Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Executare silită de 13 milioane de euro Cine spune adevărul, cine nu - Mazăre sau FIN.CO.GE.R.O?! (Documente + Audio)

ro

26 Jun, 2012 01:00 4014 Marime text
fincogero5.jpgPe www.ziuadeconstanta.ro puteţi asculta întreaga declaraţie a primarului Radu Mazăre şi a avocatei aduse în faţa Consiliului Local

fincogero..jpgImediat după constituirea Consiliului Local, primarul Radu Mazăre a expus una dintre cele mai importante probleme ale urbei: o executare silită de 13 milioane de euro. „Îmi pare rău că trebuie să începem acest mandat cu o bătălie, întrucât suntem puşi într-o situaţie extrem de delicată şi dacă noi nu vom rezolva această problemă, mandatul pe care îl avem pentru următorii patru ani nu va fi de succes. Voi face o expunere foarte pe scurt: Înainte de a veni eu primar, în anul 2000, Consiliul Local a dat o hotărâre prin care a fost de acord cu concesionarea unei suprafeţe de teren pe care a concesionat-o firma FIN.CO.GE.R.O pentru construirea unui cartier rezidenţial. În Hotărârea de Consiliu, ca şi în discuţiile prezentate anterior, nu s-a pus niciodată problema ca municipalitatea să facă cheltuieli în urma acestui contract, în sensul că firma FIN.CO.GE.R.O avea de plătit două milioane de euro pe perioada de 25 de ani, iar Primăria nu avea nicio obligaţie. Cum se şi întâmplă. După ce s-a emis Hotărârea de Consiliu Local a fost încheiat contractul de concesiune, prin voinţa fostului primar, Primăria şi-a asumat să facă lucrările de infrastructură, iar dacă nu le face Primăria să le facă FIN.CO.GE.R.O şi să deconteze de la Primărie. Vorbim despre 30 - 40 milioane de euro. Bugetul total al Primăriei este de 120 de milioane de euro pe an", a povestit edilul. Mazăre a continuat: „La un moment dat, am făcut plângere penală împotriva fostului primar Mihăeşi şi a celui de la FIN.CO.GE.R.O întrucât contractul a fost încheiat fără ca obligaţiile de cheltuială să fi fost votate în Consiliul Local. Procurorul a decis neînceperea urmăririi penale întrucât cauza a fost prescrisă, dar a atacat în civil înfiinţarea contractului, pentru că a fost făcută cu încălcarea legii şi suntem în proces la Braşov pentru desfiinţarea contractului. ANAF a făcut control acestei firmei italiene şi a ajuns la concluzia că societăţile prin care s-au realizat şi la care s-au facturat materialele care ne sunt imputate nouă să fie plătite ca lucrări sunt fictive şi ANAF-ul le-a făcut plângere penală administratorului şi societăţii. În acelaşi timp, Tribunalul Constanţa a decis definitiv şi irevocabil ca oraşul să plătească lucrările de infrastructură". Este vorba despre 13 milioane de euro, pentru care Primăria Constanţa este executată silit. Lui Mazăre i s-a alăturat în discuţie şi una dintre avocatele de la firma Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii, cea care reprezintă interesele Primăriei în povestea FIN.CO.GE.R.O, care a istorisit întreaga sagă a disputei dintre cele două părţi. În final, edilul a spus că Primăria va face plângere la CSM împotriva judecătorilor care au admis executarea silită de 13 milioane de euro. Mai mult, Mazăre a declarat că va trimite constănţenilor o scrisoare prin care le va explica exact problema şi le va cere să facă un miting.

„Dacă respectă legea şi sentinţele, nu este nicio problemă"

La rândul său, Romeo Nunzio, reprezentantul firmei FIN.CO.GE.R.O a declarat: „Domnul primar are o foarte mare imaginaţie. Ar fi trebuit să se facă poet. Toate aceste lucruri le-a mai spus, cauza fiind finalizată definitiv şi irevocabil încă din 2006. După această sentinţă, s-a decis ca lucrările de infrastructură să fie făcute fie de Primărie, fie de FIN.CO.GE.R.O. În 2007, am făcut o acţiune domnului Mazăre (personală) pe care a pierdut-o în prima instanţă pentru daune, pentru că nu a eliberat autorizaţiile de construire pentru proiectul din Faleză Nord. În decembrie 2008, cu executor, am început lucrările în Faleză Nord. În aprilie 2009, Consiliul Local a votat Hotărârea nr. 258 prin care încredinţa către FIN.CO.GE.R.O executarea lucrărilor, pentru că el nu o putea face că nu are oameni, posibilităţi sau bani. După această hotărâre, am făcut lucrările de urbanizare şi infrastructură, în baza contractului şi a Hotărârii de Consiliu Local. Nu a vrut să plătească şi am început executarea silită. Dacă vrea să facă vreo plângere la CSM, are mulţi judecători de care să se plângă, pentru că sunt vreo 11 care ne-au dat dreptate. Noi am făcut plângere la CSM, nu el!". Romeo Nunzio i-a mai transmis lui Mazăre că „dacă respectă legea şi sentinţele, nu este nicio problemă".

Saga

FIN.CO.GE.R.O Spa a câştigat în 2007, după şapte ani, un război în instanţă cu Primăria Constanţa. Istoria începea pe 23 aprilie 2000, când Primăria, în fruntea căreia se afla Gheorghe Mihăeşi, organiza două licitaţii publice internaţionale pentru concesionarea unor terenuri în vederea amenajării la standarde occidentale a traseului de plajă - coastă la faleza din dreptul străzii Mihai Eminescu şi la faleza din nord a staţiunii Mamaia. Suprafeţele: 10.620,05 mp şi 51.870, 79 mp. Licitaţiile au fost câştigate de firma italiană FIN.CO.GE.R.O Spa, iar pe 15 iunie, în acelaşi an, au fost semnate contractele de concesiune între Primărie şi societatea respectivă. Primăria urma să asigure infrastructura zonelor nou amenajate, în valoare de aproximativ opt milioane de dolari, iar FIN.CO.GE.R.O trebuia să se ocupe de construcţiile propriu-zise, investiţia ridicându-se la peste 72.000.000 de dolari. Sentinţa civilă prin care FIN.CO.GE.R.O a fost desemnată câştigătoare în procesul cu Primăria lui Mazăre a fost dată în 2004 şi poate fi identificată cu numărul 4853/COM/27.05.2004. Însă, decizia definitivă şi irevocabilă a venit abia în 2007. La sentinţa din 2004 face referire şi referatul ataşat proiectului de HCLM 258/23.04.2009. În document se menţionează că „municipiul Constanţa este în imposibilitatea alocării resurselor financiare pentru realizarea unor lucrări de asemenea anvergură, după cum se specifică în adresa nr. 55828/22.04.2009 a Direcţiei Finanţelor. Cheltuielile aferente acestor lucrări urmează să se compenseze cu sumele datorate municipiului Constanţa de către SC FIN.CO.GE.R.O Spa, în calitate de concesionar al terenurilor pe care se vor executa lucrările, având în vedere că FIN.CO.GE.RO Spa este obligată să execute lucrările de urbanizare concomitent cu lucrările în concesiune", se spune în referatul ataşat Hotărârii. Lipsa banilor a fost reclamată şi de către primar la sfârşitul şedinţei de Consiliul Local din aprilie 2009. S-a plâns că nu are ce să facă, pentru că decizia instanţei va trebui respectată. Însă nu a menţionat şi faptul că, în conformitate cu prevederile legale, Primăria ori ar fi trebuit să execute lucrările, ori lăsa FIN.CO.GE.R.O să facă treaba şi îi plătea suma cheltuită. În HCLM 258 din 23 aprilie 2009 consilierii locali au votat la acea dată proiectul privind încredinţarea către SC FIN.CO.GE.R.O SPA a lucrărilor de urbanizare aferente celor două contracte de concesiune menţionate anterior. Hotărârea aleşilor locali sună în felul următor: „Art. 1. Se încredinţează SC FIN.CO.GE.R.O SPA executarea lucrărilor de urbanizare necesare pentru urbanizarea zonelor cuprinse în Planurile Urbanistice de Detaliu indicate în contractele de concesiune nr. 38133/15.06.2000 şi 38134/15.06.2000, şi anume străzile, canalizările, parcările, spaţiile verzi, parcurile, pieţele şi alte lucrări de sistematizare a spaţiilor publice, în condiţiile în care vor fi aprobate prin Hotărâre de Consiliu atât proiectul de execuţie, cât şi studiul de fezabilitate, a căror elaborare cade în sarcina SC FIN.CO.GE.R.O SPA. Valoarea proiectului de execuţie şi a studiului de fezabilitate va fi confirmată de Consiliul Local Constanţa după examinarea acesteia de către evaluatori autorizaţi". Articolul 2 al aceleiaşi hotărâri spune: „Conform art. 15 din contractul de concesiune 38133/15.06.2000 şi art. 16 din contractul de concesiune nr. 38134/15.06.2000, cheltuielile aferente acestor lucrări se vor compensa cu sumele datorate de municipiul Constanţa către SC FIN.CO.GE.R.O SPA, în calitate de concesionar al terenurilor pe care se vor executa lucrările de urbanizare concomitent cu lucrările de concesiune".

„Faţă de cele arătate mai sus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (6) din Legea 215/2001 privind Administraţia Publică Locală republicată, iniţiez proiectul de hotărâre privind încredinţarea către SC FIN.CO.GE.R.O SPA a executării lucrărilor de urbanizare aferente contractelor 38133/15.06.2000 şi 38134/15.06.2000", se arată în expunerea de motive semnată de însuşi Radu Mazăre. În 2010, Consiliul Local condus de Radu Mazăre a aprobat vânzarea prin negociere directă către FIN.CO.GE.R.O a terenului din cartierul Faleză Nord.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 26 Jun, 2012 17:50 Si totusi,treaba a mers foarte bine o perioada :italienii au construit in faleza nord,pe faleza Constanta au pus stapanire pe o suprafata mare,au ingradit si plaja,au taiat arboret,rozmarin etc.,totul prin AUTORIZATII emise de primar.Cum de s-a rupt LANTUL de IUBIRE?
  • zuzu 26 Jun, 2012 07:23 Pai daca la inceput lucrarile erau evaluate la 7 milioane dolari, ar trebui sa plateasca diferenta pana la 13 milioane euro, pt ca a tarat primaria intr-un proces inutil. Pe care l-a si pierdut. Vom vedea. Ce sa-i faci, daca italienii nu vor sa accepte inca un actionar. Stiti voi care. .
  • a 26 Jun, 2012 06:19 "Juristii" primariei noastre sa citeasca bine CONTRACTUL - acesta poate fi REZILIAT. Ce parere aveti despre o DEZBATERE PUBLICA pe tema proiectului din zona str. Eminescu - Zorile?