Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacolul „Jurnal de România. Constanța“ se va juca în deplasare, la București

ro

13 Oct, 2018 00:00 1955 Marime text
Spectacolul „Jurnal de România. Constanța“, care a avut multe deplasări, fiind foarte apreciat oriunde a fost prezentat, va fi jucat duminică, 14 octombrie, la sala ARCUB, în cadrul celei de-a cincea ediții a Platformei Internaționale de Teatru București, cu tema „istoria cu i mic/history in lower cases”.
 
În an de sărbătorire a Centenarului, Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului consideră oportună completarea tabloului complet al României de azi cu microistorii personale, a căror relevanță este potențată prin teatru, iar spectacolul Teatrului de Stat Constanța, regizat de Carmen Lidia Vidu, se înscrie perfect în această idee.
 
„Jurnal de România. Constanța” este o dramă documentară care face parte dintr-un proiect mai larg al regizoarei Carmen Lidia Vidu. Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu sunt cele şase voci ale spectacolului, care încearcă să răspundă la câteva întrebări: Cât de mult ne influențează localitatea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? Cum trăiește un artist? Cum simt ei (artiștii) orașul astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc? Cum arată Constanța trăită/văzută prin ei?
Grafica şi editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia şi costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.
 
 „Jurnalul de România” este un proiect multidisciplinar care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Primul „episod” a avut drept protagonişti şase actori din Sfântu Gheorghe - Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, iar cel mai recent a fost realizat la Timișoara - Jurnal de România. Timișoara.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii