Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:41 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă întâlnire sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice (galerie foto)

ro

28 Mar, 2018 00:00 2405 Marime text
Manifestările cultural-educative inițiate de Societatea de Științe Istorice din România (SȘIR), filiala Constanța, sub genericul „Zilele Basarabiei în România de la Mare - Dobrogea“, au continuat luni, 26 martie, la Școala Gimnazială nr. 12 din Tulcea.
 
„Într-o atmosferă realmente sărbătorească și profund emoționantă, onorată și de prezența reprezentanților Consiliului Local, a Comitetului de Părinți, a profesorului octogenar Nicolae Rădulescu - care a dăruit elevilor, drept premiu, exemplare ale recentei sale cărți «Basarabia, de la cotropire până la Unirea cu Patria Mamă» -, reuniunea afectiv-memorială prefațată de către directoarea Elena Cerșemba a impresionat prin implicarea, în primul rând, a elevilor, îmbrăcați în multicolore costume naționale, coordonați de către profesori. Prin PowerPoint-uri sugestiv realizate, ei au prezentat pagini din istoria Unirii Basarabiei, au recitat din creațiile proprii - sau ale unor poeți din zilele noastre - dedicate Basarabiei, au intonat cântece patriotice și dedicate, de asemenea, oropsitului ținut românesc dintre Prut și Nistru. Și această emoționantă manifestare a elevilor tulceni a constituit o probă de solidaritate cu frații basarabeni, de îmbărbătare a lor și de cinstire a istoriei noastre naționale, de reîntărire a simțămintelor de fraternitate cu românii basarabeni“, a spus președintele SȘIR, filiala Constanța, prof. univ. dr. Stoica Lascu.
 
Iată programul complet al manifestării:
Comunicări
 prof. Elena Cerșemba, director - alocuțiune
 prof. univ. dr. Stoica Lascu, președinte al Filialei Constanța a SȘIR - „Necesitate și dreptate istorică - revenirea spațiului românesc dintre Prut și Nistru în granițele Țării-Mume“
 prof. Anisia Emilean, prof. Școala Gimnazială nr. 12 - „Etape ale făuririi României Mari“
 
Referate în PowerPoint ale elevilor
(coord. prof. Anisia Emilean, Daniela Manole, Liliana Coriu, Elena Stanca, Nicoleta Duțu, Ana Butuc)

 elev Ioan Mocanu (clasa a VII-a), Școala Gimnazială nr. 12 - Contextul internațional al Marii Uniri (1914-1918)“
 eleva Yvonne Mirea (cl. a VIII-a A), Liceul Teoretic „Grigore Moisil“     - „Unirea, dorința devine realitate“
 eleva Daniela Stoian (cl. a VII-a A), Școala Gimnazială „Nifon Bălășescu“ - „Unirea Basarabiei - prima treaptă spre realizarea idealului României Mari“
 eleva Ana Maria Cristina Bâlea (clasa a VII-a), Școala Gimnazială nr. 12 - „Pantelimon Halippa - personalitate marcantă a Basarabiei“
 eleva Gabriela Tudoriu (clasa a VII-a), Școala Gimnazială nr. 12 - „Unirea Basarabiei cu «mama sa România», premise interne“
 elevul Cristian Chică Roșă (clasa a VII-a), Școala Gimnazială nr. 12 - „Contribuția Armatei Române la Primul Război Mondial“
 eleva Raluca Andreea Roșu (clasa a VII-a), Școala Gimnazială „Constantin Găvănea“ - „Urmările Unirii Basarabiei cu «mama sa România»“
 
Pagini de creație ale elevilor
„Unirea Basarabiei cu mama sa România prin ochii copiilor tulceni“ - Gabriela Viorela Firea, Cosmina Răduș, Ecaterina Popescu, Andrada Epuraș, Alexe Diana, Iris-Alexandra Vavilov, Ana Maria Nichifor, Anca-Maria Dohotaru (coord.: profesoarele Margareta Afteni, Veronica Samoilă, Mihaela Cernăuțeanu, Fănica Damian)
 
Expoziție de desene ale elevilor (sub îndrumarea prof. Iuliana Efimov Ivascencu)
Cor (sub conducerea prof. Aurel Ciubotaru).
 
Sursa foto: Prof. univ. dr. Stoica Lascu
 
Citește și:
 
Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice: Zilele Basarabiei în România de la Mare, în județul Tulcea (galerie foto)

Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice. Zilele Basarabiei în România de la Mare, la Murfatlar (galerie foto)

Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice. Zilele Basarabiei în România de la Mare au debutat la Râmnicu de Jos (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii