Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:02 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Opt ani de când Vasile Cojocaru s-a mutat într-o stea

ro

20 Jan, 2018 00:00 4664 Marime text
Opt ani se împlinesc de când actorul și poetul Vasile Cojocaru s-a mutat într-o stea. S-a întâmplat pe 20 ianuarie 2010, o zi cu ger și troiene. Plecase spre Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, acolo unde trebuia să se întâlnească cu studenții. Cu dragii lui studenți. Din păcate, nimeni nu știa că acesta avea să fie ultimul drum, ultima întâlnire.
 
Repetiția nu a mai avut loc deoarece Vasile Cojocaru s-a stins fulgerător, în brațele directorului Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, care a asistat neputincios la ultimele clipe din viață ale bunului său prieten. Echipajul SMURD solicitat la fața locului nu a mai putut face nimic. Doar a constatat ireversibilul. „Tata Ică“ plecase într-o „Călătorie fără egal“.
 
Cu doar trei zile înainte, pe 17 ianuarie 2010, împlinise 60 de ani, din care mai bine de jumătate îi jertfise pe altarul muzei Thalia: ca actor și mai apoi ca pedagog. Se pregătise să devină actor urmând cursurile Institutului de Artă Teatrală „I.L. Caragiale“, pe care l-a absolvit în 1974. În același an, pe 31 octombrie, a debutat pe scena teatrului dramatic constănțean în rolul tânărului medic Andrei din piesa „Răsplata“, de Ghiță Barbu, în regia lui Silviu Purcărete. Acesta este momentul pe care specialiștii tomitani îl consideră ca fiind unul de referință în istoria teatrului de la mare, deoarece a marcat trei debuturi, al actorului Cojocaru, al dramaturgului Ghiță Barbu și al marelui regizor de mai târziu, Silviu Purcărete.
 
În cei aproape 40 de ani dedicați scenei, Vasile Cojocaru a interpretat peste 50 de roluri din piese precum: „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă“, „Rinocerii“, „Neînțelegerea“, „Trei jobene“, „Penthesileea“, „Visul unei nopți de vară“, „Căsătoria“, „Unde-i revolverul?“. A fost și scenarist pentru spectacolele de teatru antic de mare succes „Oedip“ și „Troia în flăcări“.
 
Ajuns la deplină maturitate artistică, cu o imensă experiență scenică, s-a dedicat cu pasiune pedagogiei, devenind profesor la Facultatea de Arte, specializarea Artele spectacolului de teatru. Foștii săi studenți îi poartă o amintire luminoasă. Pe 27 februarie 2010, sala specializării Artele spectacolului din cadrul Facultății de Arte, situată în căminul studențesc CII, a primit denumirea „Sala prof. univ. dr. Vasile Cojocaru“.
 
Fire sensibilă, actorul Vasile Cojocaru a mai avut o pasiune: poezia. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, și și-a pus semnătura pe volume precum: „Expediții în miniatură“, „Imperfectele melancolii“, „Vedere din Mirador“, „Covorul de purpură. De la Oreste la Oedip. Teatrul antic în spațiul spiritual dobrogean“ (lucrare de doctorat), „Harababuriada“. Piesa în versuri „O călătorie fără egal“, jucată cu succes, încă din timpul vieții, pe scena Teatrului pentru Copii din Constanța și prezentată la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii de la Alacati, Turcia, a fost publicată în volum postum, pe 17 ianuarie 2011, la un de la trecerea sa la cele veșnice.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii