Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se-nvârte roata Stavrositu ar putea intra în luptă împotriva lui Chiru şi a lui Banias

ro

27 Oct, 2012 01:44 3373 Marime text
maria_stavrositu_04.jpgDeputatul Maria Stavrositu şi-a anunţat, ieri, demisia din PDL Constanţa. Parlamentarul va candida însă pentru un nou mandat în calitate de independent, dar pe listele PP-DD. Conform propriilor declaraţii, actualul deputat al Colegiului 10 analizează posibilitatea de a candida pe un colegiu din Senat, din zona colegiilor 10 - Camera Deputaţilor şi 4 - Senat. În eventualitatea în care se va decide să intre în cursă pentru Colegiul 4, Maria Stavrositu va fi contracandidata lui Gigi Chiru, liderul PDL Constanţa, şi a lui Mircea Banias, fostul preşedinte al democrat-liberalilor constănţeni.

Deputatul Colegiului 10, Maria Stavrositu, a anunţat ieri că părăseşte PDL-ul. Parlamentarul demisionează din partid, dar nu se retrage din viaţa politică. Din contră! Stavrositu a explicat că şi-ar fi dorit să candideze independent pentru un nou mandat în Parlament, dar că, pentru că unui independent îi este extrem de greu să obţină 50% plus 1 din voturile alegătorilor, a decis să candideze pe lista PP-DD.

În contextul conferinţei de presă susţinute ieri, Stavrositu a criticat dur conducerea PDL Constanţa.

Deputatul a subliniat că organizaţia constănţeană este guvernată de „legea bunului plac, incompetenţă şi derapaj de atitudine şi limbaj".

„Decizia mea este de a părăsi acest partid"

„Decizia mea, pe care mi-o voi face publică luni, în Modrogan (n.r. sediul central al PDL), este de a părăsi acest partid. O fac cu sufletul greu. Să nu credeţi că-mi este uşor. De ce este sufletul aşa greu? Pentru că am fost determinată să fac asta atunci când n-am mai găsit nici cea mai mică speranţă că se pot îndrepta lucrurile", şi-a motivat Maria Stavrositu demersul.

Deputatul nu s-a rezumat la a critica doar conducerea judeţeană a partidului, ci şi pe liderul naţional al PDL, Vasile Blaga. I-a reproşat acestuia faptul că, de când este preşedinte, nu a reuşit să discute cu el nici măcar un minut.

Conform declaraţiilor Mariei Stavrositu, alături de ea vor demisiona din PDL alţi 118 membri, care o vor susţine în continuare.

„Îi urez succes pe noul drum"

În ceea ce priveşte demisia deputatului Maria Stavrositu din PDL, actualul lider al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, Gigi Chiru, a declarat: „Am aflat de demisia doamnei deputat. Îi urez succes pe noul drum! Nu voi comenta în niciun fel declaraţiile ei. Nu sunt interesat de viitoarele ei preocupări politice".

Pe de altă parte, Chiru a afirmat că „nu poate fi vorba de plecarea unui număr atât de mare de oameni din PDL Constanţa. Mai mult de zece persoane cu siguranţă nu vor pleca. Este doar o declaraţie politică".

Nu în ultimul rând, întrebat ce părere are despre o eventuală contra-candidatură a Mariei Stavrositu pe colegiul pe care va candida şi el, anume Colegiul 4 pentru Senat, liderul PDL Constanţa a menţionat: „Îi respect decizia, indiferent care va fi aceea".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Stelica 27 Oct, 2012 09:34 Ca Machidon nu pot sa nu-mi para rau ca multi din fratii nostri intrati in politica se zbat ca pestele pe uscat, dar nu inteleg de ce ei nu pricep odata ca in Constanta populatia pur si simplu nu ne voateaza din motive mai mult sau mai putin adevarate si uite asa Mazare cu ai lui raman pe vecie domnitori aici!
  • ana 27 Oct, 2012 08:17 Cum independent sustinut de PPDD? Asa ceva e imposibil! Stavrosita ori a strans 100.000 de semnaturi si candideaza independent si intra cu 50%, ori s-a inscris in PPDD si nu vrea sa recunoasca!
  • Manu 26 Oct, 2012 23:54 Fata de caracter si Magda asta. Nu a lasat-o Blaga sa-i dea limbi la scaun, s-a suparat si a plecat la PP-DD. S-ar putea sa nu fie o miscare chiar inteligenta pt ea. De fapt nici nu-mi amintesc sa fi facut magda ceva inteligent vreodata.