Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Muzeul din depozit“, inedita expoziţie ce redeschide Muzeul de Artă Constanţa cu Tonitza, Pallady, Pătraşcu

ro

25 Mar, 2015 00:00 2407 Marime text
Muzeul de Artă Constanţa îşi va redeschide, foarte curând, porţile. După ce, timp de câteva luni, instituţia a fost închisă pentru a suferi o serie de lucrări de reparaţie, reabilitare şi conservare, muzeul va redeveni locul de refugiu al iubitorilor de artă.

Potrivit declaraţiilor Doinei Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, pe data de 3 aprilie va avea loc o expoziţie inedită, intitulată, extrem de inspirat, „Muzeul din depozit“. Asta pentru că, aşa cum explică dr. Doina Păuleanu, vor fi expuse lucrări semnate de artişti prezenţi în expoziţia de bază a muzeului care însă, din cauza lipsei de spaţiu, nu au fost expuse, fiind depozitate. „Vom scoate din depozit lucrări aparţinând lui Tonitza, lui Pallady, lui Pătraşcu. Ne propunem ca această expoziţie să devină un eveniment anual, în sensul în care să arătăm oamenilor care sunt lucrările incluse în patrimoniu, dar pentru care nu am avut loc în scopul expunerii“, a menţionat criticul de artă Doina Păuleanu. Conform precizărilor sale, expoziţia „Muzeul din depozit“ va include în jur de 50 de lucrări.

Amintim că Muzeul de Artă Constanţa a trecut prin mai multe lucrări pentru a-şi schimba look-ul: instituţia a fost văruită, au avut loc lucrări de hidroizolaţie, precum şi lucrări de termoizolaţie, la acoperiş. De asemenea, a fost înlocuită total instalaţia electrică, aceasta din urmă datând din anii ’80.
Nu mai puţin important, amintim că dr. Doina Păuleanu declara că lucrările prin care a trecut Muzeul de Artă au presupus şi curăţarea fiecărei lucrări, a fiecărei rame, în vreme ce „patrimoniul a fost luat la mână pentru operaţiuni de conservare“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii