Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serată culturală muzicală dedicată Unirii, la Muzeul de Artă Constanța

ro

16 Mar, 2018 00:00 2495 Marime text
Constănțenii care doresc să marcheze așa cum se cuvine cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, care se celebrează în luna martie, sunt așteptați vinerea aceasta, de la ora 17.30, la Muzeul de Artă, la o serată culturală muzicală.

Evenimentul este inclus în cadrul aniversării centenarului Marii Uniri (1918-2018).

Președintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House, dr. Dorin Popescu, va susține comunicarea „Muzica celestă a Unirii vine de peste Prut“, iar pianista Andreea Bratu va susține un micro-recital având în prim-plan muzica ce se cânta și se compunea în anul 1918.
 

„Pe 16 martie am deosebită ocazie să prezint câteva piese dedicate aniversării României, în plină desfășurare a Centenarului. Programul este realizat tematic cu scopul ilustrarii realităților, practicilor și preferințelor muzicale din provinciile române (cu precădere din principatul Istoric Moldova - dintre Carpați până la Nistru, de la Tisa până la Milcov) a primelor două decenii ale secolului XX, din care nu putea să lipsească, bineînțeles, «imnul de suflet» al românității, «Balada lui Ciprian Porumbescu», într-un aranjament de virtuozitate pentru pian solo scris de Ioan Dobrinescu, în premieră absolută“, subliniază Andreea Bratu.


Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sursă foto: Facebook - Dorin Popescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii