Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E oficial, s-a publicat în Monitorul Oficial Cum se vor calcula mediile semestriale, în lipsa tezelor

ro

13 Nov, 2020 00:00 5542 Marime text
 
În urmă cu o săptămână, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, făcea un anunț îmbucurător pentru elevi, dar nu și pentru viitorul învățământului românesc, decăzut din prestigiul său, mai ales că anterior fusese anunțată și suspendarea olimpiadelor și concursurilor școlare. „În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am luat decizia ca acestea să nu se mai susțină anul acesta școlar. Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a explicat ministrul Educației.
 
Iată că în Monitorul Oficial nr. 1063 din 11.11.2020 a fost publicat ORDINUL nr.5.977 privind suspendarea unor prevederi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de ȋnvăţământ preuniversitar.
Pentru anul şcolar 2020-2021 se suspendă prevederile art.107 alin. (7) şi (8) şi ale art .109 alin. (3), (4) şi (6) din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de ȋnvăţământ preuniversitar.
 
Ȋn anul şcolar 2020-2021, pentru toate disciplinele de studiu, media semestrială se obţine prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr ȋntreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face ȋn favoarea elevului. Mediile semestriale şi anuale se consemnează ȋn catalog cu cerneală roşie.
 
Iată articolele și aliniatele care se suspendă.
 
Articolul 107
(7) Disciplinele la care se susţin lucrări scrise semestriale (teze), precum şi perioadele pentru desfăşurare a acestora se stabilesc de către direcţia de specialitate din Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(8) Notele la lucrările scrise semestriale (teze) se analizează cu elevii într-o oră special destinată acestui scop şi se trec în catalog. Lucrările scrise semestriale (tezele) se păstrează în unitatea de învăţământ până la sfârşitul anului şcolar.
 
Articolul 109
(3) Media la evaluarea periodică este media aritmetică a notelor înscrise în catalog, cu excepţia notei de la lucrarea scrisă semestrială (teza), medie calculată cu două zecimale exacte, fără rotunjire.
(4) La disciplinele de studiu la care se susţine lucrarea scrisă semestrială (teza), media semestrială se calculează astfel: „media semestrială = (3M + T)/4“, unde „M“ reprezintă media la evaluarea periodică, iar „T“ reprezintă nota obţinută la lucrarea scrisă semestrială (teză). Nota astfel obţinută se rotunjeşte la cel mai apropiat număr întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.
(6) Nota lucrării scrise semestriale (teză) şi mediile semestriale şi anuale se consemnează în catalog cu cerneală roşie.
 
Citește și:

Monica Anisie „Tezele nu se mai susțin în acest an școlar“. Cu ce au fost înlocuite

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii