Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Galeria Farului, în doliu Adrian Bîcu şi Emanuel Coroma, tinerii decedaţi în accidentul din Mamaia, veghează acum din ceruri

ro

05 Mar, 2016 00:00 5356 Marime text

O maşină a intrat, joi seară, într-un stâlp, în staţiunea Mamaia, undeva în zona „La Butoaie“. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul, un Ford Focus, aproape că s-a încolăcit în jurul stâlpului. În autoturism se aflau patru tineri, doi băieţi şi două fete.
 
Băieţii, care se aflau pe locurile din faţă, au murit. Este vorba despre Adrian Bîcu şi Emanuel CoromaIoana Dima şi Veronica Vezeteu, două tinere care se aflau pe locurile din spate, au fost grav rănite în accident şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
Trupurile neînsufleţite ale lui Adrian Bîcu şi Emanuel Coroma au fost depuse, ieri, la capela de lângă Kaufland, în Năvodari.
 
Pe paginile de Facebook ale celor doi tineri care au murit în accident, prietenii acestora au postat zeci de mesaje de adio. Mai jos, redăm câteva dintre aceste mesaje. Precizăm că ortografia şi punctuaţia aparţin celor ce au postat.
 
„Moartea este ultimul capitol în viaţă, dar primul în veşnicie. Ne va fi dor de tine Adrian Adi ‪#‎RIP‬“
 
„Condoleanţe camarazilor plecaţi dintre noi“
 
„Dumnezeu să te odihnească în pace, tuși ! :(((“
 
„Aveţi grijă acolo sus!“
 


„Dumnezeu să te odihnească în pace! Îmi amintesc de vorbele pe care mi le spuneai «şefule». «La un moment dat Dumnezeu va lua uşor, uşor persoanele cu suflet bun lângă el, pe o altă lume mai bună, că lumea noastră va sfârşi cu persoanele rele». Uite că în seara asta te-a luat pe tine de lângă noi, suflet bun!!!“
 
„Nu a fost şi nu va mai exista om mai bun ca el... «Laurică, pe mine nu mă deranjează prea multe lucruri în viață, îmi văd de treaba mea»... aşa spuneai mereu frate... Adiţule... frate...“
 
„Doamne... Adiţu întoarce-te înapoi...“
 
„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet frumos s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă durere, lacrimi şi un gol imens... Te vom păstra mereu în sufletele noastre, Adrian Adi!“
 
„Mare, mare durere... Dumnezeu să fie sprijin, să dea tărie şi mângâiere părinţilor şi celor dragi... Sincere condoleanţe!“
 
„Sincere condoleanţe, cu sufletul alături de voi sunt... Dumnezeu să-l odihnească în pace!!!“
 
„Păcat aşa tânăr Dumnezeu să-l odihnească în pace“
 
„Păcat de tinereţea şi frumuseţea lui“
 
„Dumnezeu să te odihnească în pace!“
 
„Fratele meu... «Ieri erai un suflet nevinovat... Astăzi, îngerii din cer mi te-au luat...»“
 
„Dumnezeu să te ierte, om bun ce te-am cunoscut vara trecută, şi cel care ai făcut munca mai frumoasă... îmi pare nespus de rău!!!“
 
„Dumnezeu să te odihnească Frate! «De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept»“
 
„Dumnezeu să te odihnească în pace. Nu te vom uita“.
 
„Dumnezeu să te ierte Adi, suflet bun, să îţi găseşti liniştea! Nu îmi vine să cred. Acum ceva timp am stat de vorbă şi îmi povesteai planurile de viitor!!!“
 
„Aditttttttttttttttu Dumnezeu să te ierte ai să-mi lipseşti toată viaţa mea“
 
„Odihneşte-te în pace bro. Nu te voi uita niciodată“.

Membri ai galeriei FC Farul

Adrian Bîcu şi Emanuel Coroma erau membri ai galeriei FC Farul, au anunţat suporterii echipei constănţene.
 
„Parcă suntem blestemaţi. Ne-au părăsit alţi doi membri ai peluzei. Mai exact, membri din grupul Fervent 2007, Adi şi Manu! Dumnezeu să vă odihnească în pace! Cu Farul şi după moarte!“, s-a postat pe pagina de Facebook „Farul Spirit“.
 
Fanii „marinarilor“ au solicitat ca, la meciul de ieri, de la Constanţa, dintre FC Farul şi Bucovina Pojorâta, să se ţină un moment de reculegere în memoria celor doi, dar şi a lui Ciprian Dincă, un alt suporter înfocat al echipei, decedat de curând. „Veşti proaste în peluza noastră! Doi membri ai acesteia şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier. Dumnezeu să vă ierte, Adi şi Manu!“, au scris suporterii Farului şi pe pagina „FC Farul Constanţa“.
 
Una dintre cele două fete rănite în accident, Veronica-Anabella Vezeteu, venea şi ea pe stadionul „Farul“, la meciurile „marinarilor“.

Citeşte şi

Moment de reculegere la FC Farul
Am aflat cine sunt tinerii care au murit în accidentul din Mamaia

  
Tragedie „La Butoaie“
Doi tineri au murit și două fete sunt în stare gravă, după ce s-au izbit violent de un stâlp cu maşina (video)

   
EXCLUSIV
Adrian Bîcu şi Emanuel Coroma, tinerii morţi în accidentul din Mamaia, erau membri ai galeriei FC Farul

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii