Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Georgiana - Ştefania Pescaru, campioana la Karate Kyokushin care urmează şi o carieră militară

ro

30 Dec, 2020 00:00 7463 Marime text
 
  • Georgiana - Ştefania Pescaru practică de opt ani Karate Kyokushin, la Shobu Constanţa.
  • Campioana pregăteşte şi sportivi, dar e şi arbitru internaţional.
  • Din ianuarie 2021, îşi va începe activitatea ca soldat profesionist, fiind încadrată la Marină.
 
Sportiva constănţeană Georgiana - Ştefania Pescaru, practicantă de Karate Kyokushin, păşeşte şi pe un alt drum în viaţă, începând o carieră militară.
 
Campioană de karate, de la Asociaţia Sportivă de Arte Marţiale Shobu Constanţa, dar şi antrenor şi arbitru internaţional, Georgiana Pescaru a fost încadrată la Marină, la Constanţa, după ce a parcurs toate etapele de pregătire şi instruire militară. Peste câteva zile, în ianuarie 2021, îşi va începe activitatea ca soldat profesionist. Domeniul militar este unul care a fascinat-o pe sportivă de mică, iar acum şi-a îndeplinit visul de a îmbrăca uniforma militară. „Mi-am dorit de mult să fac parte din forţele armate. Faptul că practic sportul mă ajută mult în acest domeniu”, a declarat Georgiana, care, pe lângă cariera militară, va continua şi să practice sportul pe care-l iubeşte nespus.
 

Se pregăteşte de examenul pentru 2 Dan

 
Georgiana Pescaru face Karate Kyokushin de opt ani. A început la clubul Shobu, cu sensei Aurel Potcovuţă, iar în prezent e legitimată şi se antrenează la aceeaşi structură sportivă, de pregătirea ei ocupându-se şi Bogdan Istrate (multiplu campion naţional şi european, arbitru). Ca sportivă, Georgiana deţine centură neagră 1 Dan Karate Kyokushin şi se pregăteşte ca, la anul, să dea examen pentru 2 Dan. În cei opt ani de când a intrat în umea magică a Karate Kyokushin, tânăra sportivă a aprofundat acest domeniu, astfel că este şi arbitru (oficiind inclusiv la competiţii internaţionale), dar şi pregăteşte sportivi de la Shobu.
 

Bronz la Cupa Mondială şi la Campionatul European  

 
Georgiana este campioană pe plan intern, atât la kata, cât şi la kumite, dar a obţinut rezultate deosebite şi la alte competiţii şi cupe interne, dar şi la întreceri internaţionale de anvergură. Spre exemplu, la Cupa Mondială din 2015, de la Buzău (All Kyokushin Karate World Cup), a obţinut medalia de bronz, iar la Campionatul European Open, care s-a disputat anul trecut, la Sibiu, a urcat tot pe treapta a treia a podiumului, la kata avansat - categoria senioare.  
 

Pe prima poziţie la Kyokushin Romanian Open

 
Totodată, la ediţia 2018 (a şasea) a Kyokushin Romanian Open, cupă internaţională la care au participat peste 600 de sportivi, de la 43 de cluburi reprezentând şase ţări (Federaţia Rusă, Spania, Suedia, Ucraina, Republica Moldova şi România), Georgiana Pescaru a obţinut locul 1 la kata avansat (senioare). De asemenea, la ediția a cincea a Bucharest Challenge Cup - Romanian Open, întrecere internațională de karate full-contact rezervată tuturor categoriilor de vârstă, la care, pe lângă România, au mai participat țări precum Spania, Suedia, Ungaria și Republica Moldova, Georgiana Ștefania Pescaru s-a clasat pe locul 2 la kata şi a obţinut aceeaşi poziţie la kumite. 
 
 
În secţiunea galerie Foto găsiţi mai multe imagini cu Georgiana - Ştefania Pescaru, preluate de pe contul de Facebook al sportivei.
 
 
Citeşte şi:

Surpriza a venit din partea lui Moș Crăciun
La Cumpăna s-a disputat Cupa Shobu. Pe podium au urcat și sportivi din localitate (galerie foto)


Bogdan Istrate, din nou medaliat cu aur
Luptătorii de la CS Shobu Constanţa, de cinci ori pe podium la Campionatul European (galerie foto)


Sportivii de la Shobu Constanţa, pe podium la Campionatul Naţional Unificat de Karate Kyokushin (galerie foto)

Cupă internaţională
Luptătorii de la Shobu Constanţa au urcat pe podium şi la Kyokushin Romanian Open (galerie foto)


Concurs internațional de karate full-contact
Sportivii de la CS Shobu Constanța, medaliați la Bucharest Challenge Cup - Romanian Open (galerie foto)


Luptătorii de la Shobu Constanţa au urcat pe podium la Cupa Mondială (galerie foto)

Bogdan Istrate a cucerit aurul
CS Shobu Constanţa, două medalii la Campionatul European (galerie foto)


Sprijiniţi şi de autorităţile locale de la Cumpăna
Povestea frumoasă a Asociaţiei Sportive de Arte Marţiale Shobu Constanţa (galerie foto)


 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii