoul sub forma sa originala, incontestabila, de unicat la nivel national. Se poate!