Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Haosul va dura un an! Primăria Constanţa a mai făcut un pas. Podul de la Butelii va intra în reabilitare (document)

ro

28 Apr, 2016 00:00 6904 Marime text
Municipiul Constanţa intenţionează să reabiliteze Pasajul Cumpenei, cunoscut constănţenilor ca Podul de la Butelii, care face legătura între bulevardele I.C. Brătianu şi Aurel Vlaicu. Pasajul care urmează să intre în reabilitare are o lungime de 310,19 metri, iar lucrările vor dura 12 luni. Primăria Constanţa va scoate din vistierie aproape şase milioane de lei.
 
În acest sens, autoritatea publică locală anunţă organizarea unei licitaţii publice pentru atribuirea contractului „Reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei“, în valoare de 5.915.837,5 lei. Ofertele pot fi depuse până pe data de 16 mai, ora 10.00, urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Cuantumul garanţiei de participare este de 110.000 de lei.
 
Potrivit anunţului nr. 387618 / 27.04.2016, publicat pe licitatiapublica.ro, scopul acestei achiziţii îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei, amplasat în municipiul Constanţa şi care face legătura între bulevardul Aurel Vlaicu şi bulevardul I.C. Brătianu“. Pasajul traversează calea ferată magistrala Bucureşti - Constanţa şi un grup de căi ferate ale triajului Constanţa, precum şi reţeaua de drumuri de acces la centrul comercial şi locuinţele din zonă.
 
Valoarea estimată totală este de 5.915.837,5 lei fără TVA, din care: investiţia de bază (construcţii şi instalaţii) - 5.378.034,0 lei; organizare de şantier - 134.450,9 lei; cheltuieli diverse şi neprevăzute - 403.352,6 lei.

Ce lucrări urmează să fie executate

Pe timpul execuţiei lucrărilor, vor fi montate parapete de siguranţă sau semnalizări moderne acustice şi luminoase pentru utilajele care vor fi folosite. Prin realizarea lucrărilor de intervenţie şi de sporire a numărului de benzi rutiere - de la două benzi, la patru benzi - se asigură fluidizarea traficului rutier în zonă şi accesul spre zonele care conduc la dezvoltarea economico-socială a municipiului Constanţa.
 
Pentru sporirea capacităţii de trafic a pasajului şi punerea în siguranţă a obiectivului, sunt necesare următoarele lucrări: scoaterea liniilor de tramvai, decuparea căii de pe pasaj, demontarea bordurilor existente, îndepărtarea căii de pe trotuar, înlăturarea hidroizolaţiei existente şi refacerea ei cu materiale performante pe pasaj, repararea şi refacerea betonului de pantă existent, montarea de borduri noi din marmură la extremităţile căii şi în zona centrală a pasajului, betonarea zonei centrale a pasajului, realizarea unei căi noi pe pod - două din două straturi de asfalt turnat, montarea de rosturi de dilataţie noi, montarea unui parapet direcţional pe pasaj la extremităţile căii cu funcţia de parapet, panou antifonic şi suport pentru iluminatul nou al pasajului, realizarea unui nou sistem de iluminare a pasajului, demontarea stâlpilor de iluminat existenţi, repararea trotuarului, protejarea betoanelor şi a suprafeţei superioare a suprastructurii cu un strat continuu din mortare cu ciment special, realizarea marcajelor pe suprastructura pasajului, montarea indicatoarelor rutiere pe pasaj.
 
De asemenea, vor fi executate lucrări de reparaţie a scărilor de acces pe pod. Acestea vor consta în îndepărtarea parapetului existent, demolarea părţilor degradate ale betoanelor scărilor, montarea armăturilor necesare, asigurarea protecţiei în mediul marin a acestora cu materiale speciale, repararea cu betoane speciale a părţilor lipsă a scărilor, curăţarea suprafeţelor betonului pe întreaga suprafaţă a scărilor, protejarea betoanelor cu un strat continuu din mortar cu ciment special, montarea parapetului nou, realizarea sistemului de iluminat pe scări.

Cerinţe pentru ofertanţi 

Societăţile ofertante vor prezenta media cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani (2013, 2014, 2015), care trebuie să fie de cel puţin 11.000.000 de lei, precum şi o listă a lucrărilor executate în ultimii cinci ani, însoţită de certificări de bună execuţie pentru cele mai importante lucrări. Din această listă trebuie să rezulte că au fost executate lucrări similare (lucrări de construcţii de poduri/renovări de poduri, lucrări de drumuri cu îmbrăcăminţi bituminoase, lucrări de instalaţii electrice), a căror valoare cumulată a fost de minimum 5.500.000 de lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea procedurii publice sunt: Decebal Făgădau - viceprimar cu atribuţii de primar, Gabriel Stan - viceprimar, Marcela Enache - secretar, Irina Roxana Pînzariu - director executiv, Fulvia Dinescu - director executiv adjunct, Tănase Mişoc - şef Serviciu, Mihaela Liuţă - şef Serviciu, Iuliana Voicu - şef Serviciu, Laura Bobe - şef Serviciu, Mihaela Talpalaru - director executiv, Viorica Ani Merlă - director executiv, Mihaela Stan - director executiv adjunct, Carmina Ionela Popescu - şef Serviciu, Octavia Bărdaşu - şef Serviciu, Georgiana Bratu - şef Serviciu, Mădălina Vascu-Laciu - director executiv, Cristina Laurenţia Itoafă - şef Serviciu, Nicolai Nuţu - şef Serviciu, Luiza Elena Tănase - arhitect-şef, Nicoleta Constantin - şef Serviciu, Georgiana Gospodaru - director executiv, Nicoleta Florescu - şef Serviciu, Mihai Balaban - şef Birou, Daniela Nanu - director executiv adjunct, Veaveghiul Borali - şef Serviciu, Ghiulnihal Mutalâp - şef Serviciu, Marcela Frigioiu - director executiv, Georgeta Gheorghe - director executiv adjunct, Oana Dobre - şef Serviciu, Lenuţa Petcu - şef Serviciu, Camelia Dudaş - director executiv, Monica Hagi - şef Serviciu, Sânziana Ene - şef Serviciu, Dorel Vârlan - şef Serviciu, Ionuţ Pripişi - director executiv adjunct, Daniel Bratu - director executiv adjunct, Dan Baltag - şef Serviciu, Ionuţ Dumitru - şef Serviciu, Mugurel Leonard Petcu - şef Serviciu, Adrian Constantin Untaru - şef Serviciu, Florin Tudose - şef Serviciu, Mihaela Rodica Nache -şef Birou, Aurora Traşcă - director executiv, Doina Gheondea - director executiv adjunct, Irina Gavriz - şef Serviciu, Gheorghe Coman - şef Serviciu, Dragoş Morcov Manolache - şef Serviciu, Jenica Eugenia Munteanu - şef Serviciu, Mihaela Pătruţoiu - şef Serviciu, Adriana Stamat - director executiv, Antuanela Dancu - şef Serviciu, Mihaela Mihai - şef Birou, Liviu Pătraşcu - director executiv, Liviu Tramudana - şef Serviciu, Emil Andrei Mereuţă - director executiv, Ecaterina Velica - director executiv adjunct, Iuliana Zahariciuc - şef Serviciu, Ana Rodica Crăciun - şef Serviciu, Dezideriu Dudaş - şef Serviciu, Ştefan Taran - şef Serviciu, Sorina Gherasim - şef Serviciu, Ionuţ Văduva - şef Serviciu, Georgeana Preoteasa - şef Serviciu, Noni Adrian Niculae Stângă - şef Birou, Elena Ghinea - şef Birou, Sanda Apostolide - şef Serviciu.
 
În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza anunţul de participare la licitaţie.

Citeşte şi

Va fi coșmar în Constanța. Intră în reparații capitale Podul de la Butelii. Sunt gata avizele

Începe nebunia în Constanţa. Pasajul rutier de la Pod butelii intră în reparaţii capitale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dan mustatea 28 Apr, 2016 12:58 De ce nu se face o banda de coborare( din spre CET) direct la CORA, sa nu mai fie nevoie sa te duci la sens giratoriu si sa te intorci ingreunand traficul ( si asa fff ingreunat in aceea zona)