Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luna noiembrie debutează cu trei comedii la Teatrul de Stat din Constanța

ro

01 Nov, 2019 00:00 2714 Marime text
În prima zi de noiembrie, pentru a ne insufla puțin optimism și a ne face să mai uităm de vremea mohorâtă, Teatrul de Stat Constanța ne-a pregătit o comedie - cam amară, ce-i drept – în regia lui Vlad Massaci. „Billy Șchiopul“ este un spectacol inspirat de textul dramaturgului Martin McDonagh și va putea fi urmărit vineri, începând cu ora ora 19.00, pe scena Teatrului din bd.Ferdinand nr.11.
 
Din distribuție fac parte actorii Nicodim Ungureanu, Vlad Bîrzanu, Laura Crăciun, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară, Mircea Siromașenco și Mirela Pană, câștigătoarea „Premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar“, primit - pentru rolul Eileen - în cadrul recentului Festivalul Național de Comedie de la Galați.
 
De altfel, „Billy Șchiopul“ a mai fost invitat să participe și la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi, de la Pitești, precum și la Festivalul de Teatru „Toma Caragiu”, de la Ploiești. Sperăm să impresioneze și acolo publicul și criticii.
 
O a doua comedie va fi pusă în scenă sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00. Este vorba de spectacolul „Desculț în parc“ pe textul americanului Neil Simon și în regia lui Liviu Manolache, o piesă cu dialoguri savuroase și replici pline de umor. În distribuție vor face parte: Florina Stănculeț și Tanu Ștefu, în rolurile tinerilor căsătoriți Corrie și Paul Bratter, Nina Udrescu, în rolul doamnei Ethel Banks, Liviu Manolache, interpretul excentricului vecin Velasco și Cosmin Mihale, în ipostaza instalatorului. Scenografia spectacolului poartă semnătura Eugeniei Tărășescu Jianu.
 
În ultima zi de weekend, publicul se va putea bucura de o comedie franțuzească, „Cea mai frumoasă soție“,de Eugène Labiche, o piesă care a fost prezentată în Constanța, în premieră pe țară, în urmă cu doi ani, autorul Mihai Constantin Ranin semnând regia, scenografia și ilustrația muzicală.
 
În spectacolul de duminică, începând cu ora 19.00, îi veți putea admira pe actorii Florina Stănculeţ, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Medveghi, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Florentin Roman.
 
Biletele pentru spectacole Teatrului de Stat Constanța se pot achiziționa fie online, prin platforma mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand nr. 11), la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) și 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari).
 
 
Teatru - Bilete la teatru
Bilete la teatru pe www.mystage.ro
 
Agenția de bilete este deschisă în zilele de luni, în intervalul 09.00-17:00 și de joi până duminică, între orele 11.00-19.00.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii