Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se motivează stoparea unui fenomen naţional Chichiţele Ministerului de Interne pentru maşinile înmatriculate în alte state

ro

26 Mar, 2013 00:00 3848 Marime text
În contextul supunerii dezbaterii publice a proiectului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (prin care se vrea limitarea fenomenul înmatriculărilor în Bulgaria), Ministerul Afacerilor Interne a dat publicităţii o serie de motive care au stat la baza realizării acestui procedeu.
 
Astfel, potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de MAI, „după aderarea României la Uniunea Europeană, numărul autovehiculelor înmatriculate în alte state care circulă pe teritoriul ţării noastre a crescut simţitor, fenomenul devenind mai pregnant în ultimii doi ani, când cetăţenii români au identificat posibilitatea înmatriculării facile cu costuri mici a autovehiculelor pe numele unor persoane fizice sau juridice”. Ministerul Afacerilor Interne informează că „utilizatorii unor asemenea autovehicule înmatriculate în alte state sunt tentaţi să încalce frecvent normele rutiere şi chiar să comită accidente de circulaţie şi să părăsească apoi locul faptei mizând pe dificultăţile întâmpinate de autorităţi pentru identificarea şi sancţionarea sau tragerea lor la răspundere”.„Astfel, în anul 2009, din cele 10.207 accidente de circulaţie grave înregistrate în România, 1.076 (10,54 %) au fost produse cu implicarea autovehiculelor înmatriculate în alte state, iar în anul 2010, din cele 9.225 de accidente de circulaţie grave înregistrate, 1.053 (11,41 %) au fost
produse cu implicarea autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Raportat la accidentele de circulaţie soldate cu victime, în anul 2009 s-au înregistrat 2.514 accidente de circulaţie în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în alte state, iar în anul 2010 s-au înregistrat 2.587 de asemenea accidente”, se mai arată în anexa ataşată proiectului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
 
Dezechilibru major
 
Totodată, oficialii MAI se plâng şi de lipsa unei sancţiuni concrete pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transcrie dreptul de proprietate asupra unui vehicul în termenul de 30 de zile de la încheierea actului translativ de proprietate. „În practică, neîndeplinirea acestei obligaţii de către cumpărători tinde să devină un fenomen, fiind prejudiciat interesul public. Reglementarea actuală este deficitară şi creează un dezechilibru major între vânzătorul unui vehicul şi cumpărătorul acestuia în cazurile (foarte frecvente) în care cel din urmă nu îşi îndeplineşte obligaţia legală de a efectua demersurile necesare transcrierii transmiterii dreptului de proprietate. Vânzătorul este complet expus în faţa relei credinţe a cumpărătorului, fără niciun mijloc legal de a se apăra, cu consecinţe care sunt inclusiv de natură patrimonială”, potrivit MAI.
 
Fraudare
 
Autorităţile centrale susţin că „reglementarea propusă urmăreşte totodată crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, facilitând identificarea utilizatorilor acestora şi instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancţiunii amenzii contravenţionale, care, pe cale de consecinţă, va reduce substanţial posibilitatea de fraudare a prevederilor legale menite să asigure disciplina şi siguranţa traficului rutier”. În acest sens, se propune ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului. În cazul în care proiectul pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va fi aprobat, autorităţile vor pune capăt fenomenului creat de maşinile înmatriculate în Bulgaria, însă utilizate de români pe drumurile din România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dude 26 Mar, 2013 20:44 scarba de a fi roman si nu putina.