Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O premieră memorabilă, la Teatrul de Stat Constanța

ro

30 Nov, 2019 00:00 2612 Marime text


La Teatrul de Stat Constanța are loc, în acest weekend, premiera națională a spectacolului „Lasă-mă să intru”, în regia lui Vlad Cristache.

Textul-pretext al ineditei montării este cartea suedezului John Ajvide Lindqvist, Let the Right One in, un bestseller tradus în mai multe limbi și ecranizat cu succes, adaptat pentru dramaturgie de Jack Thorne.

Pornind de la un fantasy horror, în care protagonista e un vampir bătrân, trăitor într-un trup frumos de adolescentă, spectacolul e o meditație profundă, plină de poezie și mister, asupra existenței și a valorilor umane fundamentale.

Dincolo de sânge, de crime și violență, de detaliile supra-realiste și atmosfera halucinantă, regizorul Vlad Cristache a adus pe scena – pe care actorii o împart, curajos, cu publicul spectator – o serie de teme extrem de actuale, cu care omul modern se confruntă inexorabil, într-o lume tot mai rece și mai încrâncenată. Izolarea sau inadecvarea socială, intoleranța, înstrăinarea, anxietatea, pedofilia, alcoolismul, divorțul, agresivitatea gratuită – sunt aduse în lumină cu forță și subtilitate, deopotrivă.

Povestea de dragoste între copila-vampir (Eli) și adolescentul singuratic, umilit de colegii de școală (Oskar), se naște progresiv, cu emoție și tandrețe, fiecare dintre ei găsind în celălalt puterea de a face față provocărilor exterioare, de a se salva și a se reinventa.

Montarea inedită, în care spectatorul e martor intim al desfășurării scenice, face mai puternic fiorul trăirii și fascinația implicării desăvârșite în actul creator.

Deși încă studenți, cei doi protagoniști (Ecaterina Lupu și Theodor Șoptelea) sunt deja personalități artistice puternice, charismatice, care reușesc să nuanțeze cu măiestrie partiturile deloc facile, ce oferă publicului un tip de teatru novator, care îndeamnă la reflecție și ieșire din convențional.

O partitură memorabilă face și Mirela Pană, în rolul mamei alcoolice a lui Oskar, care își crește singură fiul și, în ciuda instabilității sale, îl iubește autentic, trăind pentru el și fiind pregătită să lupte cu lumea întreagă pentru a-și salva copilul.

Remarcabili sunt și actorii din rolurile secundare, colegii neîndurători ai lui Oskar (Florin Aioane, Ștefan Mihai), profesorul de sport (Liviu Manolache) sau presupusul tată al fetei-vampir (Iulian Enache).

Conceptul tinerelor scenografe Mădălina Niculae și Andreea Tecla - recent laureate cu Premiul pentru debut la Gala Premiilor UNITER 2019 – s-a materializat într-o instalație artistică de excepție, un decor extrem de inspirat,  ce completează și pune în valoare jocul actorilor. Sunt de remarcat, de asemenea, autorii design-ului de lumini (Cristi Șimon) și de sunet ( Liviu Stoica), precum și creatoarea proiecțiilor video, Manuela Marcovici.

Spectacolul este un regal de teatru, de unde spectatorul pleacă sedus și contemplativ, recunoscător pentru ocazia de a fi trăit – foarte pe viu – într-o poveste al cărei final sugerează că există soluții și mântuire chiar și pentru cei mai vulnerabili și mai ciudați dintre noi.

 

Citește și:

„Lasă-mă să intru“, un spectacol neconvențional, în premieră națională la Teatrul de Stat Constanța

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii