Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce motive de închidere a Policlinicii cu plată ar fi Misterioasele căi ale Domnului sau cine a pus ochii pe clădirea din Ştefan cel Mare (documente + galerie foto)

ro

12 Apr, 2013 00:00 7080 Marime text
Potrivit unui proiect de lege privind Restructurarea organizatorică a unor componente din sistemul de sănătate, publicat pe Ministerul Sănătăţii, cele 9 policlinici cu plată care nu s-au transformat în structuri  prevăzute de lege, respectiv societăţi civile medicale se vor desfiinţa. Printre ele şi Policlinica cu plată din Constanţa.
 
Policlinica cu plată din Constanţa este situată pe strada Ştefan cel Mare 83 şi funcţionează într-o clădire care aparţine Consiliului Judeţean Constanţa. Pe 20 decembrie 2012, prin Hotărârea 493 imobilul de pe strada Ştefan cel Mare a fost transferat din administrarea CJC în administrarea Dispensarului Policlinic cu plată în vederea reabilitării. „Prin adresa 21029/18.11.2012, conducerea Dispensarului Policlinic cu plată Constanţa ne aduce la cunoştinţă intenţia de a demara lucrări de reabilitare a imobilului din fonduri proprii, dată fiind starea avansată de degradare a tencuielii exterioare şi a acoperişului, existând riscul rănirii trecătorilor şi avarierii automobilelor parcate în zonă. Având în vedere cele semnalate, o echipă din cadrul Direcţiei de Urbanism şi Lucrări Publice s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că tencuiala de la faţada imobilului este afectată în mare parte şi din lipsa jgheaburilor şi burlanelor care a facilitat scurgerea apelor meteorice de pe acoperiş pe faţada clădirii.

De asemenea, s-a constatat că tabla de pe acoperişul clădirii este corodată, apa infiltrată de-a lungul anilor afectând şarpanta, fapt ce impune efectuarea în regim de urgenţă a lucrărilor de reabilitare a imobilelor”, se spunea în referatul hotărârii şedinţei CJC. Socoteala nu acasă nu se potriveşte cu cea din târg Conducerea Dispensarului Policlinicii cu plată nici nu a apucat să organizeze licitaţia pentru executarea lucrărilor că Ministerul Sănătăţii a decis să pună lacătul pe uşă. „Nu am făcut nicio licitaţie pentru reabilitarea imobilului. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla cu acest proiect de hotărâre. Nici în societatea civilă medicală nu nu putem reorganiza, deoarece nu dispunem de un spaţiu. Noi suntem o instituţie medicală care se autofinanţează şi iese pe profit, iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care preţurile consultaţiilor sunt cu mult mai mici faţă de toate celelalte cabinete din oraş.

De exemplu, o consultaţie la un medic specialist costă 23 de lei, iar pentru un medic primar – 40 de lei, faţă de cel puţin 50 la cabinetele din oraş. Plus că, în Policlinică avem toate specializările, iar pacientul este rezolvat în aceeaşi zi sau maxim a doua zi. Mai mult decât atât, am reuşit să avem şi refinanţare care a mers către aparatură medicală modernă, ceea ce presupune din start şi creşterea calităţii actului medical”, a declarat Adriana Matei, managerul Policlinicii cu plată Constanţa. Potrivit acesteia la Policlinica cu plată sunt angajaţi permanent 35 de angajaţi (asistenţi medicali, personal auxiliar), restul medicilor fiind angajaţi cu contracte de colaborate. „Dacă Policlinica cu plată Constanţa se va desfiinţa, cei 35 de angajaţi vor intra în şomaj”, ne-a mai spus Adriana Matei. Policlinica cu plată este o instituţie subordonată Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi funcţionează din 1992.
 
Pozimed vrea să se mute pe Ştefan cel Mare?
 

De altfel, se vorbeşte că Centrul Medical de Diagnostic Imagistic POZIMED ar vrea să pună mâna pe clădirea în care funcţionează Policlinica cu plată. „Nu ştim dacă CJC va organiza o licitaţie pentru acest imobil. Dar dacă va fi organizată poate participa oricine doreşte”, a mai spus Adriana Matei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii