Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teatrul de Stat Constanța Proiect de promovare a teatrului în liceele constănțene

ro

25 Jan, 2022 16:30 2908 Marime text
  • Teatrul de Stat Constanța prezintă proiectul „Spectacole-lectură. Dramaturgia românească pentru liceeni”.

 
În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Teatrul de Stat Constanța a demarat un proiect de promovare a teatrului, în special a dramaturgiei românești, în liceele constănțene.


Proiectul a pornit de la dorința de a celebra Ziua Culturii Naționale (15 Ianuarie) și Unirea Principatelor (24 Ianuarie), dar se va prelungi și dincolo de aceste ocazii, fiind o modalitate excelentă de a stârni interesul elevilor pentru artele spectacolului, pentru cultură, în general, și de a forma un public nou pentru teatru.



În această perioadă, actorii TSC prezintă două texte importante din literatura dramatică românească, texte emblematice pentru perioada interbelică, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și Liceul Teoretic „Ovidius”:


„Domnișoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu, regizor coordonator Iulian Enache;


„Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, regizor coordonator Liviu ManolacheGeorge Mihail Zamfirescu (13 octombrie 1898 – 8 august 1939) a debutat în 1918 cu versuri publicate în „Literatorul”. A fost redactor la „Facla” și „Adevărul”, conducător de companii teatrale, director de scenă la Teatrul Național din Iași (1933-1939).


Comedia tragică „Domnișoara Nastasia” (1927) este un emoționant tablou al periferiei, în care năzuința eliberării oamenilor simpli din lanțurile unei existențe sufocante se dovedește irealizabilă. A mai scris piesele „Cuminecătura”, „Idolul și Ion Anapoda”, culegerea de articole despre teatru „Mărturii în contemporaneitate” și altele.


Tudor Mușatescu (22 februarie 1903 – 4 noiembrie 1970) a scris schițe, romane, poezii, piese de teatru, dedicându-se, la maturitate, trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, director și proprietar de teatru.


Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale. Piesele de teatru ale lui Mușatescu, în special comediile „Titanic-Vals”, „...escu”, dar și melodrama „Visul unei nopți de iarnă”, au avut succes și în țară, și în străinătate.


„Visul unei nopți de iarnă” (1937) este povestea romantică a unei fete simple, îndrăgostite de idolul său, un scriitor celebru.



Sursă foto:TSC
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii