Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansări de carte, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“. Actrița Dana Cojan va susține un recital de poezie

ro

28 Jul, 2021 15:53 2895 Marime text

 
  • Ottilia Ardeleanu, doljeanca care a fost adoptată de orașul de la malul mării, vine în fața audienței cu trei cărți de poezie. Constantin Costache este unul dintre scriitori dobrogeni recunoscuți. Pentru cititorii săi și nu numai a pregătit două noi opere, un volum de proză scurtă și un roman.
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează joi, 29 iulie 2021, ora 18.00, în Aula Bibliotecii, o dublă lansare de carte.

Poeta Ottilia Ardeleanu aduce în fața publicului trei cărți: „Timpul meu se măsoară în inimi pe care le ating“, „Poezie în mintea goală, ediție bilingvă, traducere Pere Bessó și „Când tac și tu mă asculți“. Constantin Costache lansează „Haz de necaz“, un volum de proză scurtă și romanul „Îmblânzitorul de stele“.

Actrița Dana Cojan, de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“ din Constanța, a plănuit un moment artistic, un recital din poezia Ottiliei Ardeleanu.

„Membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Ottilia Ardeleanu scrie poezie cu ceva din verva vezicantă și declarativă a poeților beat, o poezie a revoltei, adresativă, beligerantă, mustind de energie. Nu e loc pentru liniște în ea, ca și cum ceea ce este de spus nu încape în haina strâmtă a poemului, ca și cum verbul poetic are nevoie de gesticulație, de o contrapondere, de ceva care să-l contrazică.

Membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Constantin Costache este printre puținii prozatori români, dacă nu chiar singurul, care mai scrie despre aventurile pe mare. Fostul comandant de navă are la dispoziție cunoștințele necesare pentru a face veridică o astfel de aventură maritimă, dar și forța epică a prozatorului de cursă lungă care stăpânește tehnica suspansului și stimulează curiozitatea cititorului. “, se arată în comunicatul de presă.

Angelo Mitchievici, Ovidiu Dunăreanu și Corina Apostoleanu vor prezenta cărțile celor doi autori.   

Citește și:

„Arca Șerpilor”, o carte lansată de polițistul constănțean Alexandru Florin

LIVE TEXT: Constanța. Volumul colectiv „Treisprezece. Proză fantastică“, lansat astăzi, pe plaja Neversea (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii