Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Efectele majorării gigacaloriei!? Cei patru directori ai RADET Constanţa îşi propun salarii de peste 100.000 de euro pe an (documente)

ro

28 Jan, 2016 00:00 6187 Marime text

 
În prima şedinţă ordinară din acest an a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, aleşii vor vota, printre altele, şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa.
 
Pe ordinea de zi a întrunirii aleşilor municipali constănţeni au fost incluse 21 proiecte de hotărâre care vor fi supuse la vot. Asta dacă nu va apărea vreo ordine suplimentară, căci se poartă. Printre ele, la poziţia 6, figurează şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al RADET Constanţa pe anul 2016. Fără a avea pretenţii de expert contabil, câteva pasaje din acest document ne-au atras atenţia.
 
Astfel, la capitolul „Venituri din fonduri europene“, în bugetul RADET Constanţa apare cifra zero atât pentru anul în curs, cât şi la estimările pentru anii 2017 şi 2018, deşi mai toţi managerii se zbat să elaboreze proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile. Poate că, fiind o regie în subordinea Primăriei Constanţa, municipalitatea trebuie să facă proiecte prin care, spre exemplu, să se monteze repartitoare şi să se realizeze termoizolaţia blocurilor, iar printre beneficiari să apară RADET-ul şi, implicit, constănţenii.
 
Avansăm cu analiza şi ajungem la investiţii. Aici, constatăm că, în comparaţie cu anul trecut, în 2016 cheltuielile cu investiţiile cresc doar cu 50 mii lei (de la 1.150 mii lei, la 1.200 mii lei), iar estimările pentru următorii doi ani vizează reducerea sumei. Cu această sumă urmează să fie automatizate patru puncte termice, iar la alte cinci puncte termice să se deruleze lucrări de hidroizolaţie. De asemenea, 727 mii lei vor fi alocate pentru dotări (!?), iar suma de 174 mii lei va acoperi plata ratelor leasing.

Bani pentru personal 

Trecând la cheltuielile cu personalul şi luând în considerare şi nota de fundamentare a bugetului RADET, ce poartă semnătura directorului general, Liviu Dorel Popa, acestea  vor ajunge la 20.073 mii lei. Din această sumă, pentru salarii sunt prevăzute 14.247 mii lei, pentru cei 482 de angajaţi prevăzuţi pentru anul în curs, ceea ce presupune un câştig mediu lunar brut de 2.463 de lei/persoană. Conducerea RADET Constanţa a prevăzut şi suma de 1.700 mii lei pentru cheltuieli privind bonusurile, bani din care se vor plăti ajutoare de înmormântare, de naştere, boli grave şi tichete cadou, ce vor fi date cu prilejul sărbătorilor legale. De asemenea, potrivit legislaţiei în vigoare, RADET Constanţa a prevăzut şi 1.000 mii lei pentru tichete de masă, dar şi 3.004 mii lei pentru „sporuri, prime şi alte bonificaţii aferente salariului de bază, conform Contractului Colectiv de Muncă“.

Salarii pentru şefi 

Ca de fiecare dată, funcţiile majorează şi veniturile celor ce le ocupă, având în vedere multiplele responsabilităţi pe care le au. Regula se aplică şi la RADET Constanţa, în bugetul de cheltuieli pe anul 2016 al regiei fiind prevăzută suma de 605 mii lei pentru „cheltuieli aferente contractului de mandat şi altor organe de conducere“. Din această sumă, 453 mii lei vor merge către plata salariilor celor patru directori ai regiei. Un calcul simplu ne arată că, dacă împărţim frăţeşte suma între cei patru şefi ai regiei, fiecare ar primi în acest an câte 113.250 de lei, sumă impozabilă, iar salariul lunar ar fi de 9.437,5 lei, sumă impozabilă.
 
Asta în contextul în care, potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate - pe site-ul RADET Constanţa, declaraţiile de avere datează din anul 2014, adică nu sunt actualizate (nu este pentru prima dată când ZIUA de Constanţa semnalează o situaţie de acest gen în cazul regiei) -, directorul general al regiei, Liviu Dorel Popa, când era doar director de Producţie, a încasat, în 2014, un salariu anual de 74.289 de lei, adică 6.190,75 de lei pe lună. 

Fără C.A., dar cu buget alocat

Diferenţa de 152 mii lei este alocată membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al RADET Constanţa. Numai că, aşa cum ne-a confirmat şi directorul general, Liviu Dorel Popa, la ora actuală, regia nu are un Consiliu de Administraţie. „Din 2 iunie 2015, RADET Constanţa nu are un CA, membrii săi dându-şi atunci demisia. Consiliul Local Municipal Constanţa a luat act de încetarea mandatelor respective la finele lunii iulie 2015. Stabilirea componenţei CA intră în atribuţiile CLM Constanţa. Deocamdată, avem doar un membru, în persoana lui Valentin Stan, care a fost desemnat prin ordin al ministrului Finanţelor Publice încă din 20 iulie 2015“, ne-a explicat directorul Popa.
 
Conform prevederilor legale în vigoare, CLM Constanţa are la dispoziţie nouă luni pentru a desemna componenţa viitorului CA al RADET Constanţa, structură ce poate avea între cinci şi şapte membri şi pentru care banii de indemnizare au fost prevăzuţi în buget.
 
Revenind la bani, dacă viitorul CA al RADET Constanţa va avea cinci membri care ar fi indemnizaţi la fel, asta ar însemna să primească 30.400 de lei/an, impozabili, adică 2.534 de lei/lunar, impozabili. Dacă se va opta pentru un CA cu şapte membri, ceea ce nu credem că se va întâmpla, atunci munca acestora va fi remunerată cu 21.714,3 lei/an, impozabili, adică 1.809,5 lei/lunar, impozabil… sau mai mult, dacă nu vor fi desemnaţi mai repede şi vor începe activitatea mai târziu.
 
Totodată, nu trebuie să omitem faptul că, de obicei, în CA este inevitabil inclus directorul general, ceea ce va conduce la o rotunjire a veniturilor acestuia.
 
Citeşte şi: 

Directorii şi membrii CA, cu averile la (ne)vedere - Cât de bogaţi sunt şefii RADET Constanţa, regia blamată de sute de abonaţi (documente)

Cine sunt cei care iau deciziile importante ale regiei - Averile şi interesele membrilor CA al RADET Constanţa, actualizate şi completate (documente)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Costea 28 Jan, 2016 12:22 Domnule director Dorel... Popa, Am citit articolul,care este ,zic eu,foarte bine documentat,și m-a apucat plânsul gândindu-mă la faptul ,cat de mult vă găndiți dumneavoastra si domnul Fagadau, la distrugerea RADET ,cu pasi mici dar siguri.Ati indepartat-o pe Ing, Nela Stefan de la conducere pentru ca era corecta si cinstita, si nu va facea jocul.Ca director ,a fost bun Ilie Rachieru ca a devalizat RADET cu 1.300.000 de euro si a luat doi ani cu suspendare.Oare dumneavoastra unde erati atunci?Aveti un fond de investitii, care, eu propun sa-l folositi tot pentru salarii ,sa va vina mai usor la calcul.Ce nevoie aveti de hidroizolatie la punctele termice,sau de modernizarea altor puncte termice când RADET se afla in pragul falimentului.Din 482 de salariati, daca 300 sunt racordati la sistemul centralizat de incalzire,vocea targului spune ca acestia sunt scutiti de plata caldurii si a apei calde,si ma intreb ,toate aceste facilitati cine le suporta,daca este adevarat?Aveti de platit leasing-ul la masinile din dotare.Platiti totul odata ca si asa aveti bani,si mai cumparati cel putin doua masini,ca ,feresaca sfantul sa se strice clanța la veo mașina ca nu mai aveți cu ce merge.Din aceasta cauza creste gigacaloria la 411 lei ca sa traiasca radetul bine.Vine luna Mai si incep sa curga cu cereri de debransare.Ca vreti sau nu, lumea tot se dedranseaza ,pentru ca sa nu mai suporte salariile voastre nesimtite si bataia de joc.Si inca o intrebare,de ce nu treceți pe factura indexul vechi si indexul nou, ca sa se stie cum v-a dat cantitatea de gigacalorii trecuta,si, momentul când verifica cineva sa cada pe acelas index cu aparatul de la subsol.Va doresc un salariu cat mai mare,sa moara lumea de necaz