Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, nu ar fi vrut să-l judece pe Decebal Făgădău

ro

14 Jan, 2021 00:00 5062 Marime text
  • Alături de Dedebal Făgădău, în dosar a fost trimisă în judecată și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa).
  • În cauză, procurorii DNA vorbesc despre trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) ce se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.


Gabriel Mustaţă, judecător în cadrul Secției penale din Tribunalul Constanța, a formulat ieri o cere de abținere privind judecarea dosarului în care Dedebal Făgădău, fost primar al municipiului Constanța, a fost deferit justiției de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Cererea judecătorului Gabriel Mustaţă a fost respinsă.

Tot în prezenta cauză a fost trimisă în judecată și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa).

Primul termen (în faza camerei preliminare) a fost stabilit pentru data de 22 ianuarie 2021.

Oricare va fi decizia judecatorului Gabriel Mustaţă, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Dedebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Tot în acest dosar a fost trimisă în judecată și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Consiliul Local Constanţa este parte civilă.

În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că, în cursul anului 2015, inculpații Decebal Făgădău și Marcela Enache și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.

Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători, conform DNA.

Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.

Amintim că în anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.


Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței
Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis


Într-un alt dosar, Constantin Conortos, procuror al DNA Constanța, a dispus trimiterea în judecată a lui Decebal Făgădău și a lui Radu Ștefan Mazăre, într-un alt dosar.

Dosarul este judecat de Ştefania Pârlogea, din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa.

Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 

În continuare, tot în acest dosar, au mai fost trimiși în judecată următorii:

Constantin Nicoleta, la data presupusei fapte șef al Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Dinescu Fulvia Antonela, la data presupusei fapte director executiv adjunct al Direcției administrației publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Tănase Luiza Elena, la data presupusei fapte arhitect șef al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și Munteanu Mariana, la data presupuselor fapte inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanța – Direcția de urbanism, pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals intelectual în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Viorel Ionescu, arhitect, pentru infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și afaceristul Florin Cârstocea, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Sursa foto judecător Gabriel Mustaţă: info-sud-est.ro


Citește și

Când va avea loc primul termen în dosarul Făgădău – Mazăre

Radu Mazăre ar putea fi pus în libertate mâine! Cine va lua decizia finală
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii