Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc de zece etaje, pe strada Pescarilor Mihai Toporan, de la Poliţie la imobiliare (galerie foto)

ro

25 Sep, 2015 00:00 7808 Marime text

După ce a ieşit la pensie, Mihai Toporan, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Constanţa, s-a apucat de investiţii.
 
La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa a fost depus memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil D+P+10E apartamente cu spaţii comerciale la parter“. Investiţia urmează să fie realizată pe strada Pescarilor 65 C, pe un teren de 512,43 mp, din acte, şi de 512.00 mp, din măsurători. Potrivit memoriului de prezentare, pe amplasament se propune realizarea unui imobil de tip bloc de apartamente cu spaţii comerciale la nivelul parterului, având spaţiile tehnice şi parcările la nivelul demisolului. Amplasamentul este actualmente neconstruit și neamenajat, se mai precizează în memoriul proiectului. Viitoarea clădire, cu funcţiunea „apartamente cu spaţii comerciale la parter“, va avea în plan o formă dreptunghiulară, având dimensiunile de 23 metri x 16,3 metri şi regim de înălţime D+P+10E. Blocul va avea o suprafaţă construită de 358,82 mp şi o suprafaţă desfăşurată totală de 4.305,84 mp, din care spaţii tehnice şi parcări - 358,82 mp. La nivelul demisolului, sunt propuse spaţii pentru staţia de hidrofor, acces casa scării şi opt locuri de parcare. Înălţimea propusă a demisolului este de 2,95 m. În ceea ce priveşte accesul la demisol, acesta se va face auto, cât şi pietonal, pe latura de nord-est a amplasamentului.
 
Contactat telefonic, Mihai Toporan a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că intenţionează să vândă terenul şi proiectul blocului de zece etaje, după ce va obţine toate avizele necesare.

Două spaţii comerciale la parter

Parterul propus va fi alcătuit din două spaţii comerciale şi hol acces pentru locatari. Spaţiile comerciale vor avea o suprafaţă utilă de 254,50 mp. Primul spaţiu comercial are în componenţă o cameră de depozitare de 15,24 mp şi un grup sanitar de 2,95 mp. Al doilea spaţiu comercial va fi compus dintr-o cameră de depozitare de 16 mp, un grup sanitar de 5,70 mp şi un birou de 13,70 mp. Înălţimea parterului va fi de 3,85 de metri. Etajele, de la unu la zece, vor găzdui câte patru apartamente. Nu în ultimul rând, vor fi amenajate şi 45 de locuri de parcare: la demisol - opt locuri, pe latura de nord-est - şapte, pe latura de sud-est - 13, dintre care unul pentru persoane cu handicap locomotor, pe latura de sud-vest - trei, pe latura de nord-vest - patru. În spatele blocului FZ 29, va fi amenajată o parcare de zece locuri. Zona permite extinderea spaţiului de parcare cu încă şase locuri, în spatele blocului FZ 29 rezultând un total de 51 de locuri de parcare. Distanţele minime faţă de construcţiile învecinate sunt: faţă de nord-vest, de 13,85 m (bloc FZ 29A), faţă de sud-vest - 18,40 m (bloc FZ 28b), faţă de nord-est - 24,78 (bloc 1 P+12).
 
Forma terenului în plan este dreptunghiulară şi prezintă o declivitate de aproximativ 1,5 metri dinspre limita de sud-vest spre limita de nord-est. În vecinătatea viitorului bloc, se află: la sud-vest, strada Pescarilor, pe o lungime de 18,3 ml, la nord-est, Primăria municipiului Constanţa, pe o lungime de 18,3 ml, la sud-est, Primăria Constanţa, pe o lungime de 19,81 ml, şi o proprietate privată, pe o lungime de 8,19 ml, iar la nord-vest, Primăria Constanţa, pe o lungime de 28 ml.

Ce acte au fost emise de municipalitate 

În anul 2015, Mihai Toporan a reuşit să obţină mai multe acte de la Primăria Constanţa: Certificatul de Urbanism nr. 1357 din 29.04.2015 - Construire imobil D+P+10E apartamente, însoţit de următoarea notă: nu poate fi utilizat pentru spaţii comerciale la parter, deoarece nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate (destinaţii); oportunitatea modificării reglementărilor urbanistice aprobate poate fi studiată printr-un PUZ elaborat conform Legii nr. 350/ 06.07.2001; Certificatul de Urbanism nr. 1720 din 29.05.2015 - Construire imobil D+P+10E apartamente cu spaţii comerciale la parter; Certificatul de Urbanism nr. 2370 din 23.07.2015 - Amenajare parcare auto.
 
Reamintim că, de-a lungul anilor, Toporan a condus Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Poliţia municipiului Constanţa, dar şi Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor, tot din IPJ Constanţa.

Printre vecini, blocurile Spectrum ale Five Holding 

Potrivit imaginilor ataşate memoriului de prezentare al proiectului depus de Mihai Toporan, în imediata vecinătate a imobilului se află complexul rezidenţial Spectrum.
 
Proiectul Spectrum a fost demarat iniţial de societatea Bizart Group SRL, care, pe data de 6 octombrie 2006, a vândut terenul în suprafaţă de 7.366 mp către Five Holding. Concomitent cu dreptul de proprietate asupra terenului, Bizart a transmis către Five Holding toate drepturile şi obligaţiile ce derivau din avizele, aprobările, certificatele de urbanism şi autorizaţiile eliberate de autorităţile locale privind executarea lucrărilor de construcţie a Spectrum Residence. La această suprafaţă s-a ajuns în urma unui contract de alipire a două terenuri. Acestea din urmă au intrat iniţial în posesia unui notar public din Bucureşti, Mariana Laura Leşe, printr-o dispoziţie a fostului primar Radu Mazăre, în noiembrie 2002. Mai departe, una dintre aceste suprafeţe a fost vândută către Vasile Bostan, Doina Bostan şi Mircea Dumitrescu. Paraschiva Bobe, coinculpată alături de Radu Mazăre în Dosarul Retrocedărilor, a cumpărat terenul de la soţii Bostan şi l-a vândut ulterior celor de la Bizart Group.
 
Cât despre cealaltă suprafaţă, aceasta a fost vândută de Leşe soţilor Mihai Sergiu şi Daniela Maria Ceacîreanu, cei doi vânzând terenul tot către Bizart Group. Se pare însă că lotul cu pricina nu exista în 1981, el rezultând din mare, prin mutarea pământului excavat odată cu realizarea Canalului Poarta Albă - Midia Năvodari. În ceea ce o priveşte pe Mariana Laura Leşe, ea este beneficiara Dispoziţiei de primar nr. 3.750 din 2002, prin care a fost pusă în posesia a 199.866,3 mp, în valoare de 8.830.966 de dolari. Amintim că şi ea este inculpată în celebrul Dosar al Retrocedărilor, alături de Elena Ştefănescu, „pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie“.
 
Five Holding, firmă deţinută de o societate anonimă din Cipru, Ditline Investment, deţine acţiuni în Sigma Trading alături de Radu Mazăre, de Nicuşor Constantinescu și de Sorin Strutinsky.

Citeşte şi

Reconfigurarea unui proiect controversat: Five Holding face un „update“ blocurilor Spectrum

Five Holding și Sigma Trading, două societăţi care duc direct la persoanele fizice Mazăre-Constantinescu-Strutinsky

La saună şi la notariat cu `alde Darie: Toporan îşi ascunde afacerile în spatele socrului?! (documente)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ce bine e sa fii bugetar ! Toti vrem sa ne facem politisti !!?? 25 Sep, 2015 05:46 De ce mai vor politistii sa li se mareasca salariul de bugetar dk ei isi permit sa construiasca blocuri cu 10 etaje? Se pare ca ei sunt investitori, nu angajati bugetari ai statului!? Din salariu face blocul ? Si farmaciile sotiei tot din salariu ???