Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție la modificările planului de școlarizare 2020-2021 Iată ce licee constănțene au mai primit clase de-a IX-a și ce specializări noi au apărut

ro

08 Jun, 2020 00:00 9582 Marime text

Săptămâna trecută, 4.508 absolvenți ai gimnaziilor constănțene și-au luat rămas bun de la profesori și de la colegii lor de clasă, într-un neașteptat mod, foarte trist, fiind generația care nu a putut să aibă parte de o despărțire memorabilă, cu un banchet de poveste și toate câte le mai presupune acest final de ciclu educațional.
Vineri, 5 iunie, s-au încheiat și înscrierile pentru Evaluarea Națională 2020, săptămâna aceasta fiind una de foc, cu pregătiri intense – „îngrășat de porc”, cum se spune - pentru probele scrise care debutează pe 15 iunie cu examenul de la limba și literatura română, urmat, pe 17 iunie, de cel de la matematică.
Și cu toate că a fost eliminată din programa de examen materia semestrului II, circulă opinii că subiectele oferite spre „antrenament” de Ministerul Educației nu prea sunt facile.
 

Specializări noi la Liceul „George Călinescu” și la Energetic


Pentru o serie de licee constănțene, anul școlar viitor va începe cu noi provocări. Dacă anul trecut au existat 214 clase de-a IX-a, în urma consultării Broșurii de admitere 2020, făcută publică o dată cu Târgul Educațional organizat online de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, am constatat o creștere semnificativă a numărului de clase în planul de școlarizare 2020-2021.
La repartizarea computerizată, elevii pot alege, mai nou, și specializarea producție medie aprobată la Liceul Energetic, dar și matematică-informatică bilingv engleză la Liceul Teoretic „George Călinescu”. Unitate care nu va mai avea clasă de științe ale naturii, în schimb, va avea două clase de științe sociale și o clasă filologie plus alte două filologie bilingv engleză, respectiv franceză.
Dacă anul trecut, Liceul Agricol Poarta Albă nu a avut nicio clasă de-a IX-a, din septembrie revine în ciclul liceal cu o clasă specializarea industrie alimentară. Aceeași specializare și tot o clasă a fost aprobată în plus și la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” (mai are o clasă de filologie).
La centenarul Colegiu Comercial „Carol I”, din septembrie vor fi două clase specializările comerț și turism și alimentație (față de câte o clasă anul trecut), cărora li se adaugă două clase economic și una de turism și alimentație bilingv engleză.
Au mai primit câte o clasă: Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Liceul de Marină și Liceul Tehnologic „Tomis” (la specializarea mecanică), Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” (specializarea economic), Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații (specializarea electronică automatizări) și Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia (specializarea electric).
La Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia s-a renunțat la specializările de matematică-informatică bilingv engleză și științe sociale, din septembrie fiind două clase de mate-info, respectiv o clasă de științe ale naturii și una de filologie.
La Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari a rămas o singură clasă de chimie industrială (în loc de două anul trecut), dar a apărut specializarea științe ale naturii cu o clasă. Pe lângă o clasă specializarea electric, una de filologie și încă una de turism și alimentație.
În timp ce Liceul Tehnologic Cogealac a pierdut jumătate de clasă, rămânând cu 14 locuri la specializarea protecția mediului, Liceul Teoretic Băneasa și-a schimbat profilul din umanist în tehnic, clasa de științe sociale de anul trecut devenind clasă cu specializarea electric.
 
După susținerea celor două probe scrise de pe 15, respectiv 17 iunie, afișarea primelor rezultate se va face pe 22 iunie, urmată de perioada de depunere a contestațiilor, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iunie. Fișele de înscriere la liceu vor fi completate de absolvenții de clasa a VIII-a în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020.
 
Citește și:

Conform evaluărilor ISJ Constanța Din cei peste 13.000 de absolvenți constănțeni ai anilor terminali, 70% revin la activitățile de pregătire a examenelor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii