Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt oamenii care s-au ocupat de imaginea Poliţiei Constanţa din 1992 şi până în prezent (galerie foto)

ro

14 Jan, 2019 00:00 6068 Marime text
Din anul 1992 şi până în prezent, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a avut, oficial, şapte purtători de cuvânt (ofiţeri de poliţie). Cel mai longeviv purtător de cuvânt al Poliţiei din Constanţa a fost Marian Saragea, acesta ocupând postul timp de 13 ani. În prezent, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa este subinspector de poliţie Mihaela-Andreea Munteanu, fost jurnalist constănţean.
  
La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis lista ofiţerilor de poliţie care, prin natura funcţiei deţinute, au îndeplinit atribuţiile de purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.
 
Colonel (r) Marian Saragea (01.02.1992 - 15.09.2005)
 
Comisar-şef de poliţie Maria Sarmizia Fetcu (31.12.2005 - 01.01.2007)
 
Maior (r) Radu Constantin Croitoru (20.07.2007 - 01.06.2010)
 
Subcomisar de poliţie Gelu Manolescu (01.08.2010 - 01.02.2014)
 
Comisar-şef de poliţie Carmen Şerbănescu (01.06.2014 - 31.12.2015)
 
Inspector de poliţie Alexandra Ecaterina Ştefan (01.02.2016 - 30.03.2017)
 
Subinspector de poliţie Mihaela Andreea Munteanu (20.12.2018 - prezent).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii