Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ianuarie, pe scena Teatrului de Stat Constanța O premieră extraordinară cu o actriță de excepție, Ileana Ploscaru

ro

12 Dec, 2016 13:26 2768 Marime text


Spectacolul „Bătrâna și hoțul”, de Viorel Savin, va avea premiera, conform directorului TSC, Dana Dumitrescu, la jumătatea lunii ianuarie.

Cea mai longevivă actriță din România, care la aproape 86 de ani continuă să apară pe scenă, fără să-și trădeze câtuși de puțin vârsta, va juca, în curând, într-un spectacol special care îi este dedicat: „Bătrâna și hoțul”, de Viorel Savin, în regia lui Iulian Enache. Este vorba despre Ileana Ploscaru care va interpreta rolul bătrânei, iar „hoțul” de tablouri va fi redat de actorul Dan Cojocaru. Potrivit directorului Teatrului de Stat Constanța (TSC), Dana Dumitrescu, spectacolul va avea premiera în luna ianuarie, în zilele de 13, 14 și 15 ale lunii Gerar. Evenimentul nu este câtuși de puțin întâmplător, deoarece pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, care între timp a devenit Zi a Culturii Naționale, Ileana Ploscaru a debutat în urmă cu 65 de ani pe scena Teatrului Național din Cluj, în drama „Fântâna turmelor”, de Lope de Vega.         De asemenea, în ultima zi a lunii ianuarie, actrița născută la Cluj-Napoca, va împlini 86 de ani.  Și tot pe 31 ianuarie, actorul Dan Cojocaru își va aniversa, la rândul său, ziua de naștere. Scenografia spectacolului „Bătrâna și hoțul” va fi semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar muzica este compusă de Adrian Mihai.

65 de ani de activitate profesională
 
Ileana Ploscaru a intrat, în 1946, cu dispensă de vârstă și studii, la Institutul de Teatru din Cluj, pe care l-a absolvit în 1950. Un an mai târziu a debutat pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, unde a jucat timp de 10 ani, printre spectatorii care veneau să o vadă numărându-se pe atunci și Florin Piersic, viitorul mare actor de mai târziu. În 1961, Ileana Ploscaru a părăsit scena Naționalului clujean pentru a veni la Constanța,  unde a debutat pe 12 noiembrie 1961, în spectacolul „Zări necuprinse”, de Nikolai Virta, în regia lui Constantin Dinischiotu. O serie de premii i-au încununat activitatea profesională. La Constanța a rămas până în prezent, putând fi văzută și admirată în roluri extraordinare, precum cel al cicălitoarei soacre Chiriachița din „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Cristian Șofron.
Pentru cei 55 de ani de activitate teatrală puși în slujba muzei Thalia de la Marea Neagră, Consiliul Local Constanța i-a acordat, luna trecută, titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța.
 
Sursă foto: Teatrul de Stat Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii