Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cei 40 de comandanți care au condus instituția de învățământ superior Aniversare. 146 de ani de la înființarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ (galerie foto)

ro

17 Nov, 2018 00:00 3230 Marime text
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a oferit națiunii, un secol și jumătate, marinari militari și civili. Pregătirea și iscusirea au preluat-o de-a lungul istoriei de la oameni de seamă ce au transmis ce cunoșteau prin intermediul acestei unități de învățământ. A purtat nume diferite de-a lungul anilor, iar evenimentele importante din istorie și-au lăsat amprenta pe academie. Din 1920 și până în prezent au fost 40 de comandori la conducerea instituției.

Din istoricul instituției: a trecut prin două războaie și o revoluție

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ a luat ființă din Școala Flotilei, înființată prin Decizia Ministerului de Război nr.15 din 17 noiembrie 1872, având la vremea respectivă sediul la Galați. Pe parcursul a doi ani de studiu, în această instituție s-au pregătit ofițeri și subofițeri care au îndeplinit diferite funcții de la bordul navelor Marinei Militare, dar și ale Flotei Comerciale Române.  
 
Ulterior, învățământul superior de marină a evoluat sub diferite denumiri, conform organizărilor și reorganizărilor învățământului militar. După 1878, o parte din ofițerii de marină au provenit de la școlile armatei de uscat, îndeosebi de la Școala Militară de Artilerie, Geniu și Marină. Pentru pregătirea specială de marină a ofițerilor repartizați în flota militară la școlile militare, la 26 februarie 1896 s-a înființat Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină, ce a funcționat la Galați până în anul 1901, când a fost mutata la Constanța.
 
La 29 octombrie 1909, Școala de Aplicație a Sublocotenenților de Marină a fost organizată pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic și practic, primind denumirea de Școala Navală Superioară. Ea a funcționat la Constanța până la Primul Război Mondial. După război, secția de marină din Școala de Artilerie, Geniu și Marină și-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de război. Această secție a fost mutată la Constanța și reorganizată într-o instituție de învățământ superior complexă, cu denumirea de Școala Navală, care, începând cu anul de învățământ 1925/1926, a funcționat în cadrul Școlii Navale cu unele întreruperi, până în anul 1939/1940, ca secție pentru elevii cu termen redus (TR). 
 
Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, în cadrul Școlii Navale s-a înființat Secția Marinei de Comerț.

După al Doilea Război Mondial, instituția și-a schimbat denumirea în Școala Navală și Școala de Maiștri (martie-decembrie 1948), Școlile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Școala de Ofițeri de Marină (iunie 1950-1952), Școala Militară de Marină (1952-1954), Școala Militară Superioară de Marină (1954-1968). La 1 septembrie 1959, reînnodând o tradiție, s-a reînființat Secția Marinei Comerciale. Începând cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea în Școala de Ofițeri Activi de Marină „Mircea cel Bătrân“, continuând să pregătească pe parcursul a patru ani ofițeri pentru Marină Militară și Marină Comercială.


La 29 august 1973, Școala Militară de Ofițeri Activi de Marină a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marină Civilă creat în 1972, noii instituții de învățământ superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“.
 
Prin Hotărârile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie și 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marină a fost reorganizat ca urmare a consecințelor Revoluției din decembrie 1989, înființându-se Academia Navală „Mircea cel Bătrân“.
 
Comandanții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, de la înființare până în prezent
 
De-a lungul unui secol și jumătate, un număr impresionant de comandanți au stat la cârma instituției, căreia i s-au dedicat în totalitate.
 
Aceștia sunt:
1. 1920-1922 - lt. cdor Ioan Georgescu
2. 1922-1924 - cdor. Corneliu Bucholtzer
3. 1924-1926 - cdor. Petre Bărbuneanu
4. 1926-1928 - cdor. Corneliu Bucholtzer
5. 1928-1931 - cdor. Petre Bărbuneanu
6. 1931-1936 - cpt. Cdor. Alexandru Constantinescu
7. 1936 - cdor. Gheorghe Panteli
8. 1937 - cpt. cdor. Mihail Constantinescu
9. 1938 - cdor. Paul Zlatian
10. 1939-1940 - cdor. Alexandru Bărdescu
11. 1940-1942 - cdor. Petre Vasile
12. 1943 - cdor. Alexandru Stoianovici
13. 1943 - cdor. Arpad Gherghel
14. 1943-1944 - cdor. Aurel Pelimon
15. 1944 - cpt. cdor. Eugeniu Săvulescu
16. 1944 - cpt. cdor. Ion Borcea
17. 1945 - cpt. cdor. Dumitru Niculescu
18. 1945 - cpt. cdor. Florin Bujorescu
19. 1945 - cpt. cdor. Titus Samson
20. 1946 - cpt. cdor. Toma Matei
21. 1947 - cpt. cdor. Teodor Antonescu
22. 1947-1950 - cpt. cdor. Ion Stoian
23. 1950-1954 - cpt.R.III Gheorghe Sandu
24. 1954-1955 - cpt.R.I Teodor Antonescu
25. 1955-1958 - cpt.R.I Nicolae Milu
26. 1958-1960 - cpt.R.II Vasile Miron
27.1960-1961 - cam. Gheorghe Sandu
28. 1961-1972 - cpt.R.II Ilie Ștefan
29. 1973 - cam. Petru Anghel
30. 1973-1980 - cam. ing. Ilie Ștefan
31. 1980-1986 - cpt.R.I Gheorghe Anghelescu
32. 1986-1990 - cpt.R.I Constantin Pora
33. 1990-1993 - cpt.R.I Eugeniu Dumitrescu
34. 1993-1999 - cdor. ing. Corneliu Cristescu
35. 1999-2003 - cdor. dr. Gheorghe Marin
36. 2004-2006 - cdor. dr.ing. Aurel Șerb
37.2006-2007 - cdor. Cristea Cucoșel
38. 2007-2010 - cdor. Dan Haulică
39. 2010-2016 - cdor. dr. ing. Vergil Chițac
40. În prezent, comandor al instituției este cdor. conf. univ. dr. ing Octavian Tarabuță.
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii