Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Oratoriul lui Ovidius“, de Ziua Minorităților Naționale din România

ro

17 Dec, 2017 22:49 2539 Marime text




Ziua Minorităților Naționale din România, inclusă, de anul acesta, de Camera Deputaților, în calendarul sărbătorilor naționale, va fi marcată luni, 18 decembrie, începând cu ora 17.00, la  Liceul Teoretic „Ovidius“ din Constanța, printr-un amplă acțiune culturală, „Oratoriul lui Ovidius“, din care nu vor lipsi recitalurile, cântecele, dansul, dar și lansările de carte.

Spectacolul este organizat de către Liceul Teoretic „Ovidius“, Grupul Civic Tătar, Comunitatea Elenă „Elpis“, Comunitatea Armeană, Comunitatea Turcă, Cenaclul „Glykon“, Clubul Umoriştilor Constănțeni și Asociația Multiculturală „Anticus“.

Momentele artistice vor fi susținute de: Luciana Şerban, Vasilica Mitrea, arşaluis Sarchisian Gurău, Eduard Zalle, Alis Avachian, Cristina Grecu Odabaşean, Sorin Grecu, ansamblul Elpis și interpreți de muzică tătărească.

În program este inclusă și lansarea de carte „Growing Within - Desăvârşire lăuntrică“,  de Ram Krishna Singh, un volum de poezie, tanka si haiku din perspectivă hindusă prezentat de prof. univ. dr. Olga Duțu, prof. univ. dr. Nuredin Ibram, prof. Laura Văceanu şi prof. Alexandra Flora Munteanu.

Mesaje de Ziua Minorităților Naționale vor transmite prof. dr. Ram Krishna Singh din Dhanbad, India, elevii Davidson Academy din Nashville, Tennessee, Kevin Marshall Chopson din Gallatin, Tennessee, conf. dr. Alan Libert din Sidney, Australia, dr. Manish Singh Bhadauria din Ahmadabad, India.

Spectacolul „Oratoriul lui Ovidius“ va fi prezentat de Liliana Stoica.

Citește și:

Eveniment editorial de Ziua Minorităților Naționale. „Comunitatea musulmană din România în ilustrate (1898-1940)“, un album cât un muzeu 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii