Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Weekend plin, la Teatrul de Stat Constanţa (galerie foto)

ro

10 Jan, 2020 00:00 3526 Marime text

Teatrul de stat Constanţa începe noul an în forţă, cu trei comedii de succes. Primul spectacol va avea loc vineri, 10 ianuarie, „Memoria apei”, de Shelagh Stephenson, fiind o tragicomedie a cărei premieră a avut loc în toamna anului trecut.


Protagonistele piesei sunt cele trei surori care se întâlnesc, după mulţi ani, cu ocazia înmormântării mamei lor, moment ce prilejuieşte rememorarea unor întâmplări din copilărie, dar şi reînvierea unor rivalităţi mai vechi, care dau naştere unor scene de un umor savuros.


Regia şi traducerea textului sunt semnate de Vladimir Anton, iar scenografia este realizată de Maria Miu. Lighting design: Lucian Moga. Din distribuţie fac parte Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manţu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian şi Andu Axente.


Sâmbătă, 11 ianuarie, este programată comedia romantică „Desculţ în parc”, de Neil Simon, o poveste de dragoste devenită celebră prin ecranizarea din 1967, cu Robert Redford şi Jane Fonda. Piesa este pusă în scenă la Teatrul din Constanţa în regia artistică a lui Liviu Manolache şi scenografia Eugeniei Tărăşescu Jianu, cu o distribuţie din care fac parte Florina Stănculeţ, Tani Ștefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache şi Gelu Ciobanu.


Duminică, 12 ianuarie, se joacă „Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, în regia lui Lucian Iancu, una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, în care autorul satirizează lăcomia, cinismul şi dezumanizarea burgheziei de la începutul secolului XX. Peripeţiile amoroase din clanului Dudulenilor, replicile savuroase şi bârfele suculente scot în evidenţă, într-un mod paradoxal, destinele tragice ale unora dintre personaje.


În distribuţie: Dana Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Lana Moscaliuc, Laura Iordan Adrian, Mirela Pană, Cristina Oprean, Liliana Cazan, Maria Lupu, Andu Axente, Adrian Dumitrescu, Remus Archip şi Gabriel Neaţă. Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu, coregrafia: Raimonda Potlog.


Toate spectacolele încep la ora 19, biletele putând fi achiziţionate online, prin platforma www.mystage.ro sau direct la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanţa, la următoarele preţuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) şi 7,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

Sursa foto: Teatrul de Stat Constanţa

 

Citeşte şi:

Ultimul spectacol al anului, la Teatrul de Stat din Constanţa

O premieră memorabilă, la Teatrul de Stat Constanţa

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii